]]>Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat astăzi, 18 noiembrie 2015, la ceas aniversar, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din comuna Corbeni, județul Argeș, aducând mulțumiri Bunului Dumnezeu, la împlinirea a 25 de ani de episcopat și 30 de ani de la hirotonia ca arhiereu în Biserica lui Hristos. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru arhidiacon pe părintele diacon Andrei Mihai, secretar eparhial, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Eparhiei a subliniat importanța de a înălța din inimă rugăciune de mulțumire către Sfânta Treime pentru purtarea de grijă în cei 30 de ani de arhierie, în Biserica Ortodoxă argeșeană și musceleană, precum și pentru cei 25 de ani de slujire ca ierarh titular al Eparhiei Argeșului și Muscelului. „Îndreptăm cu acest prilej, cuvânt de mulțumire și felicitare tuturor preoților, monahilor, monahiilor, credincioșilor și celor care au sprijinit cu dragoste multă, activitatea de zi cu zi, a întregii dezvoltări, din toate punctele de vedere, a Sfintei Arhiepiscopii a Argeșului și Muscelului, cerând de la Prea Sfânta Treime, ca milostiva binecuvântare, să fie asupra tuturor, de sănătate deplină și spor binecuvântat, pe drumul urcușului duhovnicesc și gospodăresc, deopotrivă, întru mulți ani, împodobiți de pace și bucurie”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Primul titular al reînfiinţatei eparhii la 21 februarie 1990, s-a născut în Cracăul Negru, judeţul Neamţ, la 6 iunie 1944, numindu-se din botez Constantin. A studiat la Seminarul teologic din mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968). A slujit ca preot în parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971), a întrat în cinul monahal la mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic. A îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la mănăstirea Cernica (1974-1977). A fost numit stareţ al mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al mănăstirii Cernica (1981-1985), arhiereu vicar al eparhiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la mănăstirea Curtea de Argeş. În această demnitate a fost hirotonit şi instalat la 17 noiembrie 1985, împlinindu-se anul acesta 30 de ani de osteneli chiriarhale. La 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman. Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereul vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990, adăugându-se 25 de ani de lucrare arhierească în Eparhia nou reînființată. Truda în propovăduirea Sfintei Evanghelii, pe tărâm cultural-misionar şi administrativ, făcând ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor a făcut ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să ridice, în anul 2009, Episcopia Argeşului şi Muscelului la treapta ecleziastică de Arhiepiscopie, iar Preasfinţia Sa să fie numit Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.
Download: Click for download attached file: Moment aniversar in Arhiepiscopia Argesului si Muscelului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 547
Id: 58378
Data: Nov 19, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, miercuri, 18 noiembrie 2015, Preafericitul Părinte Krystof, Mitropolit emerit al .....
Data: Nov 19, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Damaschin de la Sfânta Mănăstire Grigoriu din Muntele Athos, a conferenţiat la Arad, .....
Data: Nov 19, 2015
]]>În seara zilei de 17 noiembrie 2015 a avut loc un accident rutier la Băicoi în care au fost rănite 19 persoane. Şapte dintre victime sunt internate în Spitalul Județean de Urgenţă .....
Data: Nov 19, 2015
]]>În Biserica Ortodoxă, pentru a deveni duhovnic, preotul trebuie să treacă un examen în cadrul căruia i se verifică aptitudinile pastorale, dar și maturitatea duhovnicească. .....
Data: Nov 19, 2015
]]>Preoții și delegații parohiilor din Protopopiatul pentru Vestul SUA al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi s-au întâlnit în weekendul din 13-14 noiembrie 2015 la .....
Data: Nov 19, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).