Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta este: de a fi oferit in Psaltire, pe neasteptate, intaiul monument de limba poetica romaneasca, afirma Nicolae Manolescu in Istoria critica a literaturii romane. Imbogatirea limbii, apelul la poezia populara, formarea unei topici noi, organizarea unui nou sistem de rime sunt masuri variate ale mitropolitului care a tradus cartea cu multa truda si vreme indelungata, cum au putut mai frumos, ca sa poata trage hirea omului catre cititul ei. Efortul catre constituirea unei limbi poetice avea deci drept scop, din punctul de vedere estetic, atragerea omului catre lectura, un fel de seductie din punctul de vedere literar (ca sa folosesc un termen al lui Gabriel Liiceanu).Traducerea in limba romana era un act misionar, literatura fiind folosita pentru a invata pe altii: In biserica mai voia mi-i cinci cuvinte cu mintea sa graiasca, ca si pe altii sa-nvat, decat dzeace mii de cuvinte intr-alta limba, afirma mitropolitul Dosoftei. Pe langa scopul altruist al literatului, trebuie sa accentuez ca rodnicia unei limbi vine din bogatia unui suflet care se afla in proximitatea frumusetii, a Celui care Singur cultiva si face sa creasca ogorul limbii. Bogatia de imagini si de sentimente umane este subliniata si de Nicolae Manolescu, vorbind despre gama care cuprinde suavul, grotescul, delicatetea, vigoarea, muzicalitatea, plasticitatea, solemnitatea, pamfletul, rugaciunea, hula, sfiosul, sententiosul, plangerea ori bucuria. Varietatea de stari, completitudinea viziunii si a atitudinilor este o caracteristica a literaturii religioase. Scrierile laice vor pretinde doar una sau cateva caracteristici, merg pe o singura linie, negand chiar carcaterul unitar al modularilor starilor umane. Lipsind perspectiva integratoare, ulterior vom regasi ori doar grotescul, ori doar muzica, ori doar hula. Toate acestea vor pretinde caracterul inovator propriu, negand acumularile anterioare literare ca si cum punctul de inceput al artei s-ar fi mutat in prezent.S-a mai discutat despre lipsa spiritului tragic, despre lipsa sfasaierilor launtrice si a angoasei individualiste la Dosoftei. Criza valorilor umaniste ale Renasterii a dus la o impletire intre tenebre si straluciri, dar Dosoftei era considerat un medieval cuminte, intelept, resemnat. Şi atunci ne-am putea intreba: daca inceputul literaturii noastre nu are nici o legatura cu spiritul secolului al XX-lea, spirit negativist, individualist si care-si asuma cu sinceritate angoasele, ce mutatii au putut duce la o altfel de li-teratura, ce marturiseste o alta perceptie a lumii? Poezia lui Dosoftei s-a inspirat din poezia populara, care marturisea acelasi spirit lipsit de tra-gism, spiritul religios prin excelenta.Impacarea cu sine, pacea interioara, inaltimea duhovniceasca a mitropolitului sunt redate si de poetul Ion Pillat: Patriarhal, in carja, se-nalta Dosoftei./ Paienjenisul vremii cu maini uscate rupe;/ Se-aprind, ca nestemate, odajdiile-i scumpe,/ Şi barba pieptanata pe piept i se desface,/ Şi dreapta si-o ridica in biblic semn de pace.Nicolae Manolescu face observatia ca romanii secolului al XVII-lea nu sunt atinsi de duhul apusean si acesta este motivul pentru care angoasa lipseste din scrierile romanesti din perioada aceea. Varlaam si Descartes isi publica operele capitale in acelasi timp, dar ei traiesc pe planete cultu-rale diferite. Nici o legatura, deci, intre duhul ortodox marturisitor, radacina scrierilor noastre literare, si cultura laica apuseana, care martu-riseste angoasa si individualismul.Dialogul cultural este foarte necesar acum, cand oamenii vor simti nevoia acuta de a-si gasi identitatea. Miza dialogului este foarte mare, intrucat spulberarea identitatii nu este fireasca si o cultura nihilista nu ne caracterizeaza, nu va putea sa se mentina mult timp. Omul are sadita in firea lui dorinta de a cauta, de fi fericit, de a se regasi pe sine. Ramane Bisericii initiativa luptei pe plan cultural, cu armele Duhului.Mitropolitul Dosoftei poate fi luat drept model. Asa cum il descrie Neculce in Letopiset, acestu Dosoftei mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazil; pre invatat, multe limbi stie: elineste, latineste, sloveneste si alta adanca carte si invatatura, deplin calugar si cucernic, si bland ca un miel. In tara noastra pe-aceasta vreme nu este om ca acela. (Articol publicat in Ziarul Lumina din 16 februarie 2010, semnat de Monica Patriche)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 3075

Id: 26776

Data: Dec 13, 2012

Imagine: