]]>30 de copii şi tineri din mai multe oraşe ale judeţului Caraş-Severin au avut şansa să cunoască, în cadrul şcolii de vară „Credinţa altfel”, oameni care, prin credinţă, muncă şi seriozitate, au reuşit să devină modele pentru tânăra generaţie. Proiectul, educativ şi catehetic în egală măsură, s-a derulat prin Departamentulde tineret al Episcopiei Caransebeşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în localitatea Coronini, în perioada 16-22 august, după cum ne-a precizat Darius Herea. Modele demne de urmat în dialog cu tinerii Pe parcursul celor şase zile în care s-a desfăşurat proiectul, copiii şi tinerii cu vârste între 12-22 ani au avut şansa să cunoască profesionişti din diverse domenii de activitate care au venit în mijlocul lor, au stat de vorbă cu ei şi au răspuns curiozităţilor specifice vârstei. În prima zi a şcolii de vară participanţii au făcut cunoştinţă cu soţii Kornelia şi Matei Schinteie, pictori iconari sosiţi de la Covasna care au rămas în mijlocul lor pe tot parcursul săptămânii pentru a-i iniţia în tainele iconografiei. Tinerii au avut ocazia, totodată, să vizioneze documentarul „O menire sfântă” în care se face referire la activitatea iconarilor prezenţi, dar şi să adreseze întrebări despre arta iconografiei, dar şi despre experienţele de viaţă ale invitaţilor. În ziua următoare – marţi, 18 august - în tabără a sosit doamna Cornelia Dunăreanu, cea care conduce principala televiziune a judeţului – Banat TV. Aceasta le-a vorbit tinerilor despre meseria de jurnalist de televiziune, prezentând câteva din „secretele” unui bun reporter şi, desigur, a răspuns numeroaselor curiozităţi venite din partea lor. Participanţii nu au ratat ocazia de a lua, la rândul lor, un interviu invitatei care s-a declarat impresionată de atmosfera din tabără. Cea de-a treia zi a adus în mijlocul tinerilor un nume mare al muzicii româneşti – maestrul compozitor şi dirijor Sabin Păuţa. Emigrant în SUA în anii 80, unde a condus cea mai veche orchestră din statul New Jersey şi de unde a susţinut zeci de concerte (în calitatea de dirijor şi compozitor) în toată lumea, maestrul Sabin Păuţa a revenit în ţară în anul 2009 la Reşiţa, ca „datorie morală pentru propria ţară”, aşa cum el însuşi le-a mărturisit tinerilor. Cei prezenţi au putut cunoaşte un om cu o impresionantă poveste de viaţă, cu peste 50 de ani de carieră în toată lumea, un adevărat ambasador al ţării noastre în domeniul muzicii. Timp de câteva ore, printre întrebări şi curiozităţi, tinerii au avut ocazia să asculte şi să vizioneze fragmente din creaţia şi concertele invitatului lor. La final, au avut parte şi de o impresionantă mărturie din partea artistului, care a descris, cu lacrimi în ochi, minunea întoarcerii sale în Biserica Ortodoxă, petrecută nu cu mult timp în urmă. A urmat, în cea de-a patra zi, un nume important al poeziei şi culturii bănăţene – doamna Liubiţa Raichici – conducătoarea Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu a judeţului. Aceasta le-a vorbit celor prezenţi despre bucuria de a fi ortodox, le-a recitat pozeii din creaţia proprie şi le-a povestit momente importante din viaţa ei – o viaţă de adevărată mărturisitoare a ortodoxiei. Răspunsurile oferite de distinsa invitată au avut darul să încredinţeze tânăra generaţie cât de important este să creşti şi să te formezi în duhul Bisericii noastre. Ziua de vineri, 21 august, a fost una cu totul specială, în mijlocul tinerilor poposind Preafinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, însoţit de o delegaţie a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. În prima parte a întâlnirii ierarhul a vizitat atelierul de iconografie la care au luat parte tinerii, după care a avut o întâlnire cu aceştia în sala de conferinţe a campusului de la Coronini. În cadrul întâlnirii, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre ispitele cu care se confruntă tânăra generaţie şi cum pot fi ele depăşite prin intermediul Bisericii şi a slujitorilor ei