Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sfintirii noii biserici, cu hramul „Acoperamântul Maicii Domnului”, a Manastirii Popauti din Municipiul Botosani, duminica, 4 mai 2014:Sfintirea bisericii noi a Manastirii Popauti, înaltata cu multa osteneala în apropierea bisericii „Sfântul Nicolae” din frumoasa ctitorie a Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, reprezinta un fericit si binecuvântat eveniment duhovnicesc pentru întreaga noastra Biserica Ortodoxa, dar în primul rând pentru obstea Manastirii Popauti din Botosani si pentru multii credinciosi care s-au atasat de atmosfera de rugaciune si evlavie cultivata în aceasta oaza duhovniceasca, pastrând împreuna mereu vie credinta noastra ortodoxa stramoseasca, dragostea si responsabilitatea fata de tezaurul spiritualitatii si culturii crestine românesti.Biserica noua, cu hramul „Acoperamântul Maicii Domnului”, a fost ridicata în timp de sase luni în anul 2002, iar apoi pictata si dotata cu mobilier între anii 2006-2013, prin râvna si harnicia obstii monahale de aici, cu sprijinul evlaviosilor crestini din tinutul Botosanilor si din alte parti, pentru a raspunde, pe de o parte, închinatorilor iubitori de rugaciune si priveghere, din zi în zi tot mai numerosi, iar pe de alta parte, pentru a proteja vechea ctitorie stefaniana, biserica „Sfântul Nicolae”, si spre a oferi specialistilor ragazul si linistea necesare cercetarii, consolidarii si restaurarii acestui pretios locas de rugaciune, spiritualitate si arta ortodoxa româneasca. În mod voit, aceasta biserica noua nu a fost construita cu turla, pentru a nu umbri prin volum maretia si vizibilitatea bisericii „Sfântul Nicolae”, ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare.Datând din anul 1496, aceasta manastire veche si biserica ei voievodala au o inestimabila valoare artistica si istorica, atât datorita picturilor interioare, cât si arhitecturii ei deosebite. Biserica „Sfântul Nicolae” din Popauti a suferit necesare modificari în secolul al XVI-lea, fiind apoi renovata la începutul secolului al XVIII-lea, de Ana, sotia lui Mihai Racovita, domnitorul Moldovei. În anul 1750, sfântul locas a devenit biserica de manastire, cu obste de calugari, fiind împrejmuita în acea perioada cu zid de incinta, înzestrata si cu alte cladiri necesare vietii de obste, de catre Matei Voda Ghica. La sfârsitul secolului al XIX-lea, biserica era puternic degradata. Drept urmare, în anul 1897, ea a fost închisa, din cauza riscului de prabusire. Un substantial proces de restaurare a bisericii s-a desfasurat în perioada 1898-1908. Astfel, biserica, împodobita cu pictura originala, dar si turnul clopotnitei au putut fi salvate. Locasul de cult a redevenit manastire dupa anul 1990, în vremea pastoririi noastre ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, iar, ulterior, în anii 2000, a început un amplu proces de reabilitare atât interioara, cât si exterioara a bisericii voievodale, situatie care, din motive pastorale misionare, a impus ridicarea noii biserici, sfintite astazi prin harul si lucrarea Preasfintei Treimi.Sfintirea sau târnosirea unei biserici noi constituie în istoria unei comunitati un moment sfânt si solemn, bogat în profunde semnificatii, în care se aduce multumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat si, în acelasi timp, se cere harul Lui sfintitor ca aceasta lucrare – în cazul de fata, rod al efortului jertfelnic al parintilor din obste, al binefacatorilor si al credinciosilor care participa la viata liturgica zilnica a acestui Sfânt Locas - sa fie sfintita asa cum se sfintesc darurile aduse de credinciosii unei biserici la Sfântul Altar.Ca spatiu comunitar liturgic, biserica noua este ofranda sau darul pe care oamenii îl aduc lui Dumnezeu, dar prin sfintire ea devine darul lui Dumnezeu pentru oamenii credinciosi, deoarece ea este „Casa a lui Dumnezeu” (cf. Facere 28, 17) sau sfânt locas al Preasfintei Treimi, în care crestinii se împartasesc cu Sfintele si Preacuratele Daruri ale lui Dumnezeu, pentru a dobândi iertarea pacatelor, sfintirea vietii si mântuirea sau viata vesnica. De aceea, la sfârsitul slujbei de sfintire a bisericii se cânta: „Aceasta casa (biserica), Tatal a zidit-o, Fiul a întarit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o si a sfintit sufletele noastre!”Sfintirea unei biserici, în care se savârsesc Sfintele Taine ale lui Hristos, este o mare binecuvântare a lui Dumnezeu asupra credinciosilor prezenti la sfintirea ei si asupra întregii comunitati în care si pentru care a fost construita si sfintita aceasta biserica.În rugaciunile de sfintire a bisericii se arata ca biserica pe care oamenii credinciosi o ofera în dar Mântuitorului Iisus Hristos ca ofranda curata a credintei si dragostei lor jertfelnice, devine o adevarata „poarta a cerului” (cf. Facere 28, 17). Prin aceasta „poarta a cerului” coboara spre noi Hristos - Împaratul Slavei, Care, dupa Învierea Sa, S-a înaltat întru slava cu trupul la cer, asezând umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfintirea unei biserici cu harul Preasfântului Duh, Hristos, Domnul puterilor ceresti, împreuna cu îngerii Sai, intra în mod tainic în aceasta biserica si ramâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine si prin toate slujbele savârsite în ea, daruind celor ce se roaga în ea darurile Sale ceresti: iertarea pacatelor, sfintirea vietii, fericirea netrecatoare a comuniunii omului cu Dumnezeu si arvuna vietii vesnice din Împaratia lui Dumnezeu, dupa cum ne arata cele trei Sfinte Evanghelii care se citesc la sfintirea bisericii. Astfel, printr-o tainica legatura de iubire, care are ca rod zidirea unei biserici, oamenii credinciosi Îi ofera lui Dumnezeu daruri materiale de pe pamânt, iar El le ofera lor daruri spirituale ceresti, arvuna a Împaratiei Preasfintei Treimi.O biserica sfintita poarta întotdeauna numele unei persoane sfinte, adica numele ocrotitorului ei spiritual, de pilda, numele Maicii Domnului sau numele altor sfinti, pentru ca în biserica se aduna în rugaciune persoane umane botezate în numele Persoanelor Sfintei Treimi, adica în numele Tatalui, si al Fiului si al Sfântului Duh. Asemenea celor ce se boteaza, o biserica noua se sfinteste cu apa sfintita, se unge cu Sfântul si Marele Mir si apoi în ea se savârseste Sfânta Euharistie, pentru a putea avea, astfel, o comuniune spirituala permanenta cu Persoanele Sfintei Treimi, cu Maica Domnului si cu toti sfintii din toate timpurile si din toate locurile, care au marturisit dreapta credinta în Sfânta Treime si au iubit Biserica lui Hristos.Marea bogatie de sensuri duhovnicesti a slujbei de sfintire a unei biserici ortodoxe ne invita întotdeauna la un pelerinaj atât în interiorul spatiului ei, cât si la un pelerinaj launtric, la o înaintare duhovniceasca si la o înnoire a vietii personale, la urmarea lui Hristos prin interiorizarea vietii Sale în viata fiecaruia dintre noi (cf. Galateni 2, 20). În acest sens, dupa sfintirea unei biserici ortodoxe, toti credinciosii ortodocsi prezenti la eveniment pot intra în Sfântul Altar pentru a saruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce si Sfânta Masa, deoarece toti, barbati si femei, copii, tineri si vârstnici, sunt chemati sa intre în Împaratia iubirii Preasfintei Treimi, fiecare rugându-se lui Dumnezeu sa sfinteasca viata lui asa cum a fost sfintita biserica respectiva. Prin aceasta, se vede si legatura între biserica unei comunitati si viata fiecarui crestin care sfinteste spatiul si timpul vietii sale în lume.Cu ocazia sfintirii acestei biserici noi din Manastirea Popauti, felicitam pe Înaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, pe Parintele Arhimandrit Ioan Harpa, staretul actual al manastirii, si pe fostul staret al ei, Parintele Arhimandrit Luca Diaconu, dimpreuna cu întreaga obste a Manastirii Popauti. De asemenea, felicitam pe toti ctitorii si ajutatorii acestui sfânt locas, dar si pe toti clericii si credinciosii prezenti la acest eveniment sfânt, plin de solemnitate, spiritualitate si demnitate crestina, amintindu-ne cu bucurie si cu admiratie de evlavia profunda, jertfelnica si pilduitoare a credinciosilor botosaneni, evlavie care a rodit atât de bogat în viata plina de sfintenie a Sfântului Ioan Iacob, de la Crainiceni, Dorohoi – nevoitor la Manastirea Neamt si în Ţara Sfânta, a Parintilor Paisie Olaru din Stroiesti si Cleopa Ilie din Sulita – vietuitori la Manastirea Cozancea si apoi nevoitori si mari duhovnici în Muntii Sihastriei Neamtului, a Parintelui Dionisie Ignat din Vorniceni, nevoitor în Sfântul Munte Athos, ca si în viata multor ierarhi, preoti, monahi si credinciosi îmbunatatiti si placuti lui Dumnezeu de pe aceste plaiuri.Ne rugam Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat sa binecuvinteze si sa ocroteasca aceasta biserica noua, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si sa daruiasca pace si bucurie, sanatate si mântuire tuturor slujitorilor, închinatorilor si binefacatorilor ei, întru multi si binecuvântati ani!† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 895

Id: 40335

Data: May 4, 2014

Imagine: