Preotul Constantin Cojocaru s-a mutat la ceruri duminică, 16 fabruarie 2014, la vârsta de 71 de ani. Vrednicul slujitor al sfântului altar va fi condus pe ultimul drum joi, 20 februarie 2014. Slujba înmormântării va fi oficiată începând cu ora 11:00 de un sobor de preoţi în biserica parohiei Lunca-Vânători, Protopopiatul Tg. Neamţ. Încă din ziua trecerii la cele veşnice, ierarhi, preoţi şi credincioşi au trecut pe la căpătâiul părintelui Constantin Cojocaru pentru a aprinde o lumânare şi pentru a se ruga ca sufletul Preacucerniciei Sale să se odihnnească cu drepţii. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la părintele Constantin Cojocaru înainte de a trece la cele veșnice. I s-au citit ruguciunile de dezlegare și i s-a aprins o lumânare de ceară curată, fiind alături de Preaccernicia Sa la momentul în care a trecut la cele veșnice. Am rămas pentru două zile de priveghere și rugăciune. Părintele profesor Constantin Cojocaru a știut să îmbine în mod armonios slujirea altarului cu activitatea didactică și cu slujirea semenilor. Cursurile susținute la semninariile teologice din Mănăstirea Neamț și Suceava, dar și lucrările semnate de sfinția sa, exprimă trăsăturile unei biografii intelectuale și preoțești de excepție. La plecarea sa din această lume, îl însoțesc cu rugăciunea și cu toată recunoștința, ca fost elev al Sfinției Sale la Seminarul Teologic Ortodox din Suceava, rugându-L pe milostivul Dumnezeu să-i odihească sufletul acolo unde drepții se odihnesc și unde iubirea dumnezeiască primește sufletele celor care au căutat, încă din această viață, împărăția cerurilor", a spus PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
"Avea prestaţia unui profesor universitar"
Arhim. Timotei Aioanei, superiorul Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte, l-a cunoscut îndeaproape pe "dăruitul şi adeseori minunatul profesor, părintele Constantin Cojocaru". "Preda mai multe discipline şi era întotdeauna pregătit să vorbească despre subiecte variate. Cunoştea teologie, istorie, literatură, limba latină, şi multe altele. Îmi amintesc cât de uşor făcea conexiuni între persoane, ani, evenimente şi locuri diferite ale lumii creştine. Îi era foarte simplu pentru că avea cunoştinţe temeinice şi minte ordonată. Venea întotdeauna cu fişe extrase din lucrări felurite, semn că se pregătea cu atenţie pentru temele aflate în programa şcolară. Vorbea răspicat, clar, şi relua ideile când era nevoie. În momentele de bună dispoziţie ascultarea elevilor se derula într-un ritm nemaipomenit, dorea să-i ajute pe discipoli, să pună în lumină bruma de cunoştinţe acumulată. Când zilele nu erau tocmai senine, profesorul devenea aspru şi, uneori, cuvintele mustrau şi loveau, mai ales pentru cei care aveau o sensibilitate evidentă. În orice caz, profesorul stăpânea arta pedagogică şi de cele mai multe ori mesajul era receptat cu mare uşurinţă de o mare parte a tinerilor învăţăcei. Se dovedea serios, documentat şi acribios, ostenindu-se mult pentru a fi la înălţime, ceea ce m-a făcut să afirm de mai multe ori că părintele Cojocaru, deşi preda la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, avea prestaţia unui profesor universitar. În decursul anilor, părintele Cojocaru a cercetat documente şi pagini de manuscrise, a adunat date găsite în numeroase lucrări şi a întocmit studii de certă valoare ştiinţifică, publicate în cărţi şi reviste de specialitate. Am remarcat, de asemenea, atenţia specială acordată de părintele Cojocaru Mănăstirii Slatina, în preajma căreia s-a născut, la sărbătoarea când „«Izvorul vieţii în mormânt se pune şi scară către cer mormântul se face», la 15 august 1942. Bucuriile şi suferinţele vieţii au lăsat, ca la toţi oamenii, odată cu trecerea anilor, urme vizibile, purtate însă cu demnitate şi responsabilitate sacerdotală. Există, cred, la fiecare dintre slujitorii sfântului altar, pe lângă pomelnice scrise pe hârtie, un pomelnic al inimii, cu nume care n-au cum să-ţi scape vreodată. Miridele aşezate pe Sfântul Disc, înainte de Liturghie, ne arată că nu suntem singuri şi mai ales că nu ne putem mântui singuri, ci doar în comuniune cu alţii", a mărturisit arhim. Timotei Aioanei. Amintim că la Editura Doxologia a apărut anul trecut volumul omogial "De veghe la peceţi. Părintele Constantin Cojocaru la ceas aniversar", îngrijit de PS Macarie, de arhim. Timotei Aioanei şi de părintele Marcel Cojocaru.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 682
Id: 38263
Data: Feb 17, 2014
Imagine:
CANDIDATUL IDEAL:
- Capacitate de lucru in conditii de stres
- Aptitudini pentru lucrul in echipa
- Absolvent al Facultatii de Turism
-
Limbi straine, cunostinte .....
Data: Feb 17, 2014
Credincioşii din parohia Forăşti, Protopopiatul Fălticeni, au avut bucuria duminică de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Ierarhul a fost întâmpinat de călăreţi îmbrăcaţi în costume .....
Data: Feb 17, 2014
Părintele Ioan Sabău s-a născut în 1914, în pragul primului "mare fratricid mondial". A studiat Teologia la Cernăuți (unde i-a fost coleg și prieten Ieromonahului Adrian Făgețeanu), însă formarea sa de căpătăi, după cum .....
Data: Feb 17, 2014
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a participat la acest eveniment onorând memoria celor care și-au jertfit viața, libertatea și sănătatea în temnițele comuniste, luptând pentru credință, pentru țară, .....
Data: Feb 17, 2014

Data: Feb 18, 2014

Data: Feb 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).