]]>Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul care au poposit câteva zile la Biserica Icoanei din Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi Duminicii Ortodoxiei, au fost duse ieri-dimineaţă înapoi la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea. Sfintele odoare au fost purtate într-o ultimă procesiune de cler şi credincioşi în jurul Bisericii Icoanei, informează Ziarul Lumina. Ieri-dimineaţă, 3 martie, a avut loc un moment de rugăciune care a anunţat încheierea evenimentelor religioase şi culturale de la Biserica Icoanei prilejuite de sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei în Capitală. Soborul de slujitori de la această biserică a săvârşit Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul înaintea raclei cu sfintele sale moaşte, aduse săptămâna trecută de monahiile de la Mănăstirea Bistriţa din Arhiepiscopia Râmnicului. După slujbă, preoţii au purtat racla cu sfintele odoare în jurul bisericii, săvârşind, după rânduială, opririle cu ecteniile speciale, pentru ocrotirea poporului credincios, spre sănătatea şi mântuirea lui. După ce şi ultimii credincioşi au cinstit moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, racla acestuia a fost pusă într-o maşină care le-a transportat la locul lor de obârşie şi cinstire necontenită, la Mănăstirea Bistriţa. Părintele Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală şi parohul Bisericii Icoanei, a afirmat că s-a încheiat un eveniment istoric care va rămâne întipărit în memoria credincioşilor şi a slujitorilor de la această biserică. „Pentru Biserica Icoanei putem spune că a fost un eveniment cu adevărat istoric şi cred că vom realiza acest lucru numai cu trecerea timpului. În acelaşi timp suntem bucuroşi că am putut să punem în aplicare hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a declarat anul 2015 ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi iată că am avut o colaborare fericită între parohie şi mănăstire, între Parohia Icoanei şi Mănăstirea Bistriţa. Cu binecuvântările ierarhilor noştri am făcut un act misionar şi mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că ne-a dat binecuvântare pentru acest eveniment şi pentru programul organizat cu ocazia Duminicii Ortodoxiei“, ne-a spus părintele protoiereu. La Biserica Icoanei s-a desfăşurat, în perioada 26 februarie - 2 martie, un program duhovnicesc şi cultural care a inclus slujbe bisericeşti, două procesiuni, pelerinaj al credincioşilor la racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, concerte de cântece religioase, slujbe de sfinţire a icoanelor, precum şi cuvântări din partea ierarhilor, preoţilor, autorităţilor locale.
Download: Click for download attached file: Moastele Sfantului Grigorie s-au intors in Oltenia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 576
Id: 49363
Data: Mar 4, 2015
Imagine:
]]>Din viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan, poate cel mai interesant episod este cel al uceniciei unui leu sălbatic pe lângă acest sfânt. Îmblânzirea leului, transformarea firii sale .....
Data: Mar 4, 2015
]]>Până vineri, 6 martie, părinţii copiilor minori şi elevii care au împlinit vârsta de 18 ani pot depune cereri pentru a participa la ora de religie. Cu toţii sunt fiii Bisericii şi, după .....
Data: Mar 4, 2015
]]>Biserica, Şcoala şi Biblioteca, ca locuri de educaţie şi înălţare spirituală, conlucrează armonios în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. Acest lucru îl .....
Data: Mar 4, 2015
]]>Biserica, Şcoala şi Biblioteca, ca locuri de educaţie şi înălţare spirituală, conlucrează armonios în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa. Acest lucru îl .....
Data: Mar 4, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, marți 3 martie, Liga Tinerilor Creștini Ortodocși – filiala Sector 4 a organizat la biserica Eroilor Martiri din Decembrie .....
Data: Mar 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).