Nasaudenii si-au cinstit cei patru aparatori

Dincolo de aspectul etnografic bogat ce caracterizeaza Ţara Nasaudului, ceea ce o face valoroasa este credinta oamenilor de aici, neclintita de veacuri. Regiunea a dat neamului si Bisericii nume mari, iar martiriul celor patru sfinti canonizati in urma cu doar trei ani este dovada clara a acestui fapt: Sfintii Martiri Nasaudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra si Vasile din Telciu au ramas consemnati ca fiind cei care si-au aparat credinta pana la capat.Nasaudenii au constiinta descendentei din niste viteji si incearca sa traiasca asa cum ei si-au dorit, si asa se face ca in fiecare an, pe 12 noiembrie isi cinstesc 'sfintii lor' prin rugaciuni si slujbe, dar cu precadere prin fapte, care trebuie sa reflecte credinta pentru care cei patru au murit pazind­o. A fost sarbatoare mare si anul acesta in locurile in care au vietuit si au murit, pentru doua dintre manastirile din Nasaud fiind ocrotitori spirituali: Manastirea Bichigiu, prima care, la initiativa staretului, a luat hramul Sfintilor Nasaudeni, si Manastirea Salva, unde biserica mare si-a serbat al doilea hram.Primul lacas care l-a luat ca ocrotitor pe Sfantul AtanasiePraznicul a fost incununat la Manastirea Bichigiu de prezenta Preasfintitului Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care le-a vorbit sutelor de credinciosi ce au luat parte la Sfanta Liturghie din ziua hramului despre curajul crestinesc pe care Sfantul Atanasie, alaturi de ceilalti trei, l-a dat spre mostenire tuturor, curajul in puterea mantuitoare a lui Dumnezeu de care a dat dovada atunci cand i-a umilit pe generalul Bucow si pe imparateasa de la Viena, in fata rezistentei lor ortodoxe. Sigur ca razbunarea a fost cumplita: din cele 300 de manastiri, cate atesta documentele ca erau in Transilvania la acea data, au ramas doar doua in Arhiepiscopia Clujului. Dar iata ca viata monahala a reinviat, iar sfintii sunt cinstiti pentru faptele lor marete.Bichigiu este satul in care Sfantul Atanasie a vietuit mai bine de un secol si care poarta amprenta sfinteniei sale. E lesne de inteles de ce si anul acesta hramul Paraclisului asezamantului monahal de aici a adunat intreaga comunitate, dar si credinciosi din satele invecinate. Prezenta ierarhului a adus un plus de bucurie pentru cei care au luat parte aici la sfintele slujbe. Istoria Manastirii 'Sfanta Treime' Bichigiu are marturii de secole, insa vechiul lacas a fost distrus, iar actuala manastire este intemeiata in apropierea locului vechii vetre monahale, sub indrumarea parintelui staret Ilie Cira. Dupa cum spune parintele staret, oamenii nu se aduna doar in zilele de sarbatoare in sfantul lacas, ci si atunci cand e nevoie de ei. De altfel, noua biserica a fost ridicata cu sprijinul material al satenilor, direct implicati si in munca propriu-zisa.Monumentul lui mos Tanase din BichigiuIn cinstea Sfantului Atanasie Todoran, imediat dupa decizia de canonizare a sa, satenii din Bichigiu s-au gandit ca ar fi bine sa-i inalte un monument, prin care sa-si arate si ei pretuirea. Pana in ziua in care a avut loc proclamarea solemna a canonizarii, 11 mai 2008, in fata bisericii era asezat un frumos monument, sculptat de mesterul Maxim Dumitras, care sa marcheze implinirea celor 245 de ani de la rascoala condusa de 'mos Tanase', cum este cunoscut printre sateni. Potrivit istoricilor, martirul avea la acea vreme 104 ani si, la indemnul lui, doua batalioane graniceresti au refuzat sa treaca la religia greco-catolica. De atunci si pana astazi, cinstirea memoriei lui se face neintrerupt in constiintele ortodocsilor nasaudeni.Icoana Martirilor Nasaudeni de la SalvaSalva este locul care poarta cu sine actul martiric, infaptuit pe platoul numit 'La mocirla', acolo unde a avut loc si proclamarea canonizarii Sfintilor Martiri Nasaudeni. Şi pentru ca in imediata vecinatate a acestui loc a fost ridicata intre timp o manastire, biserica mare a acesteia s-a imbogatit cu inca patru ocrotitori. Sambata a fost celebrat, asadar, al doilea hram al noii biserici, iar vietuitoarele l-au primit cu drag pe parintele arhimandrit Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, cel care a fost primul duhovnic al acestui asezamant monahal. Din incredintarea Inalt Preasfintitului Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, parintele Teofil a savarsit in ajun Privegherea, iar in ziua hramului Sfanta Liturghie. Viata satului nasaudean dezvaluie elementul pierdut de mediul urban, ascunde o unitate remarcabila intre oameni, dar si intre comunitati, ceea ce explica numarul mare de crestini care s-au impartasit impreuna din sfintele slujbe si din cuvintele cu folos duhovnicesc ale arhimandritului.Maicile de la Salva isi amintesc exact data istorica la care Atanasie din Bichigiu, Vasile din Zagra, Grigorie din Telciu si Vasile din Mocod au fost trecuti in randul sfintilor. A fost si ziua in care biserica mare a primit al doilea hram si tot atunci a fost asezata in biserica manastirii icoana originala a sfintilor. 'Bazele manastirii au fost puse in 1994, de un sobor de maici venite de la Manastirea Govora, iar odata cu proclamarea solemna a canonizarii Sfintilor Martiri Nasaudeni, manastirea noastra a primit si un al doilea hram. Pronia cereasca a randuit astfel deoarece manastirea este asezata in apropierea locului unde acestia au fost martirizati', ne marturiseste maica stareta Emanuela Moisa.Proiectul complexului monahal de la Salva, asemanator manastirilor brancovenesti, este in curs de desfasurare si sustinut cu nadejde. Maicile se lupta nu doar pentru a duce la finalizare zidurile asezamantului, ci si spre zidirea sufleteasca a fiintei umane, cerand mereu ajutorul Sfintilor Nasaudeni. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 14 noiembrie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 665

Id: 17900

Data: Nov 14, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).