]]>La prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost zi de dublă sărbătoare în Episcopia Sălajului. În toate bisericile din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie întru cinstirea celui care a adus pentru prima oară pe pământul țării noastre Evanghelia lui Hristos, Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat și socotit Ocrotitorul României, dar și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, cel care a ocrotit, a apărat și a propășit credința dreptmăritoare în spațiul intracarpatic. Tot în această zi, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, cel dintâi Ierarh al Episcopiei Sălajului a aniversat împlinirea a 50 de ani de viață. În această binecuvântată zi, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Sfântul Evanghelist Luca de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Alături de Preasfinția Sa au slujit membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, părinții protopopi de la cele trei protopopiate din Eparhie și părinții inspectori de la Centrul Eparhial, după cum ne-a mărturisit Arhid. Adrian Onica. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o hirotonie. Astfel, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon un tânăr teolog care poartă chiar numele Apostolului prăznuit astăzi, Andrei, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama paraclisului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Paraclisul cu hramul Sfântul Evanghelist Luca se află situat la etajul I al sediului Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Motivul pentru care a fost ales a fi Sfântul Evanghelist Luca drept octotitor al paraclisului se datorează faptului că în data de 18 octombrie 2007, ziua prăznuirii sfântului, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, sub președenția Înaltpreafințitului Părinte Bartolomeu Anania, a hotărât înființarea Episcopiei Sălajului. Paraclisul a fost târnosit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 14 septembrie 2013, cu prilejul vizitei Preafericirii Sale în Episcopia Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Date biografice Preasfințitul Părinte Petroniu s-a născut la 30 noiembrie 1965, în localitatea Târgu-Mureş, judeţul Mureş, din părinţii Traian şi Fira Florea, fiind al optulea dintre cei nouă copii ai familiei. Între anii 1983-1988, a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul universitar 1989-1990, a urmat cursurile anului I ale Institutului Teologic Ortodox din Sibiu. În octombrie 1990, s-a transferat la nou înființata Facultate de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în iunie 1993, ca șef de promoție. În anul universitar 1993-1994, a urmat cursuri de greacă modernă în cadrul secţiei de Filologie a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Aristotel, Tesalonic, Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul excepţional. Între iunie 1994 - decembrie 1998, a fost doctorand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, la finalul studiilor susținând teza de doctorat cu titlul: Literatura patrologică românească în secolul XX, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, Grecia, obţinând calificativul: excepţional. În 1999, în urma unor examene susținute a fost admis ca preparator la disciplinele: Catehetică, Omiletică şi Practică Pedagogică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. În 10 aprilie 1999, a fost hirotonit diacon, iar în noaptea Sfintelor Paşti, din 11 aprilie 1999, a fost hirotonit preot celib pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Alba-Iulia. La data de 4 iunie 2000, a primit distincţia de iconom stavrofor. În 27 iunie 2000, a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, fiind închinoviat la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, care are regim de mănăstire, schimbându-i-se numele din Petru, în Petroniu. În aceeaşi zi, a fost ridicat la rangul de protosinghel. În sesiunea de lucru din ziua de 12 septembrie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei. În 14 septembrie 2000, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei l-a hirotesit arhimandrit. În ziua de 1 octombrie 2000, a fost hirotonit şi instalat ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei. Hirotonia a avut loc în Biserica cu lună din Oradea. Între anii 2001 şi 2007, s-a ocupat de lucrările de ridicare a Catedralei Episcopale din Oradea şi de renovare ale Centrului Eparhial. Între anii 2002 - 2005, a predat cursuri de Formare duhovnicească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Oradea. În anul 2007, a identificat și dobândit în Zalău un sediu provizoriu pentru Centrul Eparhial al nou înființatei Episcopii a Sălajului, iar în 2008, a amenajat acest sediu în funcție de cerințele impuse. În 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop titular al Episcopiei Sălajului, iar în 13 aprilie acelaşi an a fost întronizat ca întâistătător al acestei Eparhii, în Catedrala Înălţarea Domnului din Zalău.
Download: Click for download attached file: Moment de sarbatoare in Episcopia Salajului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 642
Id: 58854
Data: Nov 30, 2015
Imagine:
]]>În ultima perioadă, la Biserica Sfântul Antonie din Viena s-au desfăşurat o serie de activităţi cultural-misionare. Dintre .....
Data: Nov 30, 2015
]]>În Duminica a XXX-a după Rusalii, 29 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în orașul de pe malurile Crișului Negru, .....
Data: Nov 30, 2015
]]>Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord și-a sărbătorit astăzi, 30 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei. În Paraclisul Centrului Episcopal din .....
Data: Nov 30, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit, duminică, 29 noiembrie 2015, după Sfânta Liturghie, .....
Data: Nov 30, 2015
]]>Lunea aceasta, 30 noiembrie 2015, s-au împlinit 30 de zile de la tragedia care a îndoliat întreaga țară. Un sobor de preoți și diaconi a săvârșit cu acest prilej o slujbă de .....
Data: Nov 30, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).