NAȘTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI ȘI A PĂMÂNTULUI - Pastorala de Craciun - 2013

† DANIEL, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler si preaiubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Bucurestilor, har, mila si pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi parintesti binecuvântari.„Va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Ca vi S-a nascut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”(Luca 2, 10 - 11)Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Iubiti credinciosi si credincioase,Astazi, Biserica binevesteste pentru tot poporul bucuria cea mare a Nasterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline si netrecatoare (Cf. Ioan 17, 13).Sarbatoarea Nasterii Domnului este sarbatoare mare a bucuriei, la care participa cerul si pamântul, dupa cum prevestea Psalmistul zicând: „Sa se veseleasca cerurile si sa se bucure pamântul… de fata Domnului, ca vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creatia întreaga participa la aceasta bucurie negraita, întrucât ea este regasirea bucuriei pe care au trait-o Adam si Eva în Rai, înainte de a cadea în neascultare si înstrainare de Dumnezeu. Din momentul în care protoparintii nostri au pacatuit si au fost alungati din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeste psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia si imnografia Sfintilor Parinti”, traducere de Cristina Rogobete si Adrian Marinescu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 156). Însa, prin smerita ascultare, Fecioara Maria a nascut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numita „bucuria si împacarea lumii”; „De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura (creatia)..., din care Dumnezeu S-a întrupat si Prunc S-a facut…”, se spune în cartile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).Sfintii Parinti ai Bisericii au meditat adânc asupra întelesului Tainei Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si au tâlcuit apoi în dogme ale credintei si în cântari liturgice lumina spirituala care se revarsa din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, aratata în Nasterea lui Hristos.Cântarile Sarbatorii Nasterii Domnului ne arata ca întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pamântesc, stricat prin pacat si moarte, la viata cereasca, nestricacioasa si vesnica:„Cerul si pamântul astazi s-au unit, nascându-Se Hristos. Astazi Dumnezeu pe pamânt a venit si omul la ceruri s-a suit. Astazi este vazut cu trup pentru om Cel din fire nevazut” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2005, p. 434).„Pe cel dupa chip si asemanare vazându-l Iisus stricat din pricina calcarii poruncii, plecând cerurile S-a pogorât si S-a salasluit în pântecele Fecioarei fara schimbare, ca într-însul sa înnoiasca pe Adam cel stricat” (Ibidem).Hristos Domnul, Care S-a nascut, ca om, în pestera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamântul, adica întreg universul, lumea nevazuta a multimilor de îngeri si lumea vazuta a multimilor de stele. Acest adevar îl marturisesc Sfintii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel si Sfântul Apostol Ioan.Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola catre Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamânt, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie începatorii, fie stapânii. Toate s-au facut prin El si pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune ca: „Toate prin El (Hristos) s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Întru El era viata si viata era lumina oamenilor. Şi lumina lumineaza în întuneric si întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).Fericitul Augustin († 430) descrie taina Nasterii Domnului, în cuvintele urmatoare: „Fiu al lui Dumnezeu nascut din Tata, fara mama, Fiu al Omului, nascut dintr-o mama, fara tata: El, marea vedere a îngerilor si micut în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toti vecii, facut trup la timpul hotarât de El; Facatorul soarelui si facut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatalui, tot mersul veacurilor si daruind, din sânul mamei Sale, sfintire acestei zile mari; ramânând în sânul parintesc, desi iese din el; întelept mai presus de orice cuvânt si copil ca întelepciune; umplând lumea si stând culcat în iesle; conducând stelele si alaptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu si, atât de mic, ca rob, fara ca aceasta smerenie sa micsoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca aceasta grandoare sa copleseasca în vreun fel smerenia. (...) El nu S-a închis deloc sub vesmântul unui trup micut, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împartasi îngerilor întelepciunea Sa, ca hrana, ne îngaduie noua sa gustam cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).Faptul ca lumea vazuta si nevazuta a fost creata prin Fiul, înseamna ca Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatal si lumea creata, adica, prin El, lumea îsi împlineste rostul ei de a fi lumina creata si podoaba de frumusete a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul si pentru toti oamenii.