]]>Credincioșii Parohiei Izvorul Nou din Protopopiatul Sector 3 Capitală au trăit miercuri, 23 septembrie 2015, bucuria duhovnicească a sfințirii raclei în care vor fi așezate spre venerare cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei și ale Sfintelor Mucenițe Tecla și Ecaterina. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de sfințire a raclei a fost părintele Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează Ziarul Lumina. Slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfintei Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de părintele vicar Aurel Mihai, alături de care s-au aflat pr. Constantin Sergiu Nicolaescu, secretarul Protopopiatului Sector 3 Capitală, părintele paroh Stelian Ionașcu, preoți și diaconi. În cadrul slujbei au fost înălțate imne de rugăciune și pentru Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, care devin, începând din această zi, ocrotitori ai comunității parohiale. Părintele Stelian Ionașcu, parohul Bisericii Izvorul Nou din București, a arătat că sfintele moaște au fost primite prin mijlocirea unei parohii ortodoxe românești din diaspora. „Cu harul lui Dumnezeu și din mila Sa, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu dragostea unei comunități de creștini ortodocși români din Monza (Milano Nord, Italia), împreună cu părintele paroh Pompiliu Nacu, care a mijlocit pe lângă custodele sfintelor relicve din Domul din Milano, monseniorul Giordano Ronchi, ca să ne ofere aceste sfinte moaște și, bineînțeles, cu dragostea și dărnicia credincioșilor noștri, care s-au străduit să făurească această raclă care să adăpostească moaștele sfinților, de astăzi avem posibilitatea ca în biserica noastră să îi cinstim pe sfinții pe care i-am pomenit la această sfântă slujbă. Suntem bucuroși că Preafericitul Părinte Patriarh ne-a oferit această binecuvântare și l-a delegat pe părintele Aurel Mihai să săvârșească slujba de sfințire în cadrul Vecerniei cu Litie din ajunul sărbătorii Sfintei Mari Mucenițe Tecla, una dintre sfintele care vor fi adăpostite, prin cinstitele sale moaște, în biserica noastră, și pe care o vom cinsti în mod deosebit”. Confecționată măiestrit la Atelierele Patriarhiei Române, racla în care au fost așezate părticele din moaștele celor trei sfinți a fost depusă într-un baldachin lucrat din lemn pe peretele nordic al pronaosului bisericii. În cuvântul de învățătură rostit după slujba de sfințire a raclei cu moaștele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfintei Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, părintele vicar eparhial Aurel Mihai a vorbit credincioșilor despre cinstirea sfinților în Biserica Ortodoxă, arătând că „așezarea sfintelor moaște în racla sfințită și în baldachinul special amenajat și atât de frumos împodobit cu flori albe reprezintă un eveniment istoric pentru parohie”. „S-a pus un început nou în ceea ce privește slujirea în această sfântă biserică. De acum înainte, de fiecare dată, preotul ce va cădi va face un popas, cădind sfintele moaște din baldachinul unde se găsește racla sfințită. De acum înainte, fiecare dintre creștini, pășind în această sfântă biserică, va face un popas duhovnicesc în fața raclei ce adăpostește sfintele moaște. De acum înainte, prezența acestor sfinți va fi o realitate de netăgăduit și o certitudine pentru temeinicia rugăciunilor pe care noi le ridicăm înaintea lui Dumnezeu prin sfinții Săi, prin plecarea genunchilor inimilor noastre”. Sărbătoarea a continuat joi, 24 septembrie 2015, în ziua de cinstire a Sfintei Mari Mucenițe și întocmai cu Apostolii Tecla, prin săvârșirea în biserica Parohiei Izvorul Nou a slujbei Acatistului sfintei, urmată de Sfânta Liturghie.
Download: Click for download attached file: Moastele a trei sfinti in Biserica Izvorul Nou
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 691
Id: 56324
Data: Sep 25, 2015
Imagine:
]]>Sfântul Siluan Atonitul, monah ortodox rus nevoitor în Sfântul Munte al Atonului, care a trecut la cele veșnice în data de 24 septembrie 1938, a fost sărbătorit și la Centrul .....
Data: Sep 25, 2015
]]> Cu binecuvântarea şi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în zilele de 23 şi 24 septembrie 2015, la Galaţi a avut loc examenul de .....
Data: Sep 25, 2015
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului se continuă lucrările. Muncitorii își concentrază activitatea între cotele +27 – +36, informează TRINITAS TV. Se armează și se toarnă în .....
Data: Sep 25, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sfinţi sâmbătă, 26 septembrie 2015, pictura bisericii din localitatea Marga, după cum informează site-ul .....
Data: Sep 25, 2015
]]>În clădirea Inspectoratului Școlar Județean din Deva avut loc joi, 24 septembrie 2015, consfătuirea profesorilor de Religie din Episcopia Devei și Hunedoarei, după cum informează .....
Data: Sep 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).