Dupa Primul Razboi Mondial, Biserica Ardealului capatase un adevarat reviriment. Biserica stramoseasca isi putea manifesta libertatea in plenitudinea sa. Se construiau catedrale in marile orase si biserici acolo unde credinciosii nu aveau, se infiintau eparhii - la Cluj si Oradea - si se cautau urmele vechilor asezaminte monahale. Maramuresul, un bastion istoric al Ortodoxiei, era amenintat de prozelitismul catolic tot mai agresiv. Atunci cand s-a pus problema infiintarii unei Episcopii ortodoxe a Maramuresului, initiativa care avea sa fie amanata de factorul politic, in numai patru ani, cu acordul Vaticanului, Biserica Greco-Catolica reusise sa realizeze o astfel de entitate si sa numeasca un titular. In astfel de circumstante, in Maramuresul istoric avea sa apara un asezamant monahal, ale carui inceputuri nu pareau sa prevesteasca un viitor stralucit. La patru ani de la trecerea la cele vesnice a fiicei sale, preotul Nicolae Gherman, parohul din Dealul Viei - Rohia, avea sa-si implineasca frumosul vis de a intemeia o manastire, sfintita de episcopul Nicolae Ivan al Clujului. Inceputurile au fost dificile, iar atunci cand pareau invinse s-a abatut nefastul Diktat de la Viena. Cu toate acestea, la Rohia se cautau statornicirea si aprinsa credinta in Dumnezeu. A venit anul 1944, cu un staret tanar, cu numele Justinian Chira. El provenea din mijlocul acestui asezamant, format duhovniceste in acest loc. De aceea si-a pus intreaga viata pentru propasirea duhovniceasca si realizarea unui asezamant de care Maramuresul ortodox sa se mandreasca. Desi relativ nou, asezamantul de la Rohia se dorea un reper duhovnicesc asa cum redevenise Sambata de Sus sau cum aspira Izbucul din Bihor. Acesta va fi fost motivul pentru care parintele Dumitru Staniloae cerceta Rohia in vara lui 1958, aflat mereu in descoperirea isihasmului practic din manastirile romanesti. Momentul vizitei este rememorat de Lidia Staniloae, care realizeaza o fresca a Rohiei anului 1958: In vara, parintii mei au plecat la Rohia, unde urma sa-i intalnesc si eu, caci putusem sa-mi iau doar o saptamana de concediu. M-am oprit o zi la Cluj si apoi am plecat mai departe. Tata si mama ma asteptau la autobuz impreuna cu parintele staret Justinian, un calugar adevarat, cum ne-am dori sa fie mai multi. Manastirea nu era inca prea cunoscuta. Traiau acolo intr-o frumoasa atmosfera induhovnicita cativa monahi cucernici si modesti, o asezare benefica pentru satenii din imprejurimi, care veneau in numar foarte mare dupa sfat si sprijin. Nu se cladise inca prea mult. In schimb, activitatea pastorala, deseori stanjenita de faima ce se tese in jurul unor asemenea asezaminte, aducea roade bogate, iar atmosfera de reculegere si evlavie conferea acelui loc minunat un peisaj spiritual remarcabil. Momentul este surprins intr-o fotografie provenita din arhiva Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Justinian, atunci staretul Rohiei, care se afla alaturi de parintele Staniloae si de obste. Aceasta vacanta a fost cea inaintea arestarii parintelui Staniloae. De altfel, in timpul sederii la Rohia, parintele fusese urmarit de functionari de la culte. Abia revenit in Bucuresti, in seara de 4 septembrie, parintele incepea sa cunoasca calvarul gulagului comunist, iar pentru Schitul Rohia se prevesteau amenintari din partea autoritatilor de stat. (Articol publicat in "Ziarul Lumina" din data de 2 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 572

Id: 34253

Data: Oct 2, 2013

Imagine: