]]>Credincioșii din Suceava au o nouă biserică. Locașul de cult cu hramul „Sfânta Ecaterina” a fost târnosit, duminica aceasta, de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a oficiat și Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură, informează TRINITAS TV. „Sfânta Biserică a rânduit să se cinstească această Sfântă Evanghelie cu bogatul nemilostiv în acest sezon de sfârşit de toamnă când fiecare şi-a adunat cele necesare pentru iarnă. Să nu uităm că din puţinul nostru să dăm şi celor săraci. Şi o bucată de pâine Dumnezeu primeşte, la fel şi un pahar de apă rece. Dând la săraci dăm lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Părinte Pimen. Biserica din lemn, ridicată în stil maramureșean, se află în apropierea viitorului campus universitar din oraș, iar piatra de temelie a fost pusă în anul 2009. Printre ctitorii locașului se numără în primul rând credincioșii Parohiei „Sfântul Mina” din Suceava. Corul acestei parohii a dat și răspunsurile la sfintele slujbe. Toți credincioșii au putut trece prin sfântul altar și au primit din partea Comitetului parohial al Bisericii „Sfântul Mina” pachete cu hrană. În viitorul apropiat, în noua parohie va fi ridicat și un așezământ pentru bătrâni.
Download: Click for download attached file: O noua Poarta a Cerului, la Suceava
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 562
Id: 45756
Data: Nov 23, 2014
Imagine:
]]>Duminică, 23 noiembrie 2014, parohia ortodoxă română din oraşul Aalborg, Danemarca, şi-a sărbătorit hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Nov 23, 2014
]]>Obștea Mănăstirii Colilia a marcat duminica aceasta cel de-al doilea hram al așezământului monahal: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Nov 23, 2014
]]>În a doua duminică din Postul Crăciunului, credincioșii din localitatea clujeană Așchileul Mare au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei. Arhiepiscopul și .....
Data: Nov 23, 2014
]]>În prima zi când am ajuns la mănăstire, Părintele Sofronie mi-a spus: „Dacă voieşti să dezrădăcinezi din tine patimile, învaţă să plângi“. Cu alte cuvinte, dacă voieşti să mori .....
Data: Nov 23, 2014
]]>Creştinilor ortodocşi li se poate părea inutil să li se argumenteze de ce trebuie să pledezi pentru predarea religiei în şcolile publice. Pentru un credincios, necesitatea orei de .....
Data: Nov 23, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).