]]>Pe 25 aprilie 2015 s-au împlinit 11 ani de când Preasfințitul Părinte Nicodim a fost instalat în scaunul de Episcop al Severinului şi Strehaiei. În cei 11 ani de vrednică păstorire, Preasfințitul Nicodim a desfășurat la nivelul județului Mehedinți o intensă activitate culturală, misionară și social-filantropică, pentru care a și primit Premiul de Excelență din partea municipalității severinene. „Printre cele mai de seamă realizări se numără înființarea Asociaţiei ,,Filantropia Severin” şi a postului de radio Lumina al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Tot de numele Preasfinţiei Sale se leagă înfiinţarea corului Kinonia al acestei eparhii şi nu ultimul rând apariţia a 3 publicaţii culturale periodice: Didahia, Didahia pentru copii şi părinţi şi Didahia pentru preoţi în cadrul Editurii Didahia Severin. Ca un Arhipăstor neobosit, Preasfințitul Părinte Nicodim a înființat și reînființat importante vetre monahale, a hirotonit preoți pentru credincioșii mehedințeni și a vegheat îndeaproape asupra turmei încredințate spre păstorire”, a precizat Cătălin Cernătescu.
Download: Click for download attached file: Moment aniversar in Episcopia Severinului si Strehaiei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 571
Id: 51062
Data: Apr 27, 2015
Imagine:
]]>Aflat în Gherla, la 22 februarie 1955 Constantin Dumitru înaintează un memoriu către conducerea Ministerului Afacerilor Interne în care explică abuzurile la care fusese .....
Data: Apr 27, 2015
]]>Vineri, 24 aprilie, Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru“ din Caransebeş a găzduit Festivalul corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici“. La Centrul eparhial din .....
Data: Apr 27, 2015
]]>După o devastatoare epocă ateistă, o mutaţie de conştiinţă fundamentală repune astăzi în centrul vieţii comunitare Biserica. Procesul are drept vector… copiii! Aceste „mâini cu ajutorul .....
Data: Apr 27, 2015
]]>Cu prilejul hramului mic al bisericii, în Duminica Femeilor Mironosițe, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei .....
Data: Apr 27, 2015
]]>În Duminica a III-a după Sfintele Paști, Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Rugășești , informează radiorenasterea.ro. .....
Data: Apr 27, 2015
]]>În Sala „Sfântul Ierarh Iachint”, din incinta Protoieriei Pitești, s-a desfășurat, sâmbăta seara, 25 aprilie 2015, prima ediție a concursului de interpretare .....
Data: Apr 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).