]]>Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august 2015, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”. După cum informează radiorenasterea.ro, slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. La Sfânta Liturghie au fost prezente și autorități locale, județene și centrale. „În acest loc ales de Dumnezeu se va ridica Mănăstirea «Petru Rareș Vodă». Aici și-a lăsat inima voievodul, aici a rămas Petru Rareș cu sufletul. Este o datorie pentru noi, românii, să fim măcar o dată pe an aici, să ne rugăm și să ne bucurăm. Trebuie să fim responsabili pentru înaintașii și urmașii noștri. Nu vă uitați istoria! Să ne aducem aminte de momentele majore din viața poporului român pentru că suntem urmașii unor demni conducători”, a spus sutelor de credincioși arhimandritul Dumitru Cobzaru. Piatra de temelie a bisericii așezământului monahal, care va purta hramul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Ardeleni”, va fi pusă în toamna acestui an, când sunt pomeniți acești sfinți în calendar, a precizat părintele Dumitru Cobzaru. Hotărârea înființării mănăstirii de călugări „Petru Rareş Vodă” a fost luată de Permanența eparhială la începutul anului. Stareț este părintele Teofan Timiș, venit de la mănăstirea clujeană Nicula. Tot duminică, după slujbă, în Poiana Cetății Ciceului, a avut loc o serbare câmpenească unde au putut fi ascultați mai mulți interpreți de muzică populară și folk.
Download: Click for download attached file: O noua manastire, in Arhiepiscopia Clujului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 542
Id: 54937
Data: Aug 17, 2015
Imagine:
]]>Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit în Duminica a 11-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean, cu prilejul .....
Data: Aug 17, 2015
]]>În Duminica a XI-a după Rusalii, în ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni, Biserica ,,Domnița Bălașa”, Paraclis Patriarhal din .....
Data: Aug 17, 2015
]]>Zona turistică din apropierea localității Viștea de Sus, județul Brașov, situată la poalele Munților Făgăraș, s-a dezvoltat în ultimii ani din ce în ce mai mult. Oameni din toate .....
Data: Aug 17, 2015
]]>Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău a îmbrăcat haine de sărbătoare. În ajunul hramului locaşului de cult, vineri, 14 august 2015, .....
Data: Aug 17, 2015
]]>Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 11-a după Rusalii. Slujba de sfinţire a fost .....
Data: Aug 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).