]]>Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a sărbătorit luni, 12 octombrie 2015, împlinirea vârstei de 68 de ani. Momentul aniversar a fost marcat prin oficierea unei slujbe de Te Deum oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei religioase, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de felicitare din partea administraţiei eparhiale şi a tuturor preoţilor şi angajaţilor Arhiepiscopiei Sibiului. Mesajul conducerii Universităţii Lucian Blaga din Sibiu a fost transmis de prorectorul prof. univ. dr. Marian Ţiplic. Din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a vorbit decanul instituţiei, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. Un mesaj de felicitare a transmis şi directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, Silviu Borş, care i-a oferit ierarhului un exemplar al Enciclopediei Române din 1898, reeditată în facsimil şi ajunsă acum la ediţia a doua. În cuvântul de mulţumire, Mitropolitul Ardealului şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au venit să transmită felicitările şi gândurile bune la acest moment aniversar, o sărbătoare a întregii Mitropolii. La eveniment au fost prezenţi membrii administraţiei eparhiale, protopopi, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, reprezentanţi ai mediului universitar, profesori şi studenţi care au venit în capela instituţiei de învăţământ teologic pentru a transmite ierarhului cele mai calde urări şi sincere felicitări.
Download: Click for download attached file: Moment aniversar in Mitropolia Ardealului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 679
Id: 56981
Data: Oct 13, 2015
Imagine:
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat duminică, 11 octombrie 2015, Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, informează site-ul oficial .....
Data: Oct 13, 2015
]]>În Parohia Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu din Florești, Cluj-Napoca se desfăşoară un proiect catehetic dedicat celor mici, intitulat: Sunt copil și sunt curios!, informează .....
Data: Oct 13, 2015
]]>La Centrul de tineret Pr. prof. Ioan Bunea din Sîngeorz-Băi, a avut loc vineri, 09 octombrie 2015, o întâlnire a celor trei asociații de tineret de la nivelul județului. În cadrul .....
Data: Oct 13, 2015
]]>În data de 10 octombrie 2015, la Liceul Horea, Cloșca și Crișan din Abrud s-a desfăşurat cea de-a 110-a Adunare Generală a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura .....
Data: Oct 13, 2015
]]>Peste 40 de persoane cu handicap din judeţul Alba au întreprins zilele trecute un pelerinaj la mai multe Mănăstiri din Eparhia de Alba Iulia, după cum informează Biroul de .....
Data: Oct 13, 2015
]]> Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe Glasul Bisericii în cetate, după cum informează Pr. .....
Data: Oct 13, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).