Credinciosii ortodocsi se afla astazi, 19 ianuarie 2014, în Duminica a XXIX-a dupa Rusalii. În toate lacasurile de cult ortodoxe, la Sfânta Liturghie s-a citit pericopa evanghelica de la Sf. Ev. Luca, cap. 17, versetele 12-19, în care se face referire la vindecarea celor 10 leprosi: În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece barbati leprosi care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Învatatorule, fie-ti mila de noi! Iar El, vazându-i, le-a zis lor: duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curatit de lepra. Iar unul dintre ei, vazând ca s-a vindecat, s-a întors si cu glas mare slavea pe Dumnezeu; si a cazut cu fata la pamânt lânga picioarele lui Iisus si I-a multumit. Şi acela era samarinean. Iisus însa, raspunzând, a zis: oare, nu toti cei zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se întoarca sa dea slava lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis catre acela: scoala-te si du-te; credinta ta te-a mântuit.

Evanghelia vindecarii celor 10 leproși ne prezinta un model de recunoștința pentru toate binefacerile primite a aratat Patriarhul României în cuvântul sau de învațatura rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale.

Mântuitorul Iisus Hristos a cunoscut credinta lor izvorâta din suferinta

Patriarhul României a explicat de ce Hristos Domnul nu i-a mai întrebat pe cei 10 leprosi daca au credinta, evidentiind ca Mântuitorul a cunoscut credinta lor izvorâta din suferinta acestora.

„Hristos Domnul nu îi întreaba pe cei 10 leprosi daca au credinta, daca ei cred ca El îi poate vindeca. El a cunoscut puterea credintei lor prin strigatul lor, deodata disperat si plin de speranta, deoarece se aflau în multa suferinta fizica si suferinta sufleteasca. Lepra era o boala cumplita si leprosii erau exclusi din comunitate pentru a nu transmite boala aceasta si altora. Asa cum ne arata cartea Leviticului din Vechiul Testament acesti leprosi trebuiau izolati de comunitate si daca printr-o minune se vindeca cineva trebuia sa mearga sa se arate preotilor deoarece preotii aveau cunostintele suficiente pentru a identifica boala, daca era vorba de lepra sau de alta boala, sau daca s-a vindecat un lepros ei sa constate ca vindecarea este certa si abia atunci persoana respectiva putea fi reintegrata în societate sau în comunitate. Suferinta aceasta fizica la care se adauga suferinta psihica, spirituala a izolarii si umilirii este cunoscuta de Mântuitorul Iisus Hristos si de aceea nu mai întreaba pe acesti leprosi daca au credinta, deoarece a cunoscut credinta lor izvorâta din suferinta lor”, a precizat Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României.

Mergeti si aratati-va preotilor

Preafericitul Parinte Patriarh a aratat si ca Mântuitorul nu i-a vindecat pe loc pe cei 10 leprosi, ci i-a trimis sa se arate preotilor pentru a arata ca El respecta Legea Vechiului Testament si pentru a vedea comportamentul celor vindecati.

Mântuitorul le-a spus (celor 10 leprosi – n.r.) Mergeti si aratati-va preotilor. De ce nu i-a vindecat El pe loc putând spune doar prin cuvânt Sa fiti vindecati, asa cum cu alta ocazie a supus unui lepros Sa fii curatit de lepra si îndata s-a vindecat. Hristos îi trimite pe cei 10 leprosi sa se arate preotilor pentru ca preotii care nu îl iubeau pe Iisus sa vada ca El respecta legea Vechiului Testament, respecta pe preoti si trimite pe cei leprosi sa se arate preotilor potrivit rânduielilor Vechiului Testament. Dar, în acelasi timp îi trimite sa se arate preotilor, desi stia ca ei se vor vindeca pe cale, pentru a vedea care este comportamentul celor vindecati, cum se manifesta ei, ce stare sufleteasca si ce atitudine au ei fata de Dumnezeu si fata de Cel care i-a trimis catre preoti, sa se arate lor. Deci, ei sunt trimisi spre preoti dar deodata se vindeca pe cale si vindecându-se au uitat repede Cine i-a trimis si Cine i-a vindecat”, a mai spus Preafericirea Sa.

