Noi sanse in prevenirea traficului de persoane

Proiectul 'AnimaNova - Integrare pe piata muncii pentru persoanele traficate', implementat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, impreuna cu Federatia Filantropia a Patriarhiei Romane si alte cinci institutii italiene, in perioada 2009–2012, s-a incheiat. Conferinta finala a avut loc marti, 26 iunie, la hotelul Minerva din Bucuresti, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina.Proiectul cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a avut ca obiectiv principal sa faciliteze schimbul de bune practici si lucrul impreuna al reprezentantilor organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale active in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane si al acordarii de asistenta persoanelor traficate, atat in Romania, cat si in Italia.In cadrul conferintei de ieri au fost prezentate rezultatele obtinute la sfarsitul celor trei ani de implementare, precum si contextul in care proiectul a fost derulat. Printre rezultatele principale ale proiectului, cele mai importante sunt: crearea unei comunitati de practica a profesionistilor in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane, realizarea unei cercetari calitative privind traficul de persoane in vederea exploatarii sexuale in Romania si Italia (in perioada 2007-2011), campania de prevenire a traficului de persoane 'Protejeaza-i pe cei dragi!', derulata in Romania in cele 8 regiuni de dezvoltare. In cadrul proiectului, 600 de reprezentanti ai organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale din Romania si 250 de reprezentanti ai organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale din Italia au fost implicati in activitatile nationale si transnationale ale proiectului (conferinte, seminarii, vizite de studiu si programe de internship). 'Exista mai multe tipuri de rezultate care vor fi valorificate in componenta de prevenire, si ma refer in primul rand la filmul-documentar realizat pe baza marturiilor unor victime ale traficului de persoane si ale familiilor lor; de asemenea, exista un blog al campaniei (blog.animanova.ro) in care este descrisa abordarea pe care noi am avut-o in aceasta campanie de prevenire, o abordare noua si diferita fata de tot ce s-a facut pana acum, prin faptul ca nu ne adresam direct potentialelor victime, ci ne adresam tuturor celor din jurul lor, si in mod special acelor persoane care pot proteja tinerii adolescenti astfel incat ei sa nu devina victime ale acestui fenomen', ne-a declarat Irina Sorescu, presedinte executiv al Centrului Parteneriat pentru Egalitate.Tot in cadrul evenimentului de ieri au fost aduse in dezbatere perspectivele viitoare de lucru privind fenomenul traficului de persoane, atat la nivelul cooperarii transnationale intre Romania si Italia, cat si la nivel european, cu accent special asupra posibilelor strategii, practici si modele de interventie in domeniu, care vor reprezenta prioritati si vor putea fi implementate in cadrul urmatoarei perioade de programare (2014-2020). Federatia Filantropia a fost reprezentata la acest eveniment de pr. Cosmin Grigorescu, directorul executiv al federatiei. 'Ca partener in cadrul acestui proiect, Federatia Filantropia a organizat intalniri de lucru si seminarii, a identificat participanti intre organizatiile membre ale federatiei si din eparhiile Patriarhiei Romane si le-a facilitat participarea atat la seminariile din Romania, cat si la cele din Italia. Prin acest proiect, Federatia Filantropia este conectata astazi la o retea de organizatii non-guvernamentale si institutii care lupta impotriva traficului de persoane, avand acces la o baza de date si la persoane-resursa care pot ajuta ONG-urile membre ale federatiei care vor sa lupte impotriva traficului de persoane', a declarat pr. Cosmin Grigorescu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 588

Id: 22921

Data: Jun 27, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).