]]>Securitatea se implica tot mai mult şi într-un stil tot mai agresiv, parcă vrând să arate partidului că este singura instituţie capabilă să rezolve problema monahală. Tot la fel se implica atunci când Departamentul Cultelor folosea ca mijloc de presiune la adresa ierarhilor impunerea unui nou regulament monahal: „Departamentul Cultelor a elaborat un nou regulament al mănăstirilor, în care printre altele se prevede că în mănăstiri nu se admit următoarele categorii de elemente: persoane minore; persoane ce nu au minimum de 7 clase elementare; persoanele care au săvârşit abateri de la regulile monahale – imorale; cei care au suferit condamnări de drept comun; elemente contrarevoluţionare, precum şi cei ce sunt cunoscuţi cu manifestări duşmănoase la adresa regimului etc. Noul regulament [monahal] încă nu este aprobat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, dar cu ocazia şedinţei Sinodului din decembrie 1958, tov. Dogaru Dumitru, secretarul general al Departamentului Cultelor, a comunicat Sinodului prevederile noului regulament, iar episcopii şi mitropoliţii în principiu au fost de acord cu aceste măsuri. Ca urmare a prevederilor noului regulament al mănăstirilor, de către Departamentul Cultelor s-au întocmit tabele cu elementele care urmau să fie înlăturate din mănăstiri. Aceste tabele însă erau incomplete, fapt ce a făcut ca organele noastre să intervină şi pe baza datelor ce le deţinem, am refăcut şi completat tabelele. Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".
Download: Click for download attached file: Monahismul romanesc la inceputul regimului democrat-popular (XLVI)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 584
Id: 54185
Data: Jul 27, 2015
Imagine:
]]>Poate că cea mai delicată problemă a discursului pastoral actual este cea legată de modul înfăţişării Împărăţiei lui Dumnezeu. Adică a felului cum .....
Data: Jul 27, 2015
]]>Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi, este cinstit în mod deosebit la una dintre cele mai importante vetre monahale din Dobrogea. Mănăstirea .....
Data: Jul 27, 2015
]]>Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a sfințit în Duminica a 8-a după Rusalii, biserica ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna, potrivit Radio Renaşterea. .....
Data: Jul 27, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Administrativ Bisericesc – Biroul de Cateheză și Activități cu .....
Data: Jul 27, 2015
]]>În Duminica a opta după Pogorârea Duhului Sfânt, 26 iulie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți .....
Data: Jul 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte de invatatura
Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte frumoase 1 2
Parintele Arsenie Papacioc - Postul in Biserica Ortodoxa
Parintele Arsenie Papacioc - Calea spre curatia inimii 1
Parintele Arsenie Papacioc - Practicarea rugaciunii inimii
Parintele Arsenie Papacioc - Cui da Dumnezeu harul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).