„Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Fiecare din fapturile cele zidite multumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua; magii darurile; pastorii minunarea; pamântul pestera; pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioara.“ (Cântare la Nasterea Domnului)Între adevarurile cele mai greu de patruns de ratiunea omeneasca, care stau la temelia credintei crestine, se afla, alaturi de dogma Sfintei Treimi si prezenta reala a lui Hristos în Sfânta Euharistie, si taina Întruparii Cuvântului (Ioan 1, 14). Taina aceasta reprezinta împlinirea sfatului celui mai înainte de veci a lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, realizat la „plinirea vremii“ (Galateni 4, 4), dupa ce umanitatea, cunoscând pe calea istoriei legile apasatoare de existenta ce au urmat caderii protoparintilor, a ajuns la constiinta neputintei de a se izbavi prin fortele proprii de pacat. Dorinta si asteptarea unui Rascumparator (Facere 3, 15) a fost mentinuta în special în rândul poporului ales prin profetiile mesianice, fiind necesara totodata o pregatire îndelungata pentru ca, sub ocrotirea Providentei, sa se ajunga la aparitia în istorie a unei persoane care sa atinga o asemenea culme a curatiei încât pacatul sa nu mai aiba asupra ei nici o putere. Şi aceasta persoana avea sa fie Fecioara Maria.Nascuta ca dar al lui Dumnezeu pentru rugaciunile staruitoare ale Dreptilor Ioachim si Ana, prin biruirea legilor firii, viata ei a stat înca de la început sub semnul sfinteniei. Fagaduita lui Dumnezeu înainte de a fi nascuta, Fecioara Maria a fost dusa de maica sa la templul din Ierusalim înca de la vârsta de trei ani si încredintata arhiereului Zaharia, care a asezat- o în Sfânta Sfintelor, locul în care nu intra decât arhiereul, o singura data pe an si unde ea s-a pregatit întru curatie, rugaciune, cercetarea dumnezeiestilor Scripturi si smerenie pentru marea taina ce avea sa se savârseasca prin ea.În secolul al V-lea, Hrisip, un preot din Ierusalim, spunea despre Maica Domnului: „Un câmp acoperit de spini a produs crinul tau“. Înainte de vestirea îngerului ca va fi maica a lui Dumnezeu, Fecioara Maria ajunsese la cea mai înalta stare de curatie pe care o putuse dobândi umanitatea pâna în acel moment, având însa radacini în acelasi pamânt, în aceeasi natura umana. Şi, desi asemenea tuturor oamenilor, se nascuse si ea cu pacatul stramosesc, numai prin Maica Domnului singura umanitatea a aratat puterea sadita în ea împotriva pacatului, ocolind prin cuget treaz si prin hotarârea dreapta si prin marimea întelepciunii, tot pacatul de la început pâna la sfârsit (Nicolae Cabasila). Cu toate acestea, întreaga umanitate afirma dorinta de mântuire prin glasul Mariei, care consimte la Buna Vestire ca Fiul lui Dumnezeu sa ia natura omeneasca din trupul sau, pentru a o izbavi de urmarile pacatului si ale mortii si a o îndumnezei: „Fie mie dupa cuvântul tau“ (Luca 1, 38).(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 701
Id: 36902
Data: Dec 24, 2013
Imagine:

Data: Dec 24, 2013

Data: Dec 24, 2013
Momente istorice la Biserica „Sfânta Mahramă“ şi Sfinţii „Martiri Brâncoveni“ din Iaşi, lăcaş de cult construit după anul 1989, unde, pentru prima data, un arhiereu a slujit Sfânta .....
Data: Dec 24, 2013
Coordonatorul ştiinţific al tezei a fost pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie ieşeană, iar comisia de doctorat a avut următoarea componenţă: preşedinte - pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la .....
Data: Dec 24, 2013
La eveniment au fost prezenţi aproximativ 230 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-25 ani, însoţiţi de preoţii lor din parohiile: Roznov, Neguleşti, Mastacăn, Poloboc, Dragova, Costişa I, Costişa II, Podoleni I, .....
Data: Dec 24, 2013
Porţile Penitenciarului de Minori şi Tineri Bacău s-au deschis din nou pentru a primi vizita prietenilor din Săvineşti şi Piatra Neamţ, care au venit să-i revadă pe tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Întâlnirea a .....
Data: Dec 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).