Pasajul aghiografic despre mucenicia cuviosilor nevoitori din Sinai si Rait seamana izbitor cu doua intamplari petrecute in Moldova de Sud, in framantatul si nestatornicul veac XVIII. Prima s-a petrecut la mijlocul acestui secol in tinutul Tecuciului, din care aflam ca doi dintre vietuitorii unei manastiri situate in codrii Buciumenilor si-au sfarsit viata ca mucenici, intr-o invazie a tatarilor.Cea de-a doua a survenit catre sfarsitul aceluiasi veac, tot in tinutul Tecuciului, cand alti trei monahi care se nevoiau in manastirea dintre podgoriile Nicorestilor isi incheie muceniceste viata pamanteasca, prin taiere de catre turcii aflati in razboi cu austriecii si rusii.Marturiile despre aceste martirizari sunt, credem, in afara de orice indoiala. De mirare este ca n-au atras atentia nimanui asupra lor pana acum. Vom relata in continuare imprejurarile istorice care au dus la mucenicia cuviosilor din manastirile tecucene, cu speranta ca nu peste mult timp aceste intamplari vor deveni sursa unor pagini de sinaxar.Pelerin la Muntele Sinai catre sfarsitul veacului al III-lea, monahul Ammonios, vietuitor in partile Alexandriei, istoriseste ca, pe cand cerceta pe calugarii din manastirile de pe muntele unde Moise a vorbit cu Dumnezeu Cel din rugul aprins si a primit cele zece porunci, este martor la incursiunea armata a barbarilor, descriind cu groaza cele ce s-au petrecut: "Deodata au navalit asupra parintilor acelora multime de barbari… si pe acei parinti pe care i-au aflat in locurile de primprejur i-au ucis cu nemilostivire; iar cati au fost aproape de varf au simtit tulburarea si au fugit departe impreuna cu Sfantul parinte egumenul locului… Şi au ucis barbarii aceia pe toti sfintii care au fost in Horeb, in Tefrovil si in Chidar, iar celelalte locuri dimprejurul Muntelui Sinai le-au pradat". Biserica i-a inscris pe acesti cuviosi trecuti prin sabie in ceata alesilor mucenici, in ziua de 14 ianuarie, odata cu altii asemenea lor, ucisi tot atunci, in Manastirea Rait de langa Marea Rosie.Intamplarea aceasta s-a repetat de multe ori in istoria insangerata a Bisericii lui Hristos, pana in vremurile noastre. Calendarul bisericesc cuprinde nenumarate nume de mucenici din perioada antica si medievala, dar si de neomartiri, pieriti in cursul invaziilor pagane, ale caror vietuire, invataturi si patimiri sunt tot mai des facute cunoscute prin carti tiparite in intreaga lume ortodoxa. Alti mucenici insa, care au patimit pana la moarte pentru credinta, nu sunt cunoscuti decat de Bunul Dumnezeu. Din cand in cand, scurte relatari istorice care trec neobservate de-a lungul a generatii intregi, apar la lumina, spre bucuria si sporul duhovnicesc al cautatorilor de astfel de comori spirituale si al crestinilor care se impartasesc de darurile si mijlocirea alesilor mucenici.Cuviosii Mucenici Vitalie si Vavila de la Sihastru, 1758In timpul scurtei domnii a lui Scarlat Ghica in Moldova (2 martie 1757 - 1/2 august 1758), tatarii din Bugeac, secatuiti de lupte intestine, cer acestuia considerabile sume de bani si alte daruri pentru a-si reface vistieriile. Ezitarea voievodului ii determina pe tatari sa treaca Prutul, astfel incat la 30 iulie 1758 se aflau tabarati in Galati in asteptarea ordinului sultanului. Intre timp, Scarlat Ghica trece pe tronul Ţarii Romanesti (august 1758 - 5 iunie 1761), iar Moldova ramane in seama caimacamilor (Vidale, grec de neam, si hatmanul Costache Razu) noului domn, Ioan Teodor Callimachi (august 1758 - mai 1761), incapabili de a gestiona situatia grea a tarii. Tatarii, condusi de hanul Crimeii Kirim Ghirai (1758-1764), au navalit la 14 septembrie 