Mitropolitul Andrei al Clujului a binecuvântat locul pentru viitorul așezământul social de la Dorolea, care va fi destinat copiilor orfani, și a sfințit piatra de temelie a viitoarei biserici. Momentele liturgice au avut loc joi, 24 septembrie, de sărbătoarea ocrotitorului instituției sociale care va fi construită în viitorul apropiat: Sf. Siluan Athonitul.
Așezământul din Bistrița Năsăud va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva și va găzdui 50 de copii orfani.
Potrivit părintelui stareț, protosinghelul Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face exclusiv din fondurile mănăstirii și din donații.
Lucrările de construcție au început în vara acestui an, pe un teren de 2,5 hectare, donat de familia Dedean Ioan, împreună cu fiii Bogdan şi Alin Ionuț.
Așezământul va cuprinde o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. În prezent, prima clădire a fost ridicată la primul nivel, iar la biserică a fost turnată fundaţia.
„Proiectul în sine conţine opt clădiri, construcţii, cea din faţă, biserica de aici, iar în spatele bisericii, până spre râu, vor mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, şase case unde-şi vor găsi adăpost aproximativ 50 de copilaşi orfani”, a spus coordonatorul așezământului social, starețul Chiril Zăgrean.
Slujba de binecuvântare a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în aer liber de Mitropolitul Andrei.
Omilia ierarhului a făcut referire la personalitatea Sfântului Siluan.
„Ne este cunoscut faptul că Sfântul Siluan este prețuit și de celelalte confesiuni creștine, pentru că el este sfântul dragostei absolute, este sfântul care ar vrea sa-i vadă apropiindu-se pe toți oamenii de pe pământ, pe toți creștinii, de orice confesiune ar fi ei”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de călugării de la Mănăstirea Rebra-Parva.
Foto credit: Radio Renașterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 289
Id: 71420
Data: Sep 26, 2020
Imagine:
Petre Marcu, şeful pichetului de grăniceri Mălăiești, şi-a dat viaţa pentru patria sa la câţiva ani de la încheierea Primului Război Mondial. În memoria lui a fost construit un monument, însă a fost vandalizat în 1945 şi distrus de o viitură în 1967. A fost reconstruit după 53 de .....
Data: Sep 26, 2020
Deşi în timpul zilei îmbracă halatul de farmacist, iar în duminici şi sărbători slujeşte liturghia, pr. Florian Oros ne spune că aceste două misiuni sunt surori, deoarece au un aspect comun: grija şi iubirea față de oameni. Cu toate acestea, spune hotărât: „Farmacia în care .....
Data: Sep 26, 2020
„Drumul Icoanei” este una dintre cele patru rute cultural-artistice recunoscute la începutul lunii septembrie de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), informează Agerpres.
Ruta care uneşte oraşul Alba Iulia şi Mănăstirea Râmeţ presupune .....
Data: Sep 26, 2020
Liga Culturală „Nifon Mitropolitul” de la Seminarul Teologic Ortodox București şi-a serbat sâmbătă patronul spiritual, pe Sf. Neagoe Basarab. Pentru a cinsti memoria marelui domnitor, membrii ligii au participat la Sfânta Liturghie oficiată, în aer liber, la biserica Bucur .....
Data: Sep 27, 2020
O parte a celui mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României, Eufonia, s-a desfăşurat miercuri în curtea Centrului Eparhial de la Caransebeș. Concertul „MicroCosmos Muzical” a reunit artiști renumiți, apreciați în întreaga Europă, care activează în unele .....
Data: Sep 27, 2020
Peste 1000 de elevi au fost, în aceste zile, beneficiarii ediției a III-a a programului „Un ghiozdan pentru noul an şcolar”, a anunţat eparhia pe .....
Data: Sep 27, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).