Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit sâmbătă altarul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Văleni-Belceşti. Slujba sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înalt Preasfinţul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în timpul slujbei, făcând apoi referire la noua biserică ce se ridică în parohia Văleni-Belceşti. „Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea ochi pentru a vedea biserici înălţându-se, precum s-a ridicat acest sfânt lăcaş, care să fie văzută de oriunde şi de toţi. Ochii noştri îndreptaţi spre biserică să vadă slava Preasfintei Treimi şi slava Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a amintit că sfântul lăcaş al cărui altar a fost târnosit este cel mai mare din Protopopiatul Hârlău, după care a citit hrisovul de sfinţire. La finalul Sfintei Liturghii, la care au participat peste 2.500 de credincioşi, pr. Mihai Zaharia de la parohia „Sfinţii Voievozi“ Belceşti a primit Crucea Moldavă, pr. dr. Adrian Zaharia, slujitor la Biserica Eternitatea din Iaşi a primit rangul de iconom stavrofor, iar părintelui Sebastian Zaharia i s-a oferit distincţia de iconom. Cei trei preoţi menţionaţi au susţinut câte o alocuţiune în care au rezumat activitatea depusă. Piatra de temelie a bisericii parohiei Văleni-Belceşti a fost pusă în anul 1999 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar în toamna aceluiaşi an au început lucrările la temelie, sub coordonarea părintelui Mihai Zaharia de la parohia Belceşti-Ciorăni, care a continuat lucrările până în 2003. De atunci şantierul a fost continuat de pr. Adrian Zaharia, care a păstorit credincioşii din Văleni-Belceşti până în 2007. În anul 2008 este numit paroh pr. Sebastian Zaharia, care continuă lucrările cu membrii consiliului parohial, ai comitetului parohial, având sprijinul ctitorilor şi al credincioşilor. În perioada următoare, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din parohia Văleni-Belceşti vor fi demarate lucrările de pictură.
Biserica parohiei Sticlăria-Scobinţi, resfinţită după patru ani
Peste 1.000 de credincioşi au participat ieri la resfinţirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din parohia Sticlăria-Scobinţi, Protopopiatul Hârlău, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul. Pe un podium special amenajat a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. protopop Nicolae Crăciun, la slujbă au venit credincioşi din parohia Sticlăria şi din satele învecinate „care s-au bucurat de atmosfera duhovnicească“. La final, PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de învăţătură, transmiţând binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan. Părintele paroh Ioan Lutic a primit rangul de iconom stavrofor. Părintele protopop a citit hrisovul de sfinţire care a fost aşezat în sfânta masă a sfântului altar. „Din soborul de preoţi au făcut parte mai mulţi fii ai satului Sticlăria, care în prezent sunt slujitori ai sfintelor altare. Credincioşii au fost foarte emoţionaţi în timpul Sfintei Liturghii şi în timpul slujbei de retârnosire. Au fost acordate distincţii de vrednicie persoanelor care au ajutat la ridicarea lăcaşului de închinăciune din Sticlăria. Părintele paroh Ioan Lutic a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru rangul oferit şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru frumoasa slujbă oficiată şi pentru cuvântul de învăţătură deosebit de elaborat. În acelaşi timp, pr. paroh Ioan Lutic a făcut o prezentare a celor 35 de ani de preoţie în aceeaşi parohie şi i-a îndemnat pe credincioşi să-i fie mereu alături, aşa cum s-a întâmplat până în prezent“, a afirmat pr. protopop Nicolae Crăciun. La biserica parohiei Sticlăria au fost realizate în ultimii ani lucrări de pictură, fiind dotată cu obiecte de cult noi pentru săvârşirea sfintelor slujbe. În apropierea sfântului lăcaş a fost ridicată o casă de prăznuire, un agheazmatar, s-a realizat împrejmuirea cu gard. „Tot ceea ce s-a realizat a început acum patru ani, prin susţinerea credincioşilor din parohie. Oamenii au venit la biserică şi au muncit efectiv. Lucrările au fost supravegheate de PS Calinic Botoşăneanul şi de pr. protopop Nicolae Crăciun“, a spus pr. paroh Ioan Lutic.
PS Corneliu, Episcopul Huşilor, a pus sâmbătă, 3 septembrie, piatra de temelie pentru Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ ce se va ridica în filia Unceşti a parohiei Buhăeşti, Protopopiatul Vaslui. Un rol important la înălţarea .....
Data: Sep 4, 2011
Cu surprindere am aflat ca domnul Octavian Sarbatoare a mai produs o blasfemie, a mai scris o carte ca o grozavie si care se cheama - Evanghelia Dacilor. Aceasta carte ca si tot ceea ce a produs pana acum acest om este o diversiune foarte bine gandita pentru a da o lovitura credintei .....
Data: Sep 5, 2011
Slujba a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească, iar alături de Preasfinţia Sa au slujit 16 preoţi. S-a oficiat un Parastas pentru ostaşii neamului, urmat de un ceremonial militar, la final luând cuvântul reprezentanţi ai autorităţilor.
.....
Data: Sep 5, 2011
Prin grija preotului paroh Sebastian Şerban, din Parohia Aghireş Fabrici, acţiunea urmăreşte deprinderea tinerilor de la cele mai mici vârste cu învăţătura Sfintei Scripturi şi apropierea lor de Biserică. Timp de două luni, preotul paroh şi .....
Data: Sep 5, 2011
Întâlnirea de lucru va avea loc imediat după slujba Vecerniei, cu participarea exarhului mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Dumitru Cobzaru şi a părintelui stareţ, arhimandritul Andrei Coroian.
„Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi .....
Data: Sep 5, 2011
Aici vor rămâne până în data de 15 a acestei luni, timp în care credincioşii le vor putea aduce cinstire. Moaştele vor fi primite la ora 17.00, când se va oficia Vecernia şi Privegherea şi, potrivit Înaltpreasfinţitului Părinte .....
Data: Sep 5, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).