]]>Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor sub denumirea de „Sânziene“, va fi marcată în mod deosebit de credincioşii oraşului Piatra Neamţ. În seara zilei de 22 iunie 2015, va ajunge de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. De asemenea, programul va cuprinde şi o procesiune pe străzile oraşului de la poalele Muntelui Pietricica, informează "Ziarul Lumina". Credincioşii din Piatra Neamţ îl vor cinsti timp de câteva zile pe Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul oraşului, printr-o serie de manifestări religioase, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Programul evenimentelor a fost pregătit de Parohia „Sfântul Ioan“ - Domnesc şi de Protopopiatul Piatra Neamţ. „Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este pentru noi un motiv de bucurie duhovnicească. Ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos care a spus că «între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan». Pentru noi, cei din Piatra Neamţ, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul este importantă, pentru că ne ocroteşte cea mai frumoasă şi cea mai veche biserică din oraş, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Locaşul de închinăciune cuprinde sub aripile ei protectoare oraşul Piatra Neamţ, prin faptul că este amplasat în mijlocul cetăţii. De câţiva ani, Sfântul Ioan Botezătorul este şi ocrotitorul oraşului Piatra Neamţ. Dată fiind însemnătatea acestei sărbători pentru credincioşii Parohiei «Sfântul Ioan» - Domnesc şi pentru locuitorii oraşului, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rânduit ca evenimentele duhovniceşti şi religioase din această perioadă să capete o notă aparte. An de an, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei este prezent în mijlocul nostru în ajunul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul“, a menţionat părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. „Atmosferă de bucurie“ pe străzile oraşului Programul evenimentelor dedicate sărbătorii oraşului Piatra Neamţ va începe luni, 22 iunie 2015, la ora 17:00, când va sosi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. În continuare, se va oficia slujba Acatistului Tuturor Sfinţilor, după care credincioşii se vor închina la sfintele moaşte. În seara zilei de 23 iunie 2015, de la ora 19:00, IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba Vecerniei unită cu Litia, care va fi urmată de procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile oraşului Piatra Neamţ. „În fiecare an, am trăit cu toţii o atmosferă de bucurie la procesiunea din ajunul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta este un prilej de bucurie şi de binecuvântare, mai ales că ne bucurăm de prezenţa ierarhului nostru. Am îndemnat credincioşii ca pe parcursul procesiunii să ţină în mâini lumânări aprinse. De asemenea, am recomandat oamenilor să vină îmbrăcaţi în costume populare, pentru că ele ne aduc aminte de înaintaşii noştri şi de identitatea noastră. Această procesiune ne duce cu gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte că suntem români, prin purtarea costumului popular“, a remarcat protopopul Protopopiatului Piatra Neamţ. La slujba Vecerniei şi la procesiunea care va fi condusă de IPS Părinte Teofan, vor fi prezenţi atât preoţii din oraşul Piatra Neamţ, cât şi cei din parohiile mai îndepărtate. Cu prilejul Zilelor Municipiului, Primăria Piatra Neamţ va organiza o serie de evenimente culturale pe parcursul mai multor zile, o parte dintre acestea urmând să aibă loc pe esplanada din faţa Catedralei „Sfântul Ioan“ - Domnesc. Prin implicarea Bisericii, pietrenii vor avea posibilitatea de a fi părtaşi la manifestările spirituale. „Ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să fie prezenţi în centrul oraşului lângă biserica ştefaniană, pentru a fi în stare de rugăciune, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru binecuvântarea Sa asupra fiecăruia dintre noi. Îi aşteptăm în seara zilei de 23 iunie pe toţi cei ce simt în suflet românismul şi credinţa la Biserica «Sfântul Ioan» - Domnesc. De asemenea, în ziua hramului, credincioşii pot participa la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi cu prilejul hramului celei mai reprezentative biserici din Piatra Neamţ“, a adăugat părintele protopop Valentin Tofan.
Download: Click for download attached file: Orasul Piatra Neamt isi cinsteste ocrotitorul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 714
Id: 52965
Data: Jun 20, 2015
Imagine:
]]>Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, prin Centrul de consiliere şi sprijin pentru familiile aflate în dificultate, a .....
Data: Jun 20, 2015
]]>Joi, 18 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a avut loc festivitatea de final a anului şcolar. La eveniment .....
Data: Jun 20, 2015
]]>În Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, activitatea Bisericii se intensifică şi se diversifică pe măsura nevoilor şi provocărilor unei societăţi din ce în ce mai .....
Data: Jun 20, 2015
]]>Cei mai tineri militari voluntari, încorporaţi recent la Batalionul Instrucţie, Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova, au trăit clipele solemne .....
Data: Jun 20, 2015
]]>Elevii claselor I-VIII de la Şcoala Generală nr. 25 din Sibiu au primit ieri, 19 iunie, premii pentru rezultatele excepţionale la învăţătură în .....
Data: Jun 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).