În incinta căminului cultural Adâncata, Protopopiatul Suceava 1, a avut loc duminică, 20 mai, o slujbă de Te Deum pentru 24 de cupluri din comună, la împlinirea a 50 de ani de viaţă. Cu acest prilej, au fost susţinute discursuri de către pr. paroh Alexandru Grivinca, de autorităţile locale şi de reprezentanţii sărbătoriţilor. „Ştim că lumea satului are lucruri tainice, dar şi fapte vizibile. De aceea, la ceas de rememorare au fost rugaţi câţiva invitaţi să opineze despre vremea celor 50 de ani trecuţi. Pentru ca serbarea să aibă parfum de mai, taraful condus de Valentin Raicu a încântat asistenţa cu muzică tradiţională românească“, a spus pr. paroh Alexandru Grivinca. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 658
Id: 22136
Data: May 24, 2012
Imagine:
Părintele Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, alături de un sobor de preoţi, a sfinţit marţi, 22 mai, clopotele bisericii parohiei Mândrişca - Valea Seacă. Părintele protopop Ioan Negoiţă a subliniat, în cuvântul adresat, importanţa .....
Data: May 24, 2012
Praznicul Imparatesc al Inaltarii Domnului, 24 mai 2012, este si hramul Parohiei Otlaca Pusta (Pusztaottlaka), din Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria.Cu acest prilej, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca in biserica parohiei, in fruntea unui sobor din .....
Data: May 24, 2012
Biserica Inaltarea Domnului din comuna constanteana Fantanele a fost, joi, 24 mai 2012, resfintita. Slujba de tarnosire si Sfanta Liturghie au fost oficiate de Arhiepiscopul Tomisului, Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, informeaza TRINITAS TV. In comuna Fantanele biserica a fost resfințita .....
Data: May 24, 2012
La Praznicul Inaltarii Domnului, joi, 24 mai 2012, in Parcul central din Caransebes au avut loc manifestari dedicate cinstirii Eroilor neamului. Acestea au debutat prin oficierea unei slujbe de pomenire, de catre pr. Moise Gherescu, slujitor al Catedralei Episcopale Invierea Domnului din .....
Data: May 24, 2012
Potrivit traditiei, credinciosii din Ticvaniu Mare si-au cinstit Eroii la Praznicul Inaltarii Domnului. In Biserica Ortodoxa Romana prin hotararea Sfantului Sonod s-a stabilit ca la praznicul Inaltarii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, in toate bisericile din tara si strainatate sa se .....
Data: May 24, 2012
De praznicul Inaltarii la Cer a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, joi, 24 mai 2012, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Preacuviosul parinte Arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Ramnicului impreuna .....
Data: May 24, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Casimcea, jud Tulcea (12 04 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Valea Stanii, Jud Calarasi (28 04 2015)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Lastuni, jud Tulcea (17 05 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Razboieni, jud Tulcea (29 03 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sf Nicolae, Cucuteni, jud Dambovita (26 01 2016)
Preoti slujitori in parohii sarace - Parohia Sfantul Gheorghedin satul Plopi, jud TR (03 11 2015)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).