Starea de nerecunostinta - stare de nesanatate si nedemnitate a sufletului

În cuvântul sau, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit si despre nerecunostinta aratând ca este o stare de nesanatate si nedemnitate a sufletului.

„Din cei 10 leprosi noua au uitat starea în care se aflau înainte de a-L întâlni pe Iisus si se bucurau de starea aceasta noua de oameni vindecati, dornici sa fie integrati în societate, printre acesti 10 se afla doar unul singur care îndata ce s-a vindecat a slavit cu glas mare pe Dumnezeu si s-a întors la Iisus. A simtit ca vindecarea a venit de la Dumnezeu, dar prin Omul Iisus. A cazut cu fata la pamânt, la picioarele Lui si I-a multumit. Atunci Hristos Domnul a pus întrebarea: Cei noua unde sunt? Oare nu zece s-au vindecat? Şi nu s-a gasit decât acest om de alt neam sa vina sa multumeasca. Deci, leprosul care a fost vindecat si a venit îndata sa multumeasca lui Iisus dupa ce a dat slava lui Dumnezeu era samarinean, nu era evreu. Samarinenii erau dispretuiti de evrei, considerându-i eretici si de neam inferior. Acest samarinean obisnuit cu umilinta si cu suferinta ne arata o stare sufleteasca foarte sanatoasa si anume recunostinta. Multa lui smerenie se vede în faptul ca cazut la picioarele lui Iisus cu fata la pamânt si multa lui recunostinta se arata în multumirea adusa lui Iisus. Vazând aceasta Iisus i-a spus: Ridica-te si mergi, credinta ta te-a mântuit. Vedem aici pe deoparte recunostinta unuia din cei zece si nerecunostinta celor noua care nu slavesc pe Dumnezeu si nici nu se întorc la Iisus sa îi multumeasca. Aceasta proportie de 1 la 10 este adesea întâlnita în viata. Din zece oameni carora li s-a facut bine doar unul se întoarce sa multumeasca, sau recunoaste binefacerea facuta lui. Deci, întrebarea Mântuitorului Iisus Hristos dar cei noua unde sunt ramâne fara raspuns pentru ca cei noua erau absenti, însa El a pus întrebarea aceasta nu pentru ca avea nevoie de lauda si recunostinta, ci a pus aceasta întrebare retorica pentru a semnala ca starea sau comportamentul celor noua care, desi au fost vindecati, nu au aratat recunostinta nu este o stare demna si nicio stare sanatoasa a sufletului. Deci, nu pentru ca are nevoie de recunostinta Iisus se tulbura când vede ca noua dintre cei zece leprosi nu se întorc ca sa multumeasca, ci deplânge de fapt starea lor de nerecunostinta ca fiind o stare de nesanatate si nedemnitate a sufletului”, a spus Preafericitul Parinte Patriarh.

Omul recunoscator lui Dumnezeu pentru binele facut creste duhovniceste

„Evanghelia aceasta a recunoștinței unui singur om și a nerecunoștinței a noua oameni ne arata ca Hristos Domnul vrea sa spuna ca daca omul este recunoscator și mulțumește lui Dumnezeu și semenilor pentru binele facut lui crește duhovnicește, se îmbogațește în relația de iubire cu Dumnezeu și cu semenii, iar daca nu mulțumește el saracește și se racește în sensul ca diminueaza comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii și prin aceasta se dezumanizeaza. Sufletul omului care mulțumește lui Dumnezeu și semenilor pentru binele facut este infinit mai frumos decât sufletul unui om insensibil, nerecunoscator, nemultamitor care uita repede binele facut”, a mai spus Preafericirea Sa.

