Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a liturghisit duminică la Catedrala Patriarhală și a subliniat importanța iertării în viața creștinului pentru că ea „reface ruptura sufletească ce se produce, mai întâi, între noi și Dumnezeu, deoarece călcăm poruncile Sale”.
„Suntem nedrepți, răpitori, răzbunători, clevetitori și în alte feluri facem rău aproapelui, răpindu-i bunurile sau chiar viața”, a spus Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul.
„Nu poate să fie iertare pentru cel care nu se îndreaptă, nu cere și nu acordă iertare. Ea este condiția oricărui început, alături de smerenie. A cere iertare de la Dumnezeu, dar și de la cei ce ți-au greșit și, în același timp, să acorzi tu însuți iertare tuturor celor ce ți-au greșit, chiar dacă aceștia nu ți-au cerut iertare”.
„Aici este noblețea și măreția sufletească a creștinului: acordă iertare celui care nici măcar nu i-a cerut-o. Dar din credința și din noblețea sufletului său pecetluite de lucrarea Duhului Sfânt, el acordă iertarea”, a spus PS Ieronim.
Mai departe, ierarhul a subliniat că în procesul de curățire a sufletului, iertării și smereniei îi urmează rugăciunea și postul.
„Dar postul nu va fi rodnic dacă nu va fi urmat, pe lângă rugăciune și iertare, și de milostenie”.
„Ne bucurăm că această virtute, chiar și înainte de a fi proclamată în această duminică, a fost exersată în mod deosebit începând de luna trecută de frații noștri care și-au îndreptat privirea către oamenii refugiați din țara vecină aflați în lipsuri și în suferință”.
„Iar dacă omul nu are ce să dăruiască, totuși are ceva: să facă jertfă lui Dumnezeu sufletul său”, a spus PS Ieronim citându-l pe Episcopul Petru Hrisologul din Ravenna.
Urmărește predica integrală.
Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.
S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.
Foto: Arhiva Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 319
Id: 76444
Data: Mar 6, 2022
Imagine:
Luni, 7 martie, se împlinește un an de la hirotonia episcopală a doi ierarhi români: Preasfințitul Părinte Nestor și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
PS Nestor devenea atunci Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, iar PS Nichifor Botoșăneanul, .....
Data: Mar 7, 2022
Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat duminică slujba Vecerniei, la Catedrala Episcopală din Huși, și a subliniat faptul că postul autentic are ca scop dezrobirea de patimi. „Să încercăm să postim și de la folosirea mediilor digitale, de care suntem cu toții acaparați și captivi a .....
Data: Mar 7, 2022
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reiterat luni, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Mare, apelul la solidaritate şi ajutor pentru Ucraina.
Patriarhul României a mai subliniat că „este necesar să cultivăm pacea inimii noastre şi să ne rugăm pentru pacea între .....
Data: Mar 7, 2022
Martirii închisorilor comuniste vor fi comemorați în cadrul Zilelor Memorialului Gherla, eveniment ce va avea loc, în perioada 9-12 martie, la Gherla, Sighet și Fântâna Albă.
Vor avea loc slujbe de pomenire pentru martirii din temnițele comuniate, precum și alte .....
Data: Mar 7, 2022
Maica Stavroforă Irina Pântescu de la Mănăstirea Voroneț s-a mutat la Domnul luni dimineață, în jurul orei 09:30. A fost .....
Data: Mar 7, 2022
Protopopiatul Brașov, prin Parohia „Sfânta Treime” – Tocile II, a încheiat un parteneriat umanitar cu Departamentul de protecție socială a statului ucrainean, .....
Data: Mar 7, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Gura de Aur, despre Preotie (Adrian Podaru) - 2012-08-16
Intoarcerea din exil a Sf Ioan Gura de Aur (Adrian Podaru) - 2012-05-24
Acuzele impotriva Sfantului Ioan Gura de Aur la Stejar (Adrian Podaru) - 2012-05-09
Sfantul Ioan Gura de Aur - subintroductae (Adrian Podaru) - 2012-02-23
Sinodul de la Stejar (Adrian Podaru) - 2012-05-03
Olimpiada si Melania Romana (Adrian Podaru) - 2012-07-26
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).