Mâna Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena va fi adusă săptămâna aceasta în România, de la Mănăstirea Simonopetra, cu prilejul sfinţirii bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman.
„Sfintele moaște vor ajunge în Mănăstirea Pantocrator în seara zilei de vineri, 24 septembrie, la orele 18:00, când vor fi întâmpinate și așezate spre închinarea credincioșilor”, anunţă mănăstirea pe pagina de Facebook.
Sfintele moaşte vor fi aduse de stareţul Mănăstirii athonite Simonopetra, arhim. Elisei.
Slujba de sfinţire va avea loc duminică, 26 septembrie. Vor sluji ierarhi români, dar şi din Biserica Greciei.
„Duminică la ora 8:00, soborul de ierarhi va oficia slujba târnosirii bisericii celei mari, la finalul căreia credincioșii, bărbați și femei, vor putea trece prin sfântul altar. În acest timp, Sfânta Liturghie va fi oficiată la altarul de vară al mănăstirii”.
Cu prilejul evenimentului va fi adus şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria – Grecia. Sfintele moaşte vor fi aduse de ierarhul locului, Mitropolitul Pantelimon.
„Menționăm faptul că perioada de închinare în sfântul altar a fost prelungită până vineri, 1 octombrie, pentru a se evita aglomerația și pentru ca să poată ajunge toți cei care doresc să ia parte la acest deosebit moment. Sfintele moaște se vor găsi în mănăstirea noastră până luni, 27 septembrie, la prânz. Îi așteptăm cu bucurie pe toți credincioșii care doresc să primească binecuvântare, atât de la Sfânta Mironosiță Maria Magdalena cât și de la Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, îi așteptăm să se atingă de mâna cea caldă și izvorâtoare de mir a Sfintei Mironosițe care L-a atins pe Domnul în dimineața Învierii”, anunţă organizatorii.

Piatra de temelie pentru lăcaşul de cult care va fi sfinţit în weekend a fost aşezată în anul 2015. Biserica va avea hramurile Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfintele Mironosițe.
Foto credit: Doxologia.ro/Bogdan Zamfirescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 286
Id: 74824
Data: Sep 21, 2021
Imagine:
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic al Argeşului şi Muscelului va participa miercuri la sesiunea ştiinţifică „Neagoe Basarab – 500 de ani de la moarte”, organizată în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române.
Evenimentul va începe la .....
Data: Sep 21, 2021
În contextul pandemiei de coronavirus, tema aleasă pentru Ziua Internaţională a Păcii din 2021 este „Recuperare mai bună pentru o lume echitabilă şi durabilă”, potrivit .....
Data: Sep 21, 2021
Participarea la Sfânta Liturghie, apoi acordarea diplomelor au încheiat duminică workshopul de comunicare organizat la Biserica Parohiei Brâncuși din Sectorul 6 al Capitalei.
Profesioniști de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București (FJSC), de la .....
Data: Sep 21, 2021
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a slujit duminică la Parohia românească Reggio Emilia II din Italia, singura parohie ortodoxă din diaspora românească ocrotită de Sfântul Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail.
Comunitatea parohială este formată cu .....
Data: Sep 21, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Petru a sfinţit duminică, în localitatea basarabeană Bubuieci, un monument dedicat eroilor neamului. Amplasat în curtea bisericii .....
Data: Sep 21, 2021
Comitetul de organizare anunță prelungirea cu o săptămână a termenului de înscriere la Festivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”.
Așadar, înscrierea la cele două secțiuni ale festivalului se va face în perioada 20 .....
Data: Sep 21, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).