Seria activitaților recreative și educative specifice vacanței de vara, a continuat pentru membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom, cu o noua excursie desfașurata joi, 21 august.La orele dimineții, aproximativ 25 de copii, membrii ai centrului de tineret, alaturi de coordonatori și voluntarii implicați, au pornit la drum într-o noua acțiune menita sa îmbine cunoașterea, rugaciunea, socializarea și relaxarea și sa le ofere participanților noi prilejuri de a fi împreuna și de a învața lucruri noi.Primul obiectiv vizitat a fost Manastirea Partoș unde copiii au pașit cu sfiala pe urmele celui ce astazi este socotit ocrotitorul Banatului, Sf. Ierarh Iosif cel Nou. Alaturi de coordonatorii lor, copiii au citit Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș chiar în bisericuța care a adapostit vreme de trei veacuri sfintele moaște ale ocrotitorul Banatului, dupa care au vizitat biserica cea mare a manastirii unde au fost întâmpinați cu drag de parintele stareț Varlaam Almajanu. Acesta le-a prezentat pe scurt istoricul manastirii și le-a adresat un cuvânt de folos, îndemându-i sa ramâna toata viața atașați de valorile credinței ortodoxe, dupa cum aflam de la Diac. Pavel Canea.Dupa prânz copiii s-au putut bucura de momente de relaxare la ștrandul termal de la Deta, iar spre seara au poposit la Manastirea „Sf. Prooroc Ilie de la Izvor” Bocșa – Vasiova. Aici au fost întâmpinați cu parinteasca dragoste de parintele Ion Petrica, duhovnicul manastirii. În cadrul unui scurt, dar bogat cuvânt de folos, parintele duhovnic a facut o prezentare a istoricului manastirii și a purtat un dialog pe teme duhovnicești cu copiii și tinerii pelerini. În continuare, parintele Petrica le-a prezentat ansamblul manastirii, iar la final le-a împarțit iconițe, vederi și carticele de folos duhovnicesc. Mulțumind pentru cuvânt, binecuvântare și darurile primite, copiii s-au desparțit de parintele duhovnic și de frumoasa manastire închinata Sf. Prooroc Ilie cu promisiunea ca vor reveni și ca vor încerca sa puna în practica sfaturile și îndemnurile primite.Activitațile de acest fel – în care copiii sunt pelerini și excursioniști deopotriva – au rolul de a împleti preocuparile de ordin spiritual cu cele de relaxare și joc specifice copilariei. În perioada ramasa pâna la debutul noului an școlar sunt programate și alte excursii și pelerinaje la manastiri de pe cuprinsul Banatului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 43395
Data: Aug 22, 2014
Imagine:

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014

Data: Aug 22, 2014
Schitul Lebăda al Mănăstirii Guranda din Botoşani a fost vineri, 22 august 2014, greu încercat de un incendiu. Acesta a cuprins clădirea în care se aflau chiliile maicilor. Partea superioară a imobilului a fost distrusă în .....
Data: Aug 22, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).