şi a răspuns întrebărilor venite din partea tinerilor. A urmat, apoi, o slujbă de mulţumire oficiată de chiriarh, alături de părintele Mihai Ciucur – inspector pentru activităţile cu tinerii şi de părintele Bogoliub Martinovici – protopop de Moldova Nouă. La final, ierarhul a oferit diplome şi premii constând în icoane, reviste şi cărţi tuturor participanţilor şi ostenitorilor, iar soţilor Kornelia şi Matei Schinteie le-au fost oferite acte de cinstire pentru osteneala din cadrul atelierului de iconografie. În ultima zi a şcolii de vară, după săvârşirea Sf. Liturghii, tinerii au avut ocazia să afle mai multe despre cum pot avea un stil de viaţă sănătos, cum pot să se alimenteze şi să se trateze folosind doar elemente lăsate de Dumnezeu în natură, precum şi despre beneficiile produselor apicole. În mijlocul lor a fost, vreme de câteva ore, domnul Sorin Stoia – chimist şi specialist în apiterapie care le-a adus tinerilor şi o serie de produse obţinute din miere şi propolis. „Absolut toţi participanţii la această şcoală de vară – începând cu cei din clasele gimnaziale şi terminând cu masteranzii de la universitatea reşiţeană – s-au declarat impresionaţi de personalităţile pe care au avut şansa să le cunoască în aceste zile. Fiecare invitat a reuşit să fie un model demn de urmat pentru tineri, dar mărturia maestrului Sabin Păuţa – prin care acesta a povestit cu lacrimi în ochi cum s-a întors la credinţă – a reuşit să-i marcheze profund pe toţi cei prezenţi. A fost, dacă ar fi să citez pe unul dintre participanţi «un adevărat regal» de valori care, suntem convinşi că au avut darul să schimbe concepţiile despre viaţă şi credinţă pentru majoritatea participanţilor” a concluzionat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul şcolii de vară. Creşterea în plan duhovnicesc – o altă prioritate a şcolii de vară Proiectul a cuprins, pe lângă întâlnirea cu invitaţii mai sus-amintiţi şi atelierul de iconografie şi un program de jocuri şi drumeţii în aer liber, precum şi un divers program duhovnicesc. În acest sens, tinerii au participat la rugăciunile de dimineaţă şi de seară, la Paraclisul Maicii Domnului, s-au spovedit şi s-au împărtăşit în cadrul Sfintei Liturghii oficiată chiar în tabără. De asemenea, au avut ocazia să vină cu propuneri concrete pentru îmbunătăţirea participării la viaţa liturgică a tinerilor, în cadrul serilor tematice: Preotul meu, biserica mea, credinţa mea. Beneficiarii acestui proiect au fost cei mai merituoşi membri ai centrelor de tineret din Episcopia Caransebeşului, alături de studenţi şi masteranzi de la Departamentul de Asistenţă Socială al Universităţii „Eftime Murgu” Reşiţa, care au primit tabăra gratuit, în semn de recompensă şi motivare.
Download: Click for download attached file: Modeledemne de urmat pentru tinerii din Caras-Severin
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 701
Id: 55201
Data: Aug 25, 2015
Imagine:
]]>Cu două zile înainte de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, sala ,, Florin Isuf’’ a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a .....
Data: Aug 25, 2015
]]>Nouă Zilele trecute, oraşul Moldova Nouă a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia hramului Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, informează .....
Data: Aug 25, 2015
]]>În Duminica a 12-a după Rusalii, credincioşii Parohiei Arad-Subcetate din municipiul Arad au avut bucuria de a-l avea oaspete pe Înaltpreasfinţitul .....
Data: Aug 25, 2015
]]>În Duminica a 12-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit în mijlocul credincioşilor .....
Data: Aug 25, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit sâmbătă, 22 august, paraclisul de vară din Daia Nouă, judeţul .....
Data: Aug 25, 2015
]]>Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău a găzduit sâmbătă, 22 august, prima ediţie a Festivalului coral „Ambasadorii culturii buzoiene”, informează .....
Data: Aug 25, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).