1758, lovind satele din cateva tinuturi, intre care Covurluiul, Vasluiul, Tutova si Putna, "arzand, pradand si robind ce le-au iesit inainte de au prapadit biata tara, robind multime de suflete, facand tarei mare stricaciune, din neajungerea mintii lui Vidale", "caimacamul care cu cateva pungi de bani putea potoli urgia tatarilor". Se intelege ca si tinutul Tecuci s-a aflat in zona de actiune a tatarilor, intrucat invadatorii n-aveau cum sa ajunga altfel de la Tutova - situat la est de Tecuci - la Putna, aflat in partea de sud-vest a tinutului Tecuci.Amploarea si dramatismul acestei incursiuni tatare au fost fara precedent, dupa cum reiese dintr-un arzmahzar (scrisoare colectiva catre sultan) intocmit in toamna lui 1758 de mitropolitul Moldovei Iacov Putneanul (1750-1760) si semnat de episcopii Romanului si Radautilor, precum si de marii boieri, pus in circulatie de marele folclorist tecucean Tudor Pamfile: "Toti saracii din raiaoa Moldovii sa prada de tot si sa jacuesc, sa omoara si sa robesc si sa ard cu foc fanatile si ariile cu paine si casile pe la targuri si pe la sate de catre tatarii Nohai si Bucegeni si toata raiaoa s-au risipit si s-au bejenit prin paduri si pe aiure, unde nici acolo nu pot sa sa mistuiasca. Şi nu numai ca-i prada de bucate si de altili ce au pe afara, ce necontenit si acolo prin paduri navalind tatarai cu armele lor, multime de oameni… au omorat. Şi pe cati prind vii ii robesc si-si fac batjocura de femeile si fetile oamenilor. Şi alte multe nevoi si suparari ce sa faci… nu s-au facut in saracii raialii acestie de cand sunt si para acum. Ca mai la toate tinuturile n-au ramas nici un fel de dobitoc neluat. Painele (granele, n.n.) celi stransa pe la arii le ard. Cele ce au ramas nesacerate se prapadesc pe pamant si multi din lacuitorii tinuturilor de sus, de spaima si groaza aciasta s-au risipit si s-au dus pintr-alta tara, lasandu-si toate ale lor la perire numai sa scapi cu sufletele de urgie aciasta".Multe biserici, manastiri si schituri au fost arse acum. Preotul Ene Soare din satul vrancean Poiana insemna la 14 septembrie 1758 pe un Triod: "Sa sa stie de cand au vinit tatarii si au pradat in vale si in deal… au luat oi, vacile, straiele, au aprins biserica si casele". Acum au fost incendiate si bisericile din Piscu Corbului, comuna Nicoresti, din tinutul Tecuciului.In incercarea de a-i opri pe pagani, hatmanul Sandu Şendrea de la Nicoresti, care cu zece ani in urma (1748) ctitorise Schitul Sihastru din tinutul Tecuciului (astazi in jurisdictia canonica a Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei), situat la 2 km N de Manastirea Buciumeni, asezamant monahal ce se afla in ascultarea Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, cade rapus in lupta, iar sotia sa, Sanda, este luata roaba de tatari si cu greu rascumparata de catre cumnatul sau, Iordache Şendrea, fratele mai mic al hatmanului ucis. Peste doi ani de la nefericitul eveniment, sotia hatmanului marturisea ca "tatarii au omorat pe sotul meu si ne-au pradat de tot ce am avut si pe mine inca m-au robit si preste sase saptamani abea am esit cu sufletul".Potrivit relatarii protosinghelului Glicherie Lovin, la navalirea tatarilor, calugarii impreuna cu nacealnicul schitului, ieromonahul Sebastian, s-au refugiat in paduri: doi dintre monahi, anume Vitalie si Vavila, sunt insa prinsi de tatari si ucisi. Autorul nu indica sursa acestei lapidare informatii si nu ne ofera alte detalii. Probabil ca egumenul Glicherie de la Sihastru (a condus schitul intre anii 1919 si 1923), in perioada cat a fost eclesiarh la Episcopia Romanului (1914-1917), a gasit in arhiva acestei