Luni seară, a fost săvârşită Vecernia unită cu Litia, iar marţi dimineaţă programul liturgic a continuat cu slujba Aghezmei, Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat pr. paroh Nicolae Crăciun, care este şi protopop al Protopopiatului Hârlău, la hramul parohiei Pârcovaci au participat sute de credincioşi din parohie şi din alte localităţi învecinate. "Sărbătoarea Sfintei Împărătese Pulheria reprezintă pentru parohia Pârcovaci un moment de aleasă bucurie duhovnicească. Din anul 1834, de când biserica a fost zidită de Gheorghe şi Pulheria Ghica, oamenii se adună la sărbătoarea Sfintei pentru a-i aduce mulţumiri şi a-i adresa cereri care să fie duse în faţa Tronului ceresc de către Sfânta Pulheria. Suntem bucuroşi pentru că o avem ocrotitoare pe Sfânta Pulheria, mai ales că este un hram mai rar întâlnit în Patriarhia Română. Amintim că la resfinţirea bisericii parohiei noastre din anul 2001, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a rânduit ca al doilea hram să fie închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", a spus pr. paroh Nicolae Crăciun.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 655
Id: 33758
Data: Sep 12, 2013
Imagine:
După terminarea Sfintei Liturghii se va oficia Agheazma mică, iar apoi se va înconjura de trei ori sfânta biserică, timp în care se va cânta „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta .....
Data: Sep 12, 2013

Data: Sep 13, 2013

Data: Sep 13, 2013

Data: Sep 13, 2013

Data: Sep 13, 2013

Data: Sep 13, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).