Nord-bucovinenii din regiunea Cernauți i-au comemorat pe oștenii lui Ștefan in Codrii Cosminului

Nord-bucovinenii din regiunea Cernăuți s-au adunat luni în Codrii Cosminului pentru a-i comemora pe oștenii lui Ștefan cel Mare.

Slujba a fost oficiată la „Stejarul lui Ștefan” de Părintele Ioan Gorda, Protopop de Hliboca, și de parohul din Hrușăuți, Dumitru Tocari. Au cântat Corul „Dragoş Vodă” și corurile bisericești din Hrușăuți și Voloca.

Comemorarea din Codrii Cosminului în a doua zi de Paști a devenit o tradiție încă din anii 1990, când nord-bucovinenii și-au recăpătat libertatea de a-și afirma identitatea românească.

„Nu cred că mai este undeva pe lume vreun popor creștin care să se închine cu atâta evlavie și dragoste la un arbore în pădure”, observă editorialista Maria Toacă pe site-ul Agenției de știri din Cernăuți BucPress.

„Până la 1990 nu aveam alt loc de închinare în fața Sfântului Ștefan cel Mare decât în codru, la Stejar, acolo înălțând nestingheriți cântări evlavioase.”

Foto credit: Facebook / Ziarul „Zorile Bucovinei”

Ea scrie că au fost patru astfel de stejari seculari, din care a rămas doar unul „datorită curajoșilor români care au stat de pază să nu cadă pradă securii puterii de ocupație sovietică”.

„Nu mai sunt întregi hotarele apărate de Ștefan Vodă, dar sunt veșnice ctitoriile sale cerești – credința, limba, dorul de libertate, focul în candela de la Putna”, scrie nord-bucovineana.

În ultimii ani, în zonă au fost înălțate câteva biserici cu hramul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare: la Buda-Mahala, Ropcea, Crasna.

Codrul i-a ajutat pe români să învingă

În Codrii Cosminului, oastea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare l-a învins, în 27 octombrie 1497, pe regele polon Ioan Albert. Arcașii lui Ștefan au atras oastea invadatoare în capcană, apoi au prăvălit peste ea arborii tăiați atât cât să mai stea puțin în picioare.

Legenda spune că sfântul voievod i-a pus pe prizonierii polonezi să are locul și să-l însămânțeze cu ghindă, pentru a completa arborii lipsă – o mărturie despre responsabilitatea domnitorului față de natura dăruită de Dumnezeu.

Codrii Cosminului sunt situați între comunele Valea Cosminului și Voloca pe Derelui, raionul Adâncata (Hliboca), regiunea Cernăuți, Ucraina.

Stejarul Sfântului Ștefan cel Mare se găsește în pădure, la aproximativ un kilometru distanță de șoseaua care străbate localitatea Valea Cosminului.

Foto credit: Facebook / Ziarul „Zorile Bucovinei”

Alături de el este o cruce pe care scrie: „Nu este a mea și nici a voastră, dar este a nepoților și strănepoților noștri” (afirmația pe care domnitorul o face despre Moldova în piesa „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea).

Foto credit: Facebook / Centrul Media BucPress Cernăuți

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 324

Id: 73486

Data: May 4, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).