Mosii de toamna la Catedrala Patriarhala

]]>În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca Moşii de toamnă. Sâmbătă, 07 noiembrie 2015, în toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie a fost oficiat astfel şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul. Slujba Parastasului la Catedrala Patriarhală La Catedrala Patriarhală, Slujba Parastasului a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, din soborul slujitor a făcut parte şi Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. La solicitarea notarilor publici din România, în cadrul slujbei au fost pomeniţi cei trecuţi la Domnul din această breaslă. De asemenea, au fost pomeniţi nominal toţi cei trecuţi la cele veşnice în urma incendiului din Bucureşti de la Clubul Colectiv. Legătura cu Dumnezeu este singura nădejde că noi nu vom încheia capitolul vieţii noastre la mormânt „Oamenii înţelepţi înţeleg faptul că noi nu rămânem veşnic aici (n.r. pe pământ), rămânem un timp apoi trebuie să mergem să dăm răspuns înaintea Judecătorului Celui Drept. De aceea, Biserica îi îndeamnă pe toţi fiii ei, pe cei care Îl iubesc şi ascultă Cuvintele Domnului să fie pregătiţi pentru ziua trecerii din această lume. Sfârşitul vieţii unui om îi încununează sau nu trecerea prin această lume. Avem datoria să păstrăm această legătură cu Cel care ne-a dat nouă viaţă, cu Stăpânul Cel fără de moarte, cu Cel care stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte. Legătura cu El este singura nădejde că noi nu vom încheia capitolul vieţii noastre la mormânt. Avem posibilitatea să trăim în veşnicie dimpreună cu El”, a spus Preasfinţia Sa. *** Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. De asemenea, pe lângă prima sâmbătă din luna noiembrie, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi şi sâmbăta Rusaliilor sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de Moşii de iarnă şi de vară.

Download: Click for download attached file: Mosii de toamna la Catedrala Patriarhala

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 223

Id: 57903

Data: Nov 8, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei