Muzeul Bucovinei a primit în 21 august 2019 din partea Guvernului României titulatura de muzeu de importanța națională, informează Ministerul Culturii.
„Colecțiile unicat la nivel național” reprezintă motivul care a stat la baza recunoașterii rolului important pe care instituția îl are în promovarea culturii românești.
Printre acestea se numără cetatea de Scaun a Sucevei, precum și colecții inedite în cadrul Muzeului de Științele Naturii, colecția de Scolytide și colecția de Malofage „Ștefan Negru”.
Muzeul Bucovinei are ca obiect de activitate cercetarea, achiziţionarea, tezaurizarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal, legat de om şi mediul său, de istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii, planetariu-astronomie, cu rolul social de cunoaştere, educaţie şi petrecere a timpului liber.
A fost înființat în 4 ianuarie 1900, când intelectualii vremii au format Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra şi valorifica vestigiile istorice ale oraşului.
Foto credit: Muzeul Bucovinei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 293
Id: 67804
Data: Aug 27, 2019
Imagine:
Mitropolia Banatului derulează o campanie de ajutorare a preşcolarilor şi elevilor cu posibilităţi materiale limitate, oferind în acest sens suport pentru prevenirea abandonului şcolar.
Potrivit unui
Data: Aug 27, 2019
În cadrul ședinței Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Iași a fost aprobată luni închiderea zonei centrale în data de 22 septembrie 2019 cu ocazia „Zilei mondiale fără mașini”.
Arterele închise sunt Anastasie Panu (de la Hotel Europa până la .....
Data: Aug 27, 2019
Doi generali şi un preot care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial vor primi joi la Iaşi, post-mortem, titlul de Cetăţean de onoare.
Este vorba despre Generalul Gheorghe Dabija, Generalul Gheorghe Raşoviceanu şi Preotul cpt. Gheorghe Cotenescu.
Cei .....
Data: Aug 27, 2019
Părintele Ghervasie Paraskevopoulos care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului – Girokomeio din Patra ar putea fi canonizat în curând.
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei întrunit marți la Atena
Data: Aug 27, 2019
Școala de Fete „Buna Vestire” din Grădinari finanțată de Fundația „Buna Vestire” a Mitropoliei Olteniei oferă posibilitatea unui număr de 160 de fete să studieze în cele mai moderne .....
Data: Aug 27, 2019
Victimele cutremurului din localitatea italiană Amatrice au fost comemorate la împlinirea a trei ani de la tragedie.
Cutremurul din 24 august 2016 a afectat centrul Italiei și s-a soldat cu 300 de victime, printre care 11 români.
Cei trecuți la Domnul în urma .....
Data: Aug 27, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).