O noua biserica se va zidi in Protopopiatul Marghita

Duminica a XXX-a dupa Rusalii, 27 noiembrie 2011, a fost un prilej de aleasa bucurie pentru credinciosii ortodocsi din parohiile Chislaz si Sanlazar, protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei. In zorii zilei de duminica, un sobor de 12 preoti si 5 diaconi, inconjurati de multime de credinciosi din parohia Chislaz l-au intampinat cu multa caldura pe Intaistatatorul Eparhiei Oradiei, Preasfintitul Parinte Sofronie. Prezenta PS Sofronie in mijlocul credinciosilor ortodocsi din parohia Chislaz a fost prilejuita de oficierea Sfintei Liturghii arhieresti si binecuvantarea lucrarilor facute la lacasul de cult cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si la casa parohiala, edificata din temelii prin jertfelnicia bunilor enoriasi, dupa cum ne-a precizat parintele Bogdan Pop.Parintele Ioan Şugar, protopopul Marghitei, a dat citire hrisovului, aratand printre altele ca actualul locas de cult a fost zidit in anul 1907 si apoi tarnosit in anul 1977. In ultimii ani s-au facut lucrari ample la biserica: tencuieli interioare si exterioare, acoperis, pictura, iconostas, mobilier, geamuri, incalzire centrala, imprejmuire si toate dotarile necesare savarsirii cultului divin public, precum si construirea din temelii a unei noi case parohiale. Cu aceasta ocazie, vrednicul preot paroh Nicolae Pantis a fost hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, au fost oferite diplome de apreciere membrilor consiliului parohial si domnului prim-epitrop Ioan Veres, precum si doamnei Eugenia Gal, pentru merite cu totul deosebite.In frumosul si bogatul sau cuvant de invatatura PS Sofronie a talmacit pericopa evanghelica duminicala In aceasta perioada a postului, toate evangheliile si mai ales cele ale duminicilor sunt menite aplecarii constiintei noastre catre milostenie, pentru ca pregatirea noastra pentru praznicul Nasterii Domnului nu inseamna doar postire, rugaciune si abtinere de la fapte rele, ci si milostenie, adica ajutorarea celor saraci. Postul si rugaciunea, care sunt ambele stimulate de credinta noastra, nu ajung inaintea lui Dumnezeu daca nu sunt impletite cu faptele bune. Astfel, sfanta evanghelie de astazi este o invitatie la milostenie. Noi stim ca dregatorul care s-a dus sa-L intrebe pe Mantuitorul Iisus Hristos era un om virtuos, pazitor al poruncilor, numai ca Mantuitorul vine sa ne arate ca nu este de ajuns sa fim implinitori ai legii celei vechi , ci trebuie sa ne desprindem cu totul de cele materiale si sa ne indreptam duhovniceste spre cele inalte, iar adresandu-Se dregatorului bogat ii spune ca pentru a fi desavarsit trebuie sa vanda tot si sa imparta saracilor. Dar, dincolo de intalnirea cu dregatorul bogat, ni se lanseaza noua o tema de meditatie, de a ne examina constiinta si a nu ne tine foarte legati de pamantul acesta, averi, bunuri pamantesti trecatoare, ci, ajutand pe cei saraci, sa adunam comoara in cer si sa intram, astfel, cu ajutorul podoabelor duhovnicesti, in Imparatia cereasca . In dupa-amiaza zilei, PS Sofronie si-a prelungit misiunea sfintitoare in parohia Sanlazar, unde, inconjurat de un sobor de 18 de preoti si 5 diaconi, a savarsit, cu mult har, slujba de sfintire si ungere cu undelemn sfintit a pietrei de temelie si asezarea ei in locul unde se va inalta o noua biserica cu hramul Nasterea Domnului si Invierea lui Lazar , ritual la care au fost partasi epitropii bisericii si multime de credinciosi. Comunitatea de credinciosi ortodocsi din parohia Sanlazar, fiind in iminenta de a ramane, datorita unor imprejurari nefaste, vaduvita si fara acces intr-un spatiu liturgic adecvat in care sa-si desfasoare cultul divin public, au fost nevoiti sa intreprinda demersul si masurile necesare pentru a zidi o biserica noua. Intr-un mod cu totul providential si demn de elogiat, doamnele Florica Galchis si Catalina Galchis, inimoase credincioase care isi au radacinile in vatra satului Sanlazar, au sarit in sprijinul comunitatii ortodoxe de aici si a tanarului preot paroh, daruind o suprafata insemnata de teren intravilan pentru ca pe acest loc sa renasca o sfanta biserica ortodoxa si astfel sa ramana neintrerupta si statornica legea noastra romaneasca in satul Sanlazar. Cu binecuvantate indemnuri arhieresti, PS Sofronie a aratat in cuvantul sau ca: Inceperea unui lucru sfant cum este construirea unei biserici inseamna ceva extraordinar pentru o comunitate si valentele unei astfel de lucrari sunt multiple, dar inainte de toate lucrarea aceasta este una dumnezeiasca si omeneasca deopotriva: dumnezeiasca pentru ca nimic nu se savarseste in lumea aceasta fara voia lui Dumnezeu, mai ales zidirea Casei Slavei Sale , folosindu-se insa pentru aceasta de mainile si de gandurile cele bune ale oamenilor. Harul Duhului Sfant se adauga, astfel, bucuriei de a fi ctitori, a fericitilor si pururea pomenitilor ctitori, miluitori si binefacatori ai acestei biserici .In final, PS Sofronie a felicitat pe membrii consiliului parohial si pe credinciosi pentru jertfelnicia lor, iar preotul paroh Marius-Emanuel Jarca a fost hirotesit sachelar.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 660

Id: 18262

Data: Nov 29, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).