Nerecunostinta – lepra sufletului

Totodata, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidentiat faptul ca omul care nu se arata multumitor fata de Dumnezeu si fata de semeni ramâne un lepros spiritual:„Multi oameni, foarte adesea, când dau de bine uita de Dumnezeu, au cautat pe Dumnezeu când se aflau în suferinta, în necaz, în boala, în încercari grele, dar dupa ce au iesit din starea de suferinta, de necaz de primejdie, îndata uita de Dumnezeu si uita pe cei care i-au facut bine sau i-au ajutat. Evanghelia de astazi ne arata ca zece leprosi s-au vindecat de lepra trupeasca, o boala cumplita, dar numai unul s-a vindecat de o lepra a sufletului care este nerecunostinta. Deci, omul nerecunoscator care nu multumeste lui Dumnezeu pentru darul vietii, pentru binefacerile primite de la el, care nu multumeste parintilor si celor care l-au ajutat în viata ramâne un lepros spiritual, un lepros în sufletul sau. De aceea, Hristos Domnul, Doctorul trupurilor si al sufletelor, atrage atentia asupra acestei stari nesanatoasa a sufletului care nu multumeste”.

Trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite

De asemenea, Preafericirea Sa a îndemnat sa multumim atât lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de la El, dar si celor prin care Dumnezeu lucreaza în favoarea noastra.

„Este semnificativ faptul ca Biserica a înteles Evanghelia aceasta a recunostintei sau a multumirii atât de bine încât în fiecare Liturghie Euharistica sau multumitoare noi aducem slava lui Dumnezeu si Îi multumim: Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvântam, Ţie îti multumim. Apoi cerem sa trimita harul Sau peste noi si peste darurile ce sunt puse înainte spre a deveni Trupul si Sângele lui Hristos. Aceasta stare de lauda adusa lui Dumnezeu si de multumire este treapta necesara cresterii spirituale. Daca multumim lui Dumnezeu primim daruri în plus, daca nu multumim, foarte adesea darurile Lui nu mai circula pentru ca se lovesc de un suflet insensibil, nemultumitor, nesimtitor si, deci, numai atunci când primim daruri si multumim pentru ele Dumnezeu adauga alte daruri pentru ca noi sa ne zidim, sa ne edificam, sa crestem duhovniceste în relatia cu Dumnezeu si cu semenii. Trebuie sa multumim lui Dumnezeu în primul rând ca exista lumea, ca exista cerul si pamântul, soarele, apa, aerul si tot ceea ce este pentru noi suport al vietii. Trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite si mai ales pentru darul vietii si al sanatatii, pentru ajutorul dat în diferite situatii dificile. Trebuie sa îi multumim si sa multumim si celor prin care Dumnezeu lucreaza în favoarea noastra, parintilor dupa trup care ne-au nascut si ne-au crescut, parintilor duhovnicesti, preotilor care ne-au botezat sau ne sunt duhovnici, profesorilor, educatorilor si tuturor celor care ne-au ajutat si ne ajuta ca sa crestem spiritual si sa fim de folos comunitatii în care traim, Bisericii si poporului nostru”, a spus Patriarhul României.

„Aceasta Evanghelie printr-o simpla întrebare a lui Iisus Dar cei noua unde sunt? devine un program pentru toata viata si anume programul recunostintei, recunostinta ca stare de dreptate si de demnitate a omului. Când noi începem rugaciunea mare de multumire adusa lui Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii spunem: Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te lauda, pe Tine a Te binecuvânta, Ţie a-Ţi multumi în tot locul stapânirii Tale. Acest Cu vrednicie si cu dreptate poate fi tradus si cu alte cuvinte: este demn si este drept ca sa Îti multumim, deci daca este drept si este demn sa îi multumim lui Dumnezeu pentru binefaceri înseamna ca este nedemn si nedrept când uitam sa Îi multumim lui Dumnezeu si semenilor nostri pentru binele pe care l-am primit”, a mai spus Preafericirea Sa.

În urmatoarea Duminica, a XXXII-a dupa Rusalii, se va citi fragmentul evanghelic care istoriseste întâlnirea Mântuitorului cu Zaheu Vamesul.

Foto: Ziarul Lumina

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1005

Id: 37497

Data: Jan 19, 2014

Imagine: