Moment festiv la Manastirea Caraiman

La finalul Sfintei Liturghii de la Manastirea Caraiman oficiata duminica, 20 iulie 2014, a avut loc un moment festiv dedicat sarbatoririi Sfântului Ilie, numele de botez al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, i-a transmis Preafericirii Sale urarile de felicitare ale credincioșilor și clericilor.Desi sarbatoarea oficiala a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie a fiecarui an, data întronizarii Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007), Preasfintia Sa a subliniat ca si în acest moment de sensibilitate din viata Preafericirii Voastre dorim sa va transmitem gândurile noastre cele mai curate si doririle noastre de sanatate, putere de munca pentru a conduce cu aceeasi daruire totala Biserica noastra în viitorul din ce în ce mai complicat”.În numele colaboratorilor Preafericirii Sale, din cadrul Permanentei Consiliului National Bisericesc, Preasfintia Sa a daruit Patriarhului României un engolpion cu chipul Maicii Domnului, realizat în Atelierele Patriarhiei Române.„În acest moment atât de fericit din viata Preafericirii Voastre când pomeniti pe cel dintâi ocrotitor pe care l-ati primit la botez din partea parintilor Preafericirii Voastre va dorim ca întreaga viata a Preafericirii Voastre sa fie o viata luminata si luminoasa ca aceasta frumoasa zi de hram la Manastirea Caraiman la poalele acestui munte care ne aminteste de muntii în care s-a nevoit Sfântul Mare Proroc Ilie. În semn de pretuire din partea colaboratorilor Preafericirii Voastre din Permanenta Consiliului National Bisericesc va oferim acest engolpion cu icoana Macii Domnului”, a mai spus Preasfintitul Episcop Varlaam Ploiesteanul.De asemenea, din partea obstii monahale, parintele staret David Petrovici a daruit Întâistatatorului Bisericii Ortodoxe Române o icoana cu chipul Maicii Domnului si un buchet de flori.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 562

Id: 42602

Data: Jul 21, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).