Parintele Ioannis Romanides nu este la fel de cunoscut publicului larg asemenea altor teologi greci de renume ai secolului XX precum Christos Yannaras, Ioannis Zizioulas sau Panayotis Nellas. Insa acest fapt nu il face mai putin important in privinta rolului sau in dezvoltarea teologiei ortodoxe din veacul trecut. Parintele Romanides a avut un spirit de sinteza extraordinar si o capacitate rar intalnita de a sesiza profunzimile uimitoare a numeroase teme crestine, printre care se numara si cea asupra careia ne vom opri acum: indumnezeirea omului.Nascut la Pireu in Grecia, in data de 2 martie 1927, Ioannis Romanides a petrecut foarte putin timp in tara sa natala, parintii sai emigrand in cursul aceluiasi an in SUA. Desi a petrecut o mare parte din viata sa in Statele Unite ale Americii, parintele Romanides nu a considerat nici un moment ca originea sa trebuie trecuta sub tacere. Intrebat fiind la un moment dat de un episcop american cu privire la nationalitatea sa, Romanides a raspuns: Eu sunt roman. Parintii sai erau originari din Arabessos, o localitate din Asia Mica, iar turcii ii denumisera pe grecii din zona respectiva de veacuri intregi romani. Consecvent traditiei ortodoxe bizantine, Romanides a pas-trat acest titlu toata viata sa si chiar a sustinut in cursul unei carti importanta pastrarii acestui apelativ de catre populatia greaca din zilele noastre. Parintele Romanides a fost unul dintre primii absolventi ai prestigiosului Institut ortodox Holy Cross, unde a si indeplinit functia de profesor pentru o perioada de sapte ani (1958-1965), demisionand relativ repede pentru a ocupa un post universitar la Universitatea din Tesalonic. El si-a dorit enorm ca invatamantul teologic din Grecia sa pastreze standarde inalte, alegand sa renunte la un post mult mai favorabil si mai bine remunerat din SUA, un exemplu rar intalnit astazi. Dupa 20 de ani de predare neintrerupta la Tesalonic, Romanides si-a dedicat ultimii 17 ani de viata intalnirilor ecumenice si abordarii corecte a conceptului de romanitate, decedand la varsta de 74 de ani (2001) la Atena. Parintele Gheorghios Metallinos afirma: Parintele Romanides a adus inapoi in domeniul teologic academic prioritatea metodei empirice patristice de a teologhisi, lasand deoparte metoda intelectuala-scolastica-metafizica; a conectat teologia academica cu slavirea liturgica si traditia filocalica, demonstrand perihoreza mutuala a teologiei si spiritualitatii, precum si caracterul terapeutic al teologiei dogmatice; a precizat si adoptat in metoda teologica legatura interioara dintre dogma si istorie si, in consecinta, a fost capabil, cum au fost putini de altfel, sa observe alienarea si caderea teologiei in Vestul Europei, care au urmat invaziei si dominatiei francilor si a participat la analizarea totala a elenismului, in afara pozitiilor stereotipe occidentale, prin recuperarea utilizarii exacte, a intelesului si aplicarii dinamice a numelor istorice ale sale in cursul timpului, realizata printr-o documentare impresionanta si precisa.Cum ajungem la indumnezeire? Modul necesar de perfectionare este rastignirea tuturor poftelor si, prin aceasta, dezradacinarea iubirii de sine prin credinta interioara si ascultarea neconditionata de vointa lui Dumnezeu. Desavarsirea prin ascultare era aplicabila ingerilor inainte de caderea demonilor, de vreme ce dupa cadere nu mai exista pocainta pentru ingerii cazuti. Pentru fiintele umane, ascultarea este mo-dalitatea de desavarsire atat inainte, cat si dupa cadere. Ascultarea insa nu este un scop in sine, astfel incat, printr-o atitudine servila, omul sa poata atinge o stare statica de extaz, care conduce la o relatie servila sau egoista cu Dumnezeu. In stadiile de rob si iluminat, omul