Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a petrecut finalul săptămânii trecute în obștea Mănăstirii Putna.
Duminică, 16 februarie 2020, vorbind la Sfânta Liturghie despre Parabola Fiului Risipitor, Mitropolitul Nicolae a subliniat responsabilitatea părinților de a zidi o „casă duhovnicească” la care să se poată întoarce mereu copiii lor.
Părintele Mitropolit s-a referit metaforic la plecarea în țări străine și la îndepărtarea de Dumnezeu.
„Dacă nu zidim o casă duhovnicească pentru copiii noștri, atunci când vor ajunge în situația fiului risipitor nu vor ști unde să se întoarcă și vor rătăci. Încercăm să le clădim acolo o casă duhovnicească unde să se întoarcă românii plecați în America. Încercăm să avem grijă de copiii lor, să nu se rătăcească plecând din România în țări străine și să rămână în rătăcire”.
„Mulți români își caută așezare sufletească și materială. Dacă nu o găsesc și pe cea sufletească, nu sunt mulțumiți doar cu cea materială. Noi am plecat ca păstori după turmă. Am plecat să zidim biserici și comunități pentru acești români plecați din România și mai ales pentru copiii lor”.

Ierarhul a subliniat că misiunea în diaspora se axează în special pe tineri.
„Trebuie să avem grijă de copii și de tineri. Trebuie să le transmitem un lucru fundamental, că biserica în care se roagă acum, la vârsta lor, este biserica lor, nu este doar biserica părinților, pe care să o părăsească când vor pleca la școală sau când își vor rândui familii. Este biserica lor și trebuie să fie responsabili față de ea. Ei trebuie să fie cei care vor continua să se roage în ea”.

Înaltpreasfinția Sa a atras atenția că „trăirea credinței creștine nu este o joacă, este un lucru foarte serios care se verifică în timp, după generații”.
„Dacă noi nu ne-am crescut copiii și nepoții în biserică, biserica aceea va dispărea. Ceea ce înseamnă că noi nu ne-am trăit viața creștină autentic. N-am înțeles ce înseamnă să fii creștin, să oferi exemplu copiilor și nepoților, ce înseamnă să fii parte dintr-o comunitate, responsabil față de bunăstarea și viitorul ei”.
„Peste 60 de ani, peste 100 de ani se va vedea cât am fost de creștini. Acolo, în America, vedem deja. De aceea, trebuie să înțelegem cum să ne creștem copiii, cum să le zidim o casă duhovnicească, cum să avem grijă de viitorul lor, ca să nu se rătăcească în lumea aceasta”.
La finalul predicii, Mitropolitul Nicolae și-a exprimat speranța ca românii din țară și cei din diaspora să rămână o familie:
„Continuăm să fim o familie, dumneavoastră cei din țară și noi cei plecați. Avem responsabilitatea să ne rugăm unii pentru alții, să rămânem o familie”.

Sâmbătă după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae împreună cu Părintele Stareț Melchisedec Velnic și clerici ai mănăstirii au oficiat o slujbă de mulțumire la împlinirea a 30 de ani de căsnicie a soților Adrian și Carolina Alui Gheorghe.
Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a participat la numeroase activități culturale organizate la Mănăstirea Putna în ultimii ani.
Foto credit: Mănăstirea Putna
Patriarhul Teoctist, al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna. Slujbă de pomenire la așezământul monahal.https://t.co/9zpZHbD54U pic.twitter.com/644GEwbbXI
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) February 7, 2020
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 364
Id: 69204
Data: Feb 17, 2020
Imagine:
Campania de Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a ajuns luni, 17 februarie 2020, și în Constanța.
Organizată în 14 județe din România, dar și
Data: Feb 18, 2020
Două școli și două cadre didactice din Ungaria au primit luni, 17 februarie 2020, decorații din partea Președintelui României, Klaus Iohannis.
Școala Generală bilingvă de naționalitate română din Micherechi a primit Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de .....
Data: Feb 18, 2020
A 16-a ediție a evenimentului „Zilele Artei Bizantine” va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca în perioada 19-20 februarie 2020. Manifestările au scopul de a prezenta actualitatea ethosului bizantin în lumea secolului XXI.
„Zilele Artei .....
Data: Feb 18, 2020
În urmă cu 30 de ani, în data de 18 februarie 1990, actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos primea hirotonia în arhiereu.
La solicitarea Arhiepiscopului Antim Nica, Arhimandritul Casian fusese ales atunci de Sf. Sinod Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos cu .....
Data: Feb 18, 2020
Preasfinţitul Părinte Ioan Casian al Canadei a slujit duminică la Mănăstirea Lupşa din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În predica sa ierarhul a vorbit despre consecinţa dublă a păcatului.
„În păcat omul greșește atât împotriva lui Dumnezeu cât și împotriva aproapelui”, a .....
Data: Feb 18, 2020
„Fiul Risipitor reia de fapt istoria umanității, ca de altfel a fiecăruia dintre noi, pe drumul întoarcerii către Tatăl Ceresc, care nu contenește să ne împărtășească din belșug iubirea și milostivirea Sa, care depăşesc întotdeauna dreptatea oamenilor”, a spus Mitropolitul Nifon în .....
Data: Feb 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).