Încă din anul 2002 aceşti tineri parcurg treptele unor bucurii duhovniceşti ce vin din implicarea concretă în lucrarea Bisericii. În tabăra de anul acesta, care a avut loc în perioada 31 iulie - 6 august, s-a simţit un suflu nou. Pe lângă activităţile din anii trecuţi care s-au repetat, s-a avut în vedere o îmbinare a activităţilor ce aveau ca scop slujirea aproapelui cu cele de încurajare a voluntarilor de a se cunoaşte între ei şi pe ei înşişi. Astfel, atelierele organizate s-au îmbinat cu jocurile educative, voluntarii având ocazia să întâlnească personalităţi din regiune, precum poetul Gheorghe Simon, dr. Nicoleta Armanu, dr. Mihaela Antohe, care le-au împărtăşit din experienţa, cunoştinţele şi gândurile lor. Studenţii au întreprins şi plecări pe teren, unde cei care frecventează cursurile facultăţii de medicină din Iaşi au oferit asistenţă medicală gratuită la aproximativ 160 de bătrâni din comunităţile Filioara, Agapia, Văratec, Vânători, Ghindăoani şi copiilor de la Şcoala Specială Târgu Neamţ. De asemenea, voluntarii s-au întrecut în cadrul concursului de bătut toaca şi s-au bucurat de frumuseţea unui moment deosebit trăit în clopotniţa de lemn a bisericii din parohia Filioara în sfat de suflet cu părintele Nicodim Petre şi cu părintele paroh Dumitru Irina. Tabăra a fost înfrumuseţată cu un scurt pelerinaj la Mănăstirea Văratec şi o seară minunată în jurul unui foc de tabără. Astfel, tabăra de anul acesta s-a dovedit nu numai un prilej de a oferi cu bucurie dar de jertfă, răbdare şi timp, ci şi unul de a câştiga îndoit bucurie duhovnicească, cunoaştere, experienţă, credinţă, prietenie, profunzime în trăirea Ortodoxiei.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi şi-a serbat pe 5 august hramul. Programul manifestărilor religios-culturale a început pe 4 august, când în paraclisul seminarului a fost oficiată Taina Sfântului .....
Data: Aug 8, 2011
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 14 august, paraclisul de iarnă al Mănăstirii Miclăuşeni din judeţul Iaşi. Lăcaşul de închinăciune este lipit de casa monahală şi este ocrotit de .....
Data: Aug 8, 2011
Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Părintele Gheorghe Grigoraş de la parohia "Întâmpinarea Domnului" din Botoşani a susţinut referatul cu titlul "Programe pentru activităţi cu tineretul şi copiii". .....
Data: Aug 8, 2011
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit sâmbătă, 6 august, Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" - Dobrina din judeţul Vaslui. Din soborul de preoţi a făcut parte şi arhim. .....
Data: Aug 8, 2011
După cum ne informează Radio Trinitas, Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului va oficia, cu acest prilej, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de un Parastas.
Mănăstirea ”Mihai Voda” este construită pe locul unde a fost asasinat, .....
Data: Aug 9, 2011
Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei, locaţia oferă persoanelor de vârsta a treia servicii de consiliere socială, psihologică şi spirituală, precum şi activităţi de ergoterapie şi petrecere a timpului liber. După cum ne-a spus părintele diacon Florin .....
Data: Aug 9, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).