participa la desa-varsirea divina prin impartasirea de harul curatitor, iluminator si deificator al tainei Crucii, care cu-rateste patimile, ilumineaza si sfinteste intreaga sa fiinta, facand posibila, prin conlucrarea (sinergie) omului, ascultarea de vointa lui Dumnezeu pana la moarte, prin care harul lui Dumnezeu transforma pornirea initiala egoista in dragoste libera si, drept rezultat, omul primeste indumnezeirea, devenind prieten si lucrator impreuna cu Dumnezeu, frate si co-imparat cu Hristos si fiu adoptiv al Fecioarei. Am oferit acest lung citat pentru ca rezuma in mod esential intreaga conceptie a parintelui Ioannis Romanides cu privire la modul in care omul ajunge la indumnezeire in cursul vietii crestine. Desi la prima vedere citatul pare ca nu reprezinta in mod fericit scopul vietii crestine (indumnezeirea), el explica in amanunt treptele anterioare acesteia. Astfel, calea crestina spre desavarsire trece mai intai prin Cruce (asceza, razboi nevazut) pentru a ajunge la Inviere (indumnezeire). Ascultarea este privita de parintele Romanides drept o componenta esentiala a procesului care ne conduce la impartasirea de Hristos. El a remarcat ca, spre deosebire de ingerii cazuti, oamenilor le este inca permisa ascultarea de Dumnezeu chiar si dupa caderea lor in pacat. Scopul primordial al ascultarii este de a ne face sa ne supunem in intregime vointei divine care ne doreste binele si ne poate conduce spre indumnezeire.Indumnezeirea - pazitoarea Sfintei TraditiiIndumnezeirea nu este o simpla ajungere la un extaz egoist sau o perfectionare deplina a propriilor calitati in detrimentul altor persoane, ci un dar al comuniunii care sta la baza pastrarii Sfintei Traditii a Bisericii. Atunci cand ne intrebam cum poate un pastrator, aparator sau transmitator sal Sfintei Traditiit si prieten al lui Dumnezeu sa pastreze, sa apere si sa transmita mai departe sSfanta Traditiet, putem raspunde ca prin indumnezeire sau prin Sfintele Taine ale Crucii si Invierii lucrate de Tatal prin Fiul Intrupat in Duhul Sfant. Este cat se poate de clar ca Biserica pastreaza Sfanta Traditie intr-un mod divino-uman. Astfel, prin indumnezeirea credinciosilor si prin comunicarea lor cu Dumnezeu prin descoperiri minunate, Sfanta Traditie se pastreaza in continuare in cursul veacurilor. Sfantul Iustin Popovici afirma ca unirea cu Dumnezeu si continuarea Sfintei Traditii astfel se realizeaza prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti. Romanides este mult mai dogmatic in aprecierea sa cu privire la aceasta tema. El pune la inceputul, cuprinsul si incheierea Sfintei Traditii intruparea lui Hristos si desfasurarea istorica a Trupului Sau pnevmatizat alcatuit din cre-dinciosii indumnezeiti prin Sfintele Taine. Lucrarea Sfintei Treimi asupra credinciosilor prin intermediul Bisericii se afla la baza dezvoltarii conceptului de Sfanta Traditie. Indumnezeirea personala nu constituie, asadar, o realizare egoista si nici o dezvoltare calitativa individuala, ci un eveniment eclesial, prin care oamenii continua Sfanta Traditie, devenind partasi ai lui Hristos prin Sfintele Taine si experierea energiilor divine necreate. Intruparea Domnului este punctul de pornire al crestinismului, dar totodata si tinta finala a acestuia, pentru ca atat in Sfanta Liturghie, cat si in general in viata indumnezeita a crestinului hranita de aceasta, experiem ceea ce vom trai de fapt in Imparatia lui Dumnezeu. Trecutul, prezentul si viitorul se impletesc reciproc in aceasta sinteza a lor: indumnezeirea fiintei umane... (Articol aparut sub semnatura lui Adrian Agachi si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 7 iulie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 914

Id: 32318

Data: Jul 7, 2013

Imagine: