Exista o bucurie a locului pe care o descoperi uneori în cele mai inedite forme. În satul Sohatu, din judetul Calarasi, am întâlnit-o cu chip de asteptare al câtorva enoriasi care, aflând ca urma sa sosim, au ramas în biserica sa ne marturiseasca despre trecutul satului, despre lacasul si credinta lor ziditoare. Lumina în aceasta marturisire o frumusete a Învierii, care venea de departe, din timpuri ancestrale, când descoperirea Adevarului de catre acest neam a fost chiar Înviere.Comunitatile crestine care îsi pierd bisericile se risipesc. Biserica este inima care pulseaza în fiinta si constiinta românilor sensul profund al dainurii. Din acest motiv, credinciosii îsi ridica, deodata cu asezarea, sau chiar înainte de ea, biserica. Când cotropitorii le-au interzis lucrul acesta, au coborât în pamânt si si-au zidit acolo sfintele altare. Pe vremuri, în mijlocul padurilor din munti, oierii plantau brazi sau molizi în forma de biserici, în care intrau în taina sa se închine si sa se cunune cu cerul. Şi când nici lucrul acesta nu era posibil, îsi puneau glugile în bâta, cu semnul crucii cusut pe fruntea lor, îngenuncheau si se rugau la aceasta biserica, caci altfel si ei si lumea se risipeau. Nici o asezare româneasca nu a putut trai fara biserica ei din centru. Este si cazul satului Sohatu din Episcopia Sloboziei si Calarasilor.Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 566

Id: 40258

Data: Apr 30, 2014

Imagine: