]]>Vineri 9 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol şi întâiul Mucenic Arhidiacon Ştefan (stil vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Liturghie la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni (preot paroh Mihail Tătaru). În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, potrivit Biroului de presă al Mitropoliei Basarabiei, Preasfinţitul Antonie a vorbit despre martirii primelor veacuri, menţionând că şirul de sute de mii de mucenici a început cu Sfântul Arhidiacon Ştefan, unul dintre cei şapte diaconi aleşi de apostoli ca să servească la mese. PS Antonie şi credincioşii prezenţi la Sfânta Slujbă au fost colindaţi de copii, care au fost răsplătiţi cu daruri după datina strămoşilor. După Sfânta Liturghie a fost oficiat şi un Te-Deum de sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor comunităţii din Ialoveni. Părintele Mihail Tatatu a prezentat PS Antonie şantierul noii biserici, vorbindu-i şi de mersul construcţiei şi de greutăţile pe care le întâmpină în ridicare noului locaş. Părintele Mihail Tatatu a mulţumit PS Antonie pentru binecuvântare arhierească, menţionând că „binecuvântarea ierarhului este un ajutor duhovnicesc pentru comunitate în general şi pentru fiecare creştin în parte”, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să vină la Ialoveni şi cu alte ocazii. *** Comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Ialoveni a fost înfiinţată în anul 2005. Piatra de temelie a biserici-paraclis a fost pusă, la 12 iunie 2010, de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Datorită unei bune organizări şi jertfelnică implicare a membrilor consiliului parohial, condus de dl epitrop Valeriu Ţurcanu, dar şi a hărniciei creştinilor din Ialoveni, prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, de către părintele Mihail Tătaru, la 17 aprilie 2011, de ziua de Florii. Prima slujbă arhierească a fost oficiată la 29 mai 2011. La 16 august 2011 comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi-a serbat pentru prima dată hramul. În Republica Moldova sunt patru locaşuri de cult cu hramul acestor sfinţi: o biserică se află la Schinoasa, municipiul Chişinău, cea de a doua – în Soroca, cea dea treia – în Căuşeni şi cea dea patra este cea din oraşul Ialoveni. Toate bisericile sunt în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Download: Click for download attached file: O noua vizita arhiereasca pentru crestinii din Ialoveni
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 47487
Data: Jan 12, 2015
Imagine:
]]>În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Tăgădău, de pe raza protopopiatului .....
Data: Jan 12, 2015
]]>Duminică, 11 ianuarie 2015, începând cu orele 1700, la Catedrala Episcopală din Slatina a avut loc prima întâlnire a copiilor din Slatina, în vederea derulării unui program .....
Data: Jan 12, 2015
]]>Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului vă invită la conferinţa „Scrisoarea III în .....
Data: Jan 12, 2015
]]>Sâmbătă, 10 ianuarie 2015, de la ora 11.00, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea a fost săvârșită slujba de pomenire de nouă luni pentru Înaltpreasfințitul Părinte .....
Data: Jan 12, 2015
]]>La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, Duminica după Botezul Domnului, când se prăznuieşte începutul .....
Data: Jan 12, 2015
]]>Joi, 19 februarie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, la sediul Centrului eparhial din Deva, începând cu ora 9:00, va avea loc .....
Data: Jan 12, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).