Nu Hristos Se schimba la fața, ci ucenicii Il vad in adevarata Lui lumina : Parintele Necula la Ineu

„Sfinții Părinți ne învață că, în momentul Schimbării la Față, nu Hristos Se schimbă la față, ci ucenicii Îl văd pe Hristos în adevărata Lui lumină”, a spus Părintele Constantin Necula marți, la conferința „Schimbarea la Față a lui Hristos. Sau cum ne vede Dumnezeu”, susținută în curtea Cetății din Ineu, județul Arad.

La Schimbarea Sa la Față, „Hristos ne arată slava Învierii cea dinainte de Înviere”, a spus Părintele Constantin Necula.

Sfântul Apostol Petru încearcă să păstreze această slavă făcând trei colibe pentru Mântuitorul și cei doi profeți care se arată alături de El, Moise și Ilie.

„Vrea să țină slava aceasta care i-a cuprins și care probabil că i-a dat atât de multă emoție și atât de multă căldură și atât de multă dragoste, încât a vrut să rămână de-a pururea în ea. E ca atunci când ți-e bine acasă. Când ți se-ntorc copiii. Când pui masa de prânz duminica… Și ai vrea să nu se sfârșească niciodată starea aceasta de bine”, a explicat Părintele Necula.

El a mai subliniat că Sfântul Petru nu s-a gândit nicio clipă la nevoile proprii, căci nu a propus să se facă și pentru cei trei apostoli prezenți colibe. „Imaginea aceasta a omului care uită de el în fața lui Dumnezeu e fundamentală Schimbării la Față”, a spus părintele.

„Exact cum Petru încearcă să cuprindă în lemnul colibelor slava Domnului Hristos la Schimbarea la Față, așa facem noi cu icoanele acasă. De aceea, Dumnezeu ne privește de fiecare dată dinspre colibele noastre de pe pereți, care sunt icoanele. E un mod de a sta tot timpul în mijlocul nostru”, a adăugat el.

„În iconografia ortodoxă, la momentul când Domnul Iisus Hristos vorbește, cei trei ucenici sunt căzuți cu fața la pământ. Dar cad așa cum cade portarul la fotbal”, a spus Părintele Necula.

„Cade cu fața în jos, dar se uită după minge. Adică urmăresc ceva. Se vede că nu sunt niște oameni care cad cu fața la pământ cu frică și atât. Cad cu frica omului care urmărește împlinirea până la capăt a poveștii acesteia în care s-au strecurat.”

Gazda conferinței a fost Părintele Radu Constantinescu de la Biserica „Izvorul Tămăduirii” – Spital Ineu, care lucrează la Sectorul Social al Arhiepiscopiei Aradului. Conferința a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

În aceeași zi, Părintele Constantin Necula a vizitat Secția de Pediatrie 2 din incinta Spitalului Județean Arad, la a cărei renovare a contribuit și Arhiepiscopia Aradului, precum și șantierul de la Radiologie Copii.

Părintele Constantin Necula, doctor în Teologie și Prorector al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Ier. Andrei Șaguna” din Sibiu, este cunoscut publicului larg prin emisiunile de televiziune în care explică tainele credinței, având o deosebită abilitate de a vorbi pe limba tinerilor.

Foto credit: Youtube (captură de ecran)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 207

Id: 74374

Data: Aug 6, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).