]]>Joi, 13 noiembrie, în oraşul de reşedinţă al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, la Gyula, a avut loc inaugurarea muzeului de obiecte vechi bisericeşti al eparhiei, după cum ne-a transmis George Giurgiu. Slujba de binecuvântare a sediului instituţiei a fost săvârşită de Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Chirirarhul locului. Alături de cei doi ierarhi, la momentul festiv de inaugurare a sediului Muzeului Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria au participat numeroşi clerici şi credincioşi ai eparhiei, reprezentanţi ai statului ungar şi ai diplomaţiei româneşti de la Budapesta, dar şi oaspeţi din ţară. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, muzeul a fost pus sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Mărturie despre vechimea şi valoarea comunităţii ortodoxe româneşti din Ungaria În deschidere, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit celor prezenţi despre importanţa acesteui eveniment pentru comunitatea românească de aici. „Trăim cu toţii astăzi, o zi de mare bucurie şi am putea chiar să spunem că este o zi istorică pentru comunitatea ortodoxă românească din Ungaria, ziua în care un vis de aproape două decenii al acestei comunități prinde viață, prin inaugurarea Muzeului Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, la care suntem cu toții părtași. Colecția de obiecte vechi biericeşti a eparhiei a început să ia ființă în anul 1989, când toate obiectele bisericești de valoare de la parohiile noastre au început să fie adunate la Vicariatul Ortodox Român de la Jula, din vremea aceea, devenit mai târziu Episcopie, unde aceste obiecte își așteptau ceasul în care să intre din nou în circuitul public, pentru a aduce mărturie tuturor despre vechimea și valoarea acestei comunități. Această colecție a fost realizată în principal în decurs de doi ani (1989-1991), dar adunarea obiectelor bisericești a continuat mereu, de atunci și până astăzi și ea a cuprins piese bisericești împărțite în patru domenii: obiecte de cult, folosite la sfintele slujbe, icoane pe sticlă și lemn, cărți vechi de cult, şi textile bisericești. La acestea se adaugă şi numeroase documente adunate de la diferite parohii, cum sunt matricolele botezaților, ale cununiilor și înmormântărilor, protocoalele ședințelor eparhiale și alte documente”, a precizat Preasfinţitul Părinte Siluan. De asemenea, ierarhul a subliniat sprijinul de care s-a bucurat Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei din partea statului ungar, în vederea înfiinţării acestui muzeu şi totodată, a mulţumit celor două muzeografe, Emilia Martin și Elena Ciobai Munteanu, care s-au ocupat îndeaproape pentru inventarierea şi organizarea tuturor obiectelor de patrimoniu, dar şi prezentarealor într-un album dedicat lor, numit „Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria”, apărut în două limbi, română și maghiară, și care a cunoscut două ediții tipărite, în anul 1999 și în 2013. În continuare, în cadrul festivităţii, la solicitarea Preasfinţitului Părinte Siluan şi din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, doamnele Emilia Martin și Elena Ciobai Munteanu au fost distinse cu Diploma Omagială și medalia Sfinților Martiri Brâncoveni, în semn de apreciere pentru întregul efort depus în realizarea muzeului. Felicitări din partea primului Chiriarh al eparhiei La eveniment a fost prezent şi cel dintâi Chiriarh al Episopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a adresat un cuvânt de felicitare şi binecuvântare clericilor şi credincioşilor de aici la cu prilejul acestui moment istoric pentru comunitatea ortodoxă românească din Ungaria. „Doresc să transmit un gând de bucurie şi de recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri comuni care ne-au lăsat comoara pe care o admirăm în momentele acestea. Ceea ce se găseşte în muzeul care a fost inaugurat prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Siluan a fost pregătit în comunitate de sute de ani. Cei care au trăit în această comunitate şi s-au rugat, s-au împărtăşit din Preacuratele Taine ale lui Hristos, din potirele pe care le vedem acum în muzeu şi s-au rugat în faţa icoanelor expuse aici, s-au bucurat de dincolo împreună cu noi. Cred că este un motiv de mare bucurie duhovnicească pentru cei de astăzi, în special pentru românii din Ungaria, că pot beneficia de un muzeu în care să fie adăpostite valorile pregătite cu atâta dragoste şi cu atâta scumpătate de înaintaşii noştri comuni, de românii ortodocşi care au trăit pe aceste meleaguri, neîntrerupt, de sute de ani, de la începuturile formării poporului nostru”, a menţionat Preasfinţitul Părinte Sofronie.
Download: Click for download attached file: Muzeu de obiecte vechi bisericesti inaugurat la Gyula
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 669
Id: 45395
Data: Nov 14, 2014
Imagine:
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit astăzi, 14 noiembrie 2014, în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală, Ordinul Sfinții Martiri .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Vineri 14 noiembrie a.c. la monumentul Independenţei din Tulcea a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii o slujbă de Te-Deum cu prilejul .....
Data: Nov 14, 2014
]]>La Palatul Culturii din Ploiești, în sala “Marea Unire” va avea loc marți, 18 noiembrie 2014, ora 17:30, conferința cu tema “Bucuria spovedaniei – dar dumnezeiesc”. La eveniment este .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Singura parohie din Cluj-Napoca, ocrotită de Sfântul Ioan Gură de Aur, pomenit în calendarul ortodox pe 13 noiembrie, și-a serbat hramul. Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Protopopiatul Ortodox Gherla și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Gherla, organizează în data de 15 noiembrie 2014 un eveniment cultural-religios, sub genericul Jertfă, Cuget .....
Data: Nov 14, 2014
]]>Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a organizat joi, 13 noiembrie, ca de fiecare dată înaintea Postului Crăciunului, o întâlnire cu .....
Data: Nov 14, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).