Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, a primit sâmbata, 28 decembrie, vizita unui grup de tineri din România si Italia Întâlnirea a avut loc la orele prânzului în sala de festivitati „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebesului. Tinerii români, majoritatea de la Colegiul National „Traian Lalescu” si de la Colegiul Economic al Banatului Montan din Resita, au fost însotiti de pr. protopop Petru Berbentia, pr. prof. Nicolae Chiosa si pr. prof. Emil Sergiu Varga, potrivit episcopiacaransebesului.ro. Oaspetii italieni au fost fost însotiti de pr. Giorgio Paolini, coordonatorul proiectului „Da EurHope a EurHome”, desfasurat în fiecare vara în parohiile italiene Pesaro si Loreto.Tinerii prezenti, atât cei români, cât si cei italieni, au aratat care sunt activitatile derulate în fiecare an în cadrul taberei ecumenice de la Loreto din Italia, iar vizita din România a grupului de tineri italieni se înscrie în nenumaratele actiuni comune realizate de catre acestia de-a lungul timpului în spiritul dragostei crestine. La final, Preasfintitul Lucian i-a încurajat pe tineri sa desfasoare în continuare astfel de activitati si i-a îndemnat sa propovaduiasca spiritul crestin al dragostei si în rândul altor tineri. Toti cei prezenti au primit din partea chiriarhului daruri cu prilejul Sfintelor Sarbatori.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 37037
Data: Dec 30, 2013
Imagine:

Data: Dec 30, 2013

Data: Dec 30, 2013

Data: Dec 30, 2013

Data: Dec 30, 2013

Data: Dec 30, 2013

Data: Dec 30, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Rafail Noica - Taina suferintei
Pr Rafail Noica - Moartea nu exista
Pr Rafael Noica - criza bisericii - Alba 2003 p1
Pr Rafael Noica - Criza Bisericii - Alba 2003
Pr Rafail Noica - Purtarea nevointei duhovnicesti in vremea noastra
Pr Rafail Noica - Moartea necunoasterii de Dumnezeu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).