În limba româna, cuvântul „lume” contine ideea de lumina (din latinescul lumen = lumina), iar în limba greaca, cuvântul „cosmos”, adica lume, univers, contine ideea de podoaba, de frumusete. Lumea a fost creata prin Fiul deoarece, prin El, cerul si pamântul trecator se vor preface în cerul nou si pamântul nou despre care vorbeste cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).Faptul ca lumea nevazuta a îngerilor si lumea vazuta sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamna ca lumea este dar al Tatalui, catre Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creata, sa o lumineze spiritual, sa o sfinteasca prin jertfa Sa si sa o aduca pe aceasta, ca dar al Fiului, catre Dumnezeu-Tatal, adica sa faca din ea dar de multumire, o Euharistie a toata existenta, oferita lui Dumnezeu-Tatal, si sa-i învete pe oameni sa multumeasca lui Dumnezeu „pentru cele pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile cele aratate si nearatate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur, Rugaciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2012, p. 172). De ce sa multumeasca? Pentru ca omul, care crede în Fiul, sa primeasca un dar si mai mare, si anume viata vesnica.Întrucât lumea a fost creata din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stapân peste tot pamântul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natura, care trebuie mereu cultivata ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi si pentru generatiile viitoare.Parintele Dumitru Staniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-si îndeplineste rolul ei fara om, sau printr-un om care lucreaza contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea si otravirea naturii, omul face imposibila existenta sa si a semenilor sai. Astfel, natura nu este numai conditia existentei omului singular, ci si a solidaritatii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rau semenilor sai, dezvoltându-se sau ruinându-se el însusi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, editia a doua, p. 223). Între creatie si Creator, între dar si Daruitor exista o legatura de viata, pe care Sfânta Scriptura o descrie ca fiind: „legamântul vesnic dintre Mine (Dumnezeu) si pamânt si tot sufletul viu din tot trupul ce este pamânt” (Facerea 9, 16). Daca noi consumam totul si degradam totul din natura (creatie), dovedind lipsa de respect sau nerecunostinta fata de Creator si nepasare fata de darurile primite de la El, ce transmitem generatiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pamânt lucrat si sfintit sau pamânt degradat si pustiit? Totusi, putem transmite generatiilor viitoare si bogatie si întelepciune, daca gândirea noastra este creatoare de valori, iar vointa noastra este promotoare a coresponsabilitatii si a cooperarii practice la nivel national si planetar.Iubiti credinciosi si credincioase,La Taina Nasterii lui Hristos participa cerul si pamântul, steaua si pestera, orasul si pustia: „Betleeme, pregateste-te, cetate a Sionului, cânta! Bucura-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; ca steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine sa Se nasca; si pestera primeste pe Cel întru totul neîncaput, iar ieslea se împodobeste, ca sa primeasca Viata cea vesnica” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavna, p. 327). „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Ca Te-ai aratat pe pamânt ca un om, pentru noi. Fiecare din fapturile zidite de Tine multumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, pastorii minunarea, pamântul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce esti mai înainte de veci, miluieste-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naste în pestera, în interiorul pamântului, ca sa sfinteasca si pamântul. Desigur, El a venit în lume ca sa sfinteasca mai ales sufletul si trupul omenesc, nascându-Se ca om din Fecioara Maria.Iisus S-a nascut în pestera ca într-o biserica de sub pamânt, iar apoi a fost asezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.Betleem înseamna în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel nascut în pestera ca om, si asezat în iesle este pâinea cereasca oferita oamenilor ca hrana în Sfânta Euharistie. Deci, sfintirea omului prin hranirea lui cu Trupul si Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este întelesul adânc al tainei punerii sau culcarii pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Nasterii Domnului în pestera se afla permanent la Proscomidiar, unde se pregatesc darurile (pâinea si vinul) pentru Sfânta Euharistie.Nasterea Domnului aduce mare bucurie si binecuvântare celor ce vegheaza. Iisus Se naste în pestera si este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea orasului se afla în stare de veghe doar pastorii oilor. Acestor oameni simpli si veghetori li se arata cete de îngeri întru lumina si cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei sa vada cum Dumnezeu schimba pe cele smerite în slava, iar singuratatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara orasului sunt chemati sa devina cei dintâi prieteni ai familiei sarace si straine, pe care Dumnezeu o binecuvânteaza prin nasterea Fiului Sau ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Rasarit, de la distante mari, vin sa vesteasca iudeilor ca, tocmai în tara lor, S-a nascut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împaratesti oferite Pruncului sarac, nascut într-o pestera si culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o tara straina, pentru a arata iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul nascut din Mama saraca, neajutorata de cei de aproape, de acelasi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1, 11).Astazi, când foarte adesea iubirea sau bunatatea din inimi este înlocuita cu rautatea sau nepasarea, când faptele bune se împutineaza, iar cele rele se înmultesc, când putini oameni se îmbogatesc, iar foarte multi saracesc, Evanghelia Nasterii lui Hristos-Domnul ne cheama pe noi, crestinii, care purtam numele lui Hristos, la multa rugaciune si priveghere, la multa responsabilitate si multa lucrare a faptelor bune. Parintii vegheaza la leaganul copiilor, dascalii vegheaza la educarea tinerilor, profesorii vegheaza la formarea studentilor, medicii vegheaza la vindecarea bolnavilor, conducatorii întelepti vegheaza la bunul mers al cetatii, iar preotii vegheaza la mântuirea sufletelor credinciosilor.Daca am saracit material, sa avem grija sa nu ne pierdem si ultima bogatie care ne-a ramas: bogatia sufletului, adica dreapta credinta si bunatatea inimii, milostenia, prietenia si omenia. Sa pastram si sa înmultim comoara cea mare si sfânta a Bisericii si virtutile stramosesti: credinta si speranta, iubirea si darnicia.Bunatatea inimii sau bogatia spirituala a sufletului nostru se arata în cuvinte si fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public raneste mai mult decât vindeca, creeaza mai multa confuzie decât comuniune, seamana mai multa dezbinare decât unitate, suntem chemati sa înlocuim rautatea si saracia sufletului egoist cu bunatatea si bogatia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinta vie în Dumnezeu si legatura cu El prin rugaciune si veghe (atentie) sporita.Dreptmaritori crestini,Întrucât rugaciunea este izvor de bucurie, de sanatate si mântuire, sa priveghem la cumpana dintre ani, adica în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, sa înaltam rugaciuni de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul2013 si sa-I cerem ajutorul Sau în toata lucrarea cea buna si folositoare pe care o vom savârsi în anul nou 2014. Amintim aici ca anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împartasanii si An comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Româna. Se are astfel în vedere importanta Sfintei Spovedanii si a Sfintei Împartasanii pentru viata Bisericii lui Hristos si pentru experienta duhovniceasca a fiecarui crestin.De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirica a Sfântului Voievod Constantin împreuna cu cei patru fii ai sai, Sfintii Constantin, Ştefan, Radu, si Matei, si cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezinta un prilej de evlavioasa evocare a jertfelniciei Sfintilor Martiri Brâncoveni si de pretuire a mostenirii cultural-spirituale brâncovenesti.Dorim ca lumina sfânta a Sarbatorilor Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou si Botezului Domnului sa va aduca tuturor pace si sanatate, bucurie si ajutor, pentru a trai viata ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinta si fapte bune!Tuturor va adresam urarile traditionale „Sarbatori fericite!” si „La multi ani!”„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si împartasirea Sfântului Duh sa fie cu voi cu toti!” (2 Corinteni 13, 13).Al vostru catre Hristos-Domnul rugator, cu parintesti binecuvântari,† DanielPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 776

Id: 36435

Data: Dec 10, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).