]]>Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, jud. Vâlcea, au ajuns vineri, 11 septembrie 2015, în oraşul Hunedoara. Acestea au fost aşezate spre închinare credincioşilor hunedoreni în Biserica Sfânta Treime din oraşul de pe Valea Cernei, după cum aflăm de la Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Procesiune cu sfintele moaşte Aflată într-un pelerinaj în Eparhia Devei şi Hunedoarei, racla cu sfintele moaşte a fost adusă în municipiul Hunedoara de către o delegaţie vâlceană condusă de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Aici, sfintele moaşte au fost întâmpinate de către Chiriarhul Eparhiei Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Gurie, preoţi, diaconi şi mulţime de credincioşi, fiind apoi purtate în procesiune. Clerul slujitor și poporul dreptcredincios au înconjurat biserica Sfânta Treime în semn de prețuire pentru venirea acestora în cetatea hunedoreană. Cuvinte de mulţumire La final, Preasfinţitul Părinte Gurie a adresat un cuvânt de mulţumire Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhului României şi Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pentru bucuria de a binecuvânta această lucrare minunată a venirii sfintelor moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul în Eparhia Devei și Hunedoarei. De asemenea, Preasfinţia Sa a mulţumit şi delegației conduse de Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul pentru osteneala și dragostea frățească de care au dat dovadă prin însoțirea Sfintelor Moaște la Hunedoara. Apoi, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului le-a vorbit credincioșilor prezenți despre minunata lucrare săvârșită de Sfântul Grigorie Decapolitul în viața sa, mai ales modul prin care a primit darurile Împărăției lui Dumnezeu pentru verticalitatea sa dovedită în apărarea dreptei credințe într-o perioadă de grea încercare pentru Biserică, în vremea prigoanei iconoclaste. Sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune şi la Deva Din oraşul Hunedoara, sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune la Deva şi vor fi aşezate spre închinare la Catedrala Episcopală. Sâmbătă, 12 septembrie, ora 17:00 – racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinţii Apostoli Petru și Pavel din Deva, unde va rămâne până duminică, 13 septembrie, ora 15:00.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 521
Id: 55887
Data: Sep 13, 2015
Imagine:
]]>Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul, a implementat în vacanța de vară proiectul național Alege școala! III, având ca beneficiari .....
Data: Sep 13, 2015
]]>Așa se numește procesiunea din seara de 13 septembrie cu Cinstitul Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, organizată de Parohia Sfântul Vasile cel Mare - Victoria din Capitală .....
Data: Sep 13, 2015
]]>Lăcaşul de cult al parohiei ortodoxe române din Benidorm, Spania, a fost târnosit sâmbătă, 12 septembrie 2015. Trei arhierei au oficiat slujba de sfinţire Slujba de .....
Data: Sep 13, 2015
]]>S-au împlinit sâmbătă, 12 septembrie 2015, douăzeci şi cinci de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, prilej cu care la Satu Mare a avut loc şedinţa Adunării .....
Data: Sep 13, 2015
]]>În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, la 13 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor cartierului Dumbrava .....
Data: Sep 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).