Mitropolitul Nicolae și ceilalți membri ai Comitetului Executiv al Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA (ACOB-USA) au transmis un apel către guvernatorii unor state americane, cărora le-a cerut insistent să aplice echitabil măsurile de relaxare după pandemie – inclusiv în domeniul vieții religioase.
În perioada pandemiei de Covid-19, Mitropolitul Nicolae al celor Două Americi a fost alături de familiile preoților, oferind sprijin moral și material, dar și alături de credincioșii din parohii. A recomandat organizarea de întâlniri virtuale cu copiii pentru studiu biblic, cateheze și conferințe duhovnicești.
După redeschiderea parțială a afacerilor și comerțului în urma pandemiei de coronavirus, guvernatorii de stânga ai câtorva state americane continuă să interzică participarea credincioșilor la slujbele religioase, considerându-le drept servicii „neesențiale pentru societate”.
De aceea, Mitropolitul Ortodox Român Nicolae al celor Două Americi și ceilalți ierarhi canonici ortodocși din Comitetul Executiv ACOB-USA s-au întrunit în videoconferință pentru a cere dreptul la adunare garantat credincioșilor prin Constituția SUA.
Comitetul a redactat un mesaj în care afirmă: „Părinții fondatori au protejat cu înțelepciune libertatea exercitării religiei tocmai datorită rolului vital pe care aceasta îl joacă prin intermediul comunităților de credință. Ea le oferă oamenilor încredere, speranță și mângâiere și societății dragoste, slujire și filantropie în clipe de încercare precum cele de acum”.
Ierarhii subliniază că „instituțiile religioase asigură coeziune socială și emoțională, rituri de trecere importante și participarea la taina existenței umane; acestea oferă [vieții] scop și însemnătate și sunt vitale pentru binele comun în aceeași măsură în care repornirea motorului economic este esențial pentru a asigura viețuirea în plan material”.
ACOB-USA cere „să se acorde cultelor religioase importanță egală cu cea acordată motoarelor economice, după cum este garantat de Constituția SUA, iar dreptul de adunare al primelor să fie garantat în aceeași măsură în care este garantat și pentru afaceri, organizații, instituții și alți actori sociali vizați de actualele măsuri de relaxare”.
În încheierea mesajului, episcopii oferă asigurări că „toate recomandările de sănătate publică vor fi respectate, la fel ca și alte obligații legale referitoare la combaterea pandemiei de COVID-19”.
Joi, președintele Donald Trump a transmis că va sprijini bisericile discriminate de guvernatorii unor state americane, care le-au declarat drept „neesențiale societății” în această perioadă. Michael Farris, expert în drept constituțional la Alliance Defending Freedom (ADF), organizație care apără libertatea religioasă, a declarat că Președintele SUA deține pârghiile legale pentru a determina respectarea unui drept cetățenesc esențial: libertatea religioasă.
Foto credit: Orthphoto.net
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 268
Id: 70280
Data: May 27, 2020
Imagine:
David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, a vizitat săptămâna aceasta mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Râmnicului.
În urma vizitei, oficialul israelian a postat pe contul său de Twitter câteva imagini de la Mănăstirile Dintr-un Lemn, Bistriţa şi de la .....
Data: May 27, 2020
Ministrul Educației și Cercetării a aprobat noul calendar de desfășurare a admiterii în învățământul liceal pentru anul 2020-2021. La admitere contează Examenul de Evaluare națională (80%) și media generală din gimnaziu (20%). Repartizarea elevilor se face în 10 iulie.
.....Data: May 27, 2020
Institutul Cultural Român (ICR) din New York a realizat o prezentare a Stindardului liturgic al Sfântului Ștefan în cadrul Proiectului ”The History of Romania in One Object” / „Istoria României într-un obiect”, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României .....
Data: May 27, 2020
Elevii sunt nevoiți ca acest sfârșit de an școlar să-l petreacă în mediul online, participând la ore prin intermediul platformelor de videoconferință. .....
Data: May 27, 2020
Un incendiu devastator distrugea complet la început de ianuarie 2019 locuința familiei Poenariu, aflată pe unul din dealurile satului Holbav, judeţul Braşov.
Cei trei frați adolescenți, rămași singuri, al căror tată s-a stins din viață de tânăr și a căror mamă .....
Data: May 27, 2020
La sărbătoarea „Înălțării Domnului” şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, .....
Data: May 27, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).