]]>În localitatea Piteasca, comuna Găneasa – Ilfov, se va desfăşura sâmbătă, 19 septembrie 2015, o nouă etapă a Programului Sănătate pentru sate demarat de Patriarhia Română prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. O echipă formată din 10 medici, 10 asistente şi voluntari, condusă de domnul Floricel Cristea, medic neurolog, va acorda consultaţii medicale gratuite în localitatea ilfoveană. „Echipa se va reuni sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 07:45, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. De aici se va pleca spre localitatea Piteasca folosindu-se mijloacele de transport personale. Un rol important în informarea beneficiarilor acestei acţiuni l-au avut preotul şi medicul din localitate”, după cum a precizat Pr. Cezar-Antonio Dumitraşcu, Consilier Patriarhal în cadrul Sectorului Social-Filantropic al Administraţiei Patriarhale. Pentru o eficienţă maximă se vor organiza între 5 şi 10 puncte de asistenţă medicală. *** Între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii a fost semnat joi, 03 septembrie 2015, un Protocol de cooperare privind Programul Sănătate pentru sate. Protocolul a fost încheiat cu scopul organizării unor acţiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoanele defavorizate din mediul rural. Programul Sănătate pentru sate va funcţiona, într-o primă etapă, de câteva luni, ca proiect pilot în zonele care aparţin administrativ de Arhiepiscopia Bucureştilor, respectiv: judeţul Prahova, judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti, urmând a fi extins ulterior, în funcţie de rezultatele obţinute, la nivel naţional.
Download: Click for download attached file: O noua etapa a Programului Sanatate pentru sate
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 710
Id: 56071
Data: Sep 18, 2015
Imagine:
]]>Întrunirile cu preoții și profesorii de religie pe centre pastoral-misionare din Episcopia Caransebeșului au fost reluate joi, 17 septembrie 2015, în Parohia Slatina Timiș din .....
Data: Sep 18, 2015
]]>În apropierea oraşului italian Termoli va fi inaugurat sâmbătă, 19 septembrie 2015, un centru pastoral catehetic care va deservi şi ca sediu administrativ al viitoarei parohii pentru .....
Data: Sep 18, 2015
]]>Trei sute de români au ales ca la sfârşitul lunii august, timp de şapte zile, să plece în pelerinajul vieţii lor. Destinaţia a fost una la care orice creştin-ortodox ar trebui să .....
Data: Sep 18, 2015
]]>În incinta Centrului eparhial de la Roman, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a binecuvântat, ieri, 16 septembrie 2015, cadrele didactice .....
Data: Sep 18, 2015
]]>Totdeauna lucrul tău, să-l începi cu Dumnezeu a fost îndemnul pe care copiii și tinerii de la Centrul de tineret Sf. M. Mc. Ecaterina din Oraviţa l-au urmat cu .....
Data: Sep 18, 2015
]]>Zilele trecute, Biblioteca Orăşenească Tata Oancea din Bocşa, în parteneriat cu Centrul de tineret Vasiova şi Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Vasiova, a organizat .....
Data: Sep 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).