]]>Consiliul Local şi Primăria municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Protoieria Târgu Jiu şi Centrul Municipal de Cultură «Constantin Brâncuşi» au organizat luni, 27 octombrie, un program festiv, cu ocazia sărbătoririi a 76 de ani de la inaugurarea operelor de referință care alcătuiesc Ansamblul Monumental «Calea Eroilor» şi care au fost predate oraşului de către Liga Femeilor Gorjene, în anul 1938. Festivităţile au început luni, la orele 11:00, când târgujienii au participat la procesiunea care a pornit de la «Masa Tăcerii» şi a continuat pe «Aleea Scaunelor», pe sub «Poarta Sărutului», spre «Coloana Infinită», după cum ne-a transmis prof. Vasile Gogonea. S-a făcut apoi oprire la Biserica «Sfinţii Apostoli», pentru ca împreună cu micul sobor preoţesc să fie înălţată o pioasă rugăciune pentru eroii căzuţi în luptele de la Podul Jiului, din ziua de 14 octombrie 1916, dar şi pentru cei care au înălţat aceste măreţe monumente, după care s-a continuat drumul spre «Coloana Infinită» sau «Coloana Fără Sfârşit». Prin cuvântul său emoționant și bine documentat, d-l prof. univ. dr. Ion Mocioi, un cunoscut și prestigious brâncușiolog, a ținut să atragă atenția asupra faptului că “orice manifestare legată de opera «părintelui sculpturii moderne» constituie un prilej de a demonstra că suntem demni urmași ai celui care a nemurit acest pământ al Gorjului, genialul sculptor Constantin Brâncuși”! După alocuţiunile de început, de la «Masa Tăcerii», s-a format o coloană protejată de organele de ordine publică, alcătuită din fanfara militară, un sobor de preoţi, Jandarmeria, oficialităţile municipiului, elevi şi studenţi, actori şi dansatori în costume populare sau de epocă, cetățeni din comunitatea locală! La acest eveniment au fost parteneri: Şcoala Populară de Artă, Protoieria Târgu-Jiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Tudor Vladimirescu” Gorj, Inspectoratul Școlar județean, prin Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu”, şcolile şi colegiile din municipiu. Așa cum ne-a precizat d-l Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Municipal de Cultură «Constantin Brâncuşi», acesta este cel de-al doilea an când marcăm acest eveniment și “sperăm ca el să devină o tradiție în viața municiului și a județului nostru”!
Download: Click for download attached file: Moment festiv la Targu-Jiu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 640
Id: 44779
Data: Oct 28, 2014
Imagine:
]]>La finalul vizitei în Capitala României a delegației Patriarhiei Ierusalimului, Icoana Sfinților Împărați cu un fragment din cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost dusă în Reședința .....
Data: Oct 28, 2014
]]>Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru etapa finală a Concursului Național de Muzică Bisericească„Lăudați pe Domnul!”, ediția a VII-a, .....
Data: Oct 28, 2014
]]>La Sala Radio din București a avut loc luni, 27octombrie 2014, finala celei de-a VII-a ediții a Concursului de muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, în prezenţa Preafericitului .....
Data: Oct 28, 2014
]]>
Data: Oct 28, 2014
]]>Sâmbătă, 25 octombrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din cartierul caransebeşean Nord. Cu acest prilej, ierarhul, .....
Data: Oct 28, 2014
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc, în parohia Andrei Şaguna, reuniunea tinerilor ortodocşi din judeţul Arad, ediţia a I –a, .....
Data: Oct 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).