eparhii de care apartinea schitul mentiunea despre cei doi monahi taiati de tatari. Dupa retragerea invadatorilor, calugarii revin in schit pe care-l afla distrus si ingroapa cu mare plangere pe ctitorul ucis in lupta si, desigur, pe cei doi parinti omorati de pagani. Cuviosii parinti Vitalie si Vavila sunt neomartiri in aceasta parte de tara. Nu cunoastem, deocamdata, alte amanunte ale biografiei lor, dar este posibil ca cercetarea amanuntita a documentelor de arhiva de la Societatea Judeteana a Arhivelor Nationale din Iasi sa ne ofere surprize. Sfintele lor moaste se odihnesc in pamantul unde a fost biserica de lemn a schitului (care s-a distrus de catre un necredincios urmas al ctitorului in luna mai 1876) sau in cimitirul asezamantului, intru asteptarea descoperirii lor, prin voia lui Dumnezeu, spre a se cinsti cum se cuvine ca odoare de mult pret ale noilor mucenici din sudul Moldovei.Treime de sfinti mucenici la schitul din Nicoresti, 14 octombrie 1787La inceputul secolului al XVIII-lea exista intre vestitele podgorii din Nicoresti, pe atunci tinutul Tecuci (astazi jud. Galati), un schit de calugari in partea de vest a localitatii, langa padurea Catargiu (astazi Fondul cinegetic Nicoresti), in zona satului Malureni (comuna Nicoresti, jud. Galati), cunoscut si sub numele de Mitoc. Asezamantul monahal, unde vietuiau mai multi calugari, mentionati in documente de epoca, a disparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, "locul acestuia fiind acoperit de vii".O insemnare facuta pe o carte, la finele veacului al XVIII-lea, ne furnizeaza importanta stire despre sfarsitul mucenicesc a trei calugari inchinoviati la schitul din Nicoresti, in urmatoarele imprejurari:Asupra schitului s-a abatut urgia incursiunii armate a turcilor, angajati intr-un razboi cu austriecii si rusii, care va dura vreme de cinci ani (1787-1792). Un contemporan anonim consemna cu obida pe un exemplar din Cartea romaneasca de invatatura imprimata la Iasi, in 1643 (celebra "Cazanie" a mitropolitului Varlaam): "Sa sa stie de cand s-au avut Ţara Moldovei in mare nevoie de pagani, de turci, ce au venit ca niste lacuste sa apuce sufletele oamenilor". Unul din vietuitorii asezamantului monahal de la Nicoresti, Neonil, copia atunci in chiliile schitului Cuvintele Sfantului Isaia Pustnicul, manuscris pe care noteaza lapidar drama la care a fost martor: "Aceasta carte s-au scris de ticalosul Neonil, la let 7296 <1787> oct(om)vre 14, cand s-au taiat trei frati de turci, la vii la Necoresti". Cu siguranta ca "fratii" ucisi de turci faceau parte din obstea schitului si probabil se aflau la rugaciune, in ziua praznuirii Cuvioasei Parascheva, cand s-a petrecut tragedia. Din nefericire autorul insemnarii nu a inscris si numele celor trei monahi; ei se adauga insa celorlalti doi de la Sihastru, amintiti mai inainte, ca o pentada de neomartiri cunoscuti in tinutul Tecuci.Cinci neomartiri in zona Dunarii de Jos din a doua jumatate a veacului al XVIII-lea isi asteapta recunoasterea lor de catre Biserica Ortodoxa Romana si asezarea in calendarul praznuirilor anuale. Zamisliti in sudul Moldovei, al carui pamant dintre Siret si Barlad a fost adapat cu sangele lor, acesti cuviosi mucenici reprezinta un important reper al spiritualitatii in Arhiepiscopia Dunarii de Jos si o dovada a credintei puternice si fara sovaiala pe care o marturisesc de veacuri crestinii din aceasta parte de tara. (Articol aparut sub semnatura Pr. Eugen Dragoi si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 19 ianuarie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 781

Id: 27706

Data: Jan 19, 2013

Imagine: