]]>„Răbdarea în suferință ne duce la întâlnirea cu Hristos”, le-a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei clujenilor prezenți, duminică, 3 mai 2015, la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană. În susținerea acestei idei Părintele Mitropolit a prezentat o serie de exemple din Scriptură, pornind de la slăbănogul din pericopa evanghelică din această duminică, până la dreptul Iov, care este un adevărat exemplu de răbdare în suferință. Exemplul absolut însă, a spus Înaltpreasfinția Sa, este Mântuitorul Hristos, care a luat asupra sa toate păcatele lumii, oferindu-ne astfel șansa de a fi candidați la mântuire. Întâistătătorul Eparhiei Clujului i-a încurajat la finalul cuvântului său pe toți cei care au parte de suferință în această viață, îndemnându-i să privească întotdeauna la cer ne unde vine tot ajutorul. În cadrul Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, foarte mulți clujeni, printre care și copii, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Premierea elevilor olimpici la religie La finalul slujbei, Părintele Mitropolit i-a premiat din fața Sfântului Altar pe elevii olimpici la religie din județul Cluj, potrivit Radio Renaşterea. Au luat parte pe lângă profesori și părinți, inspectorul de religie al județului Cluj, părintele Marian Sidon, directorul Seminarului Teologic Ortodox, părintele Liviu Vidican Manci și consilierul cultural al Arhiepiscopiei, părintele Bogdan Ivanov. Au fost recompensați aproape 50 de elevi, care au obținut premii și mențiuni la etapele județene și naționale a concursurilor specifice disciplinei Religie. Nu au fost uitați nici profesorii care i-au pregătit, aceștia primind din partea Părintelui Mitropolit diplome, în semn de apreciere pentru devotamentul și munca pe care o depun în formarea și educarea tinerilor. România frumoasă este formată din tinerii frumoși, sănătoși și cuminți Cu prilejul festivității Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit, pornind de la cuvântul înțeleptului Solomon din cartea Proverbelor, despre responsabilitatea părinților, a dascălilor și a preoților în educarea și formarea tinerilor. La finalul festivității de premiere Mitropolitul Clujului a adresat un apel dascălilor și părinților, spunându-le cât de importantă este educația religioasă în formarea tinerilor, pentru ca aceștia să crească frumos, sănătos și să fie astfel de mare nădejde pentru țară: „Cu toții vrem să avem o Românie frumoasă. Ei bine, dacă ne dorim acest lucru, atunci să ne formăm copiii așa cum trebuie. Să ținem seama că din formarea lor integrală face parte și educația religioasă care nu poate lipsi, mai ales că tinerii și copiii sunt viitorul țării noastre ”.
Download: Click for download attached file: Olimpicii clujeni la religie, premiati de Mitropolitul Andrei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 510
Id: 51290
Data: May 3, 2015
Imagine:
]]>La Alba Iulia se vor desfăşura în perioada 04-06 mai, lucrările Simpozionului teologic internaţional cu tema „Ethosul misionar al bisericii în post-modernitate”, potrivit reintregirea.ro. .....
Data: May 3, 2015
]]>Sâmbătă, 2 mai 2015, la orele după amiezii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a fost alături de copiii de la Asociația de Sprijin a copiilor handicapați .....
Data: May 3, 2015
]]>În Duminica a IV-a după Paşti, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon“-Nou (Paraclis patriarhal), Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte .....
Data: May 3, 2015
]]>Un alt locaș de cult care s-a aflat, sâmbăta aceasta, 2 mai 2015, în sărbătore este istorica Biserică închinată Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare din localitatea tulceană Niculițel. .....
Data: May 3, 2015
]]>Miercuri, 29 aprilie 2015, în parohia Vâlcica (com. Tătăruşi) din protopopiatul Paşcani s-a desfăşurat un prim curs de formare în activităţi catehetice pentru preoţi. Activitatea a fost .....
Data: May 3, 2015
]]>În Duminica a IV-a după Învierea Domnului, obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea Corbeni, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, .....
Data: May 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).