Nasterea Domnului in penitenciarul din Torino

]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Siluan, Episcopul Ortodoxe Român al Italiei, luni, 29 decembrie 2014, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino. Prin îngăduinţa conducerii, au participat în jur de 80 de credincioşi ortodocşi din toate pavilioanele penitenciarului, bărbaţi şi femei, majoritatea români, informează episcopia-italiei.it. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în limbile română, rusă, sârbă şi italiană de preoţii Gabriel Burcescu şi Eugen Bînzari de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II şi Pavel Goreanu de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” – Torino III, iar răspunsurile la strană le-a dat cântăreţul Andrei Grosu de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II. Câteva persoane dintre cele care s-au spovedit în toată perioada în care preoţii au cercetat închisoarea (mai multe decât la Sfintele Liturghii săvârşite anterior) au primit Sfânta Împărtăşanie. După Sfânta Liturghie, s-a dat citire scrisorii pastorale la Naşterea Domnului a Preasfinţitului Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. În cuvântul de învăţătură care a urmat, părintele Gabriel a vorbit despre înţelegerea închisorii şi a libertăţii, arătând că închisoarea sufletului este mult mai grea decât cea a trupului. Părintele Eugen a mulţumit apoi tuturor celor care au participat la această dumnezeiască slujbă, precum şi personalului închisorii pentru deosebita disponibilitate cu care s-a îngrijit de buna sa desfăşurare. Pe lângă darul Sfintei Liturghii, fraţii şi surorile din penitenciar au primit calendare şi un pacheţel cu cozonac. Le-a fost împărţit, de asemenea, numărul pe ianuarie al Foii duhovniceşti redactate special pentru ei.

Download: Click for download attached file: Nasterea Domnului in penitenciarul din Torino

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 509

Id: 47016

Data: Dec 31, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).