]]>La inițiativa Părintelui Constantin Ghiță, parohul Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae și Izvorul Tămăduirilor - Târgșoru Vechi din Protoieria Ploiești Sud, a avut loc un concert de colinde, precedat de o scenetă intitulată Irozii (Craii). „Sub îndrumarea doamnei profesoare de religie Constanța Popescu, un număr de 40 de copii ai Școlii Gimnaziale din localitate s-au implicat în acest program. Lor s-au alăturat doi studenți teologi care au interpretat colinde în stil bizantin. Cei mari s-au bucurat la fel de mult ca cei mici de apariția lui Moș Crăciun, care a pășit pentru prima dată în parohia noastră, aducând daruri și bucurii tuturor. S-au împărțit 140 de pachete cu dulciuri, prin contribuția substanțială a domnului Florin-Stelian Chițoran, patronul unei firme din județul Prahova, și al unor credincioși ai parohiei. În cuvântul de învățătură am explicat tuturor celor prezenți că Moș Crăciun este un simbol pentru iubirea cea milostivă a Tatălui ceresc, care ne împarte nouă daruri materiale, dar și duhovnicești. Iar darul cel mai prețios este Însuși Domnului nostru Iisus Hristos care ni se dăruiește în Taina Sfintei Euharistii”, a precizat părintele Constantin Ghiță. Această acțiune este rodul unui protocol de colaborare între Parohia Târgșoru Vechi și Școala Gimnazială din localitate, marcat luna aceasta și prin participarea a 100 de elevi la hramul Parohiei - Sfântul Ierarh Nicolae. Aceștia au interpretat colinde tradiționale și o scenetă intitulată Sfântul Nicolae și fetele sărace. Fiecare elev a primit câte un pachet cu dulciuri de post și cărți de rugăciune, pentru cei mari fiind organizată o agapă, prin implicarea doamnelor din Comitetul Parohial.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 781
Id: 59854
Data: Dec 28, 2015
Imagine:
]]>În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2015, când se face pomenirea Sfântului Apostol și Arhidiacon Ștefan, la ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În Duminica după Naşterea Domnului şi totodată ziua de prăznuire a Sfântului Arhidiacon Ştefan, 27 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a .....
Data: Dec 28, 2015
]]>Românii ortodocși din Nürnberg - Germania au sărbătorit și în acest an Praznicul Nașterii Domnului alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolit Ortodox Român al .....
Data: Dec 28, 2015
]]>În a treia zi de Crăciun, duminică seara, 27 decembrie 2015,când Biserica Ortodoxă l-a cinstit pe Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Siluan, .....
Data: Dec 28, 2015
]]>Palatul Patriarhiei se va deschide în curând publicului larg. În clădirea reabilitată recent va funcționa un muzeu și se va amenaja un punct de informare turistică. .....
Data: Dec 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).