]]>O delegație a Episcopiei Caransebeșului a efectuat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, o vizită în Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în localitatea Tambach-Dietharz, cu scopul de a sprijini înfiinţarea unei noi parohii româneşti în această localitate unde trăiesc aproximativ 300 de români originari din orașul Anina, județul Caraș-Severin, informează "Ziarul Lumina". Părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar, părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, precum și o delegație de credincioși condusă de primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, s-au aflat, în perioada 12-14 iunie, în mijlocul credincioșilor români care locuiesc și muncesc în Tambach-Dietharz. Programul a început vineri, cu o vizită la Primăria orașului Tambach, unde au fost prezenți reprezentanți ai Ambasadei Române la Berlin, ai Consiliului Județean Gotha și ai Primăriei Tambach. În continuare, a fost vernisată o expoziție comună de tablouri, fotografii, pictură și costume populare tradiționale românești, dar și germane, organizată în sala primăriei, iar la final a avut loc o seară de folclor românesc. Sâmbătă, în Bergkirche, delegaţia a participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor format din pr. Gabriel Gozman, pr. Călin Ianchiș, pr. Bogdan Florin Buta, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Erfurt, și ierom. Athanasie Ulea, de la Parohia Ortodoxă Română din Chemnitz. La Sfânta Liturghie a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Mor Severius Moise, Mitropolitul ortodox siriac al Europei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La orele serii, a avut loc un spectacol folcloric de muzică și dansuri specifice zonei. Duminică, delegaţia a participat la Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Erfurt. Scopul vizitei la Tambach-Dietharz din Germania a fost acela de a înființa și consolida o parohie ortodoxă pentru credincioșii români aflați în această localitate, în care locuiesc aproximativ 300 de locuitori originari din orașul Anina, județul Caraș-Severin. Oaspeții din România au oferit din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru credincioșii din Tambach mai multe daruri: acoperăminte pentru Sfânta Masă, Liturghier, Molitfelnic, Sfânta Scriptură, cruce de binecuvântare, cădelniță, precum și icoane pentru biserică, iconițe și pliante. De asemenea, Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim și primarului din Tambach Marco Schütz le-au fost oferite o mapă, o medalie și un album cu sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe din Caransebeș.
Download: Click for download attached file: O noua parohie romaneasca in Germania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 578
Id: 52847
Data: Jun 17, 2015
Imagine:
]]>Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este pentru cei implicați cu adevărat în viața Bisericii o perioadă de rugăciune, de renunțare la alimente și curățire sufletească. Însă, pentru .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Duminica a doua după Rusalii a fost un moment de sărbătoare pentru credincioșii parohiei ortodoxe ”Sfinții români” din Mostoles. În această zi, 14 iunie 2015, cu ocazia hramului, aceștia .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent la Mănăstirea Tismana, luni, 15 iunie, oficiind deschiderea cursurilor de aprofundare .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Duminică, 14 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în Biserica cu hramul „Duminica Sfinților Români” a Mănăstirii .....
Data: Jun 17, 2015
]]>Joi, 18 iunie, ora 10.00,Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului îi va premia pe ceimai buni elevi din județul Bacău, în cadrul unui eveniment care va avea loc la .....
Data: Jun 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).