Sinodul Bisericii Ortodoxe Sarbe a decis, la 29 aprilie, trecerea in randul sfintilor a parintelui Iustin Popovici. Sinodul respectiv a fixat ca zi de praznuire a sa data de 1 iunie, sub numele Sfantul Cuvios Iustin de la Manastirea Celie. In aceeasi zi, acelasi sinod a hotarat si canonizarea unui alt parinte cu viata sfanta, Simeon, fost staret al Manastirii Daibabe de langa localitatea Podgorita (1854-1941).Slujba de proclamare a canonizarii celor doi cuviosi a avut loc la 2 mai, in Catedrala 'Sfantul Sava' din Belgrad, si au participat atat arhiereii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe, cat si reprezentanti ai autoritatilor de stat si, bineinteles, multi crestini ortodocsi sarbi, informeaza Ziarul Lumina .Sfantul Iustin Popovici (1894-1979) este cunoscut romanilor, prin operele sale traduse si la noi si aparute la diferite edituri crestine. Sfantul Iustin a fost arhimandrit la Manastirea Celie, doctor in teologie, profesor al Universitatii din Belgrad si mai ales un mare duhovnic. Nascut la Vranje, in ziua de Buna Vestire a anului 1894, viitorul monah Iustin a primit numele Blagoje, dupa denumirea sarbeasca a marelui praznic crestin. Parintii sai se numeau Spiridon si Anastasia; erau fii de clerici si oameni foarte credinciosi. Blagoje era cel de-al treilea copil al familiei, nascut in urma fratelui mai mare Stoiadin si a surorii Stoina. A refuzat sa fie episcop Tanarul Blagoje a urmat cursurile de noua ani ale Seminarului Teologic din Belgrad. In timpul Primului Razboi Mondial, pe cand era student la seminar, a fost de ajutor la spitalul militar din Nis. In 1916, i-a cerut binecuvantarea mitropolitului Dimitrie, viitorul patriarh sarb, sa fie tuns in monahism. Dupa tundere a urmat exilul in Anglia, apoi la Petrograd, unde s-a inscris la Academia Teologica, dar in curand, dupa Revolutia bolsevica, a mers din nou in Anglia, inscriindu-se la cursurile de teologie la Universitatea din Oxford. Teza de doctorat, scrisa in aceasta perioada, 'Religia si filosofia la Dostoievski', a iscat controverse in mediul academic, facandu-l pe calugarul Iustin sa revina, in 1919, acasa, fara diploma. La scurt timp dupa intoarcerea in Serbia, patriarhul Dimitrie l-a trimis in Grecia, unde a continuat studiile teologice. La Atena, parintele Iustin a obtinut diploma de doctor in teologie, cu disertatia 'Problema personalitatii si a cunoasterii in invataturile Sf. Macarie Egipteanul', pe care a sustinut-o in 1926. In 1921 s-a intors in Serbia si a fost desemnat profesor la Seminarul din Carlovit. A predat Noul Testament, dogmatica si patrologia. La Seminarul din Carlovit a fost hirotonit ieromonah. In timpul revenirii multor locuitori ai Cehoslovaciei la ortodoxie, Sinodul Bisericii Sarbe l-a trimis pe parintele Iustin ca vicar al episcopului Iosif Cvijovici. Ulterior, sinodul a decis hirotonirea sa in treapta de episcop, dar parintele Iustin a refuzat cinstea episcopala, spunand ca nu este vrednic de aceasta. Arestat de comunisti Din 1934 a fost numit profesor la Facultatea de Teologie din Belgrad si, impreuna cu Branislav Petronievici, a pus bazele Societatii filosofice sarbe (1938). A tradus literatura teologica si ascetica si a scris cele doua volume ale Dogmaticii. Dupa timpul tulbure al celui de-al Doilea Razboi Mondial, parintele Iustin a vietuit mai mult la manastirile din zona canionului Ovcar-Kablar, unde a si fost arestat de autoritatile comuniste. In 1948, dupa petrecerea unei luni in inchisoarea din Belgrad si eliberarea sa, urmare mijlocirii patriarhului Gavriil, parintele Iustin s-a retras la manastirea de maici Celie. De atunci si pana la sfarsitul vietii, parintele Iustin a predicat cu neinfricare, fapt pentru care a fost aproape continuu urmarit si persecutat. Sfantul Iustin este, prin scrierile sale, un critic la adresa miscarii ecumenice. De ziua Bunei Vestiri a anului 1979, parintele Iustin a adormit intru nadejdea invierii, iar acum mijloceste inaintea Tronului Celui Preainalt pentru toti crestinii ortodocsi. Calatoria martirica spre Atotfiintare Pentru a patrunde in duhul teologhisirii arhimandritului Iustin Popovici, credem ca este util sa redam cateva din gandurile sale, incluse in Dogmatica, si sa descriem, pe scurt, lucrarea Vietile sfintilor.In precuvantarea la primul volum al Dogmaticii, Sfantul Iustin scria: 'Miscat din nefiinta spre Atotfiintare, omul, imbracat in formele minunate ale materiei si duhului, calatoreste prin tainele minunate ale lui Dumnezeu. Cu cat mai departe este el de nefiinta si, respectiv, mai aproape de Atotfiintare, cu atat mai mult inseteaza dupa nemurire si nepatimire, dupa nepatruns si vesnic. Numai ca si catre nefiintare omul este atras in mod tiranic, pacatul si moartea voind cu nesat sa-i fure sufletul. Toata intelepciunea vietii consta in invingerea nefiintarii din interior si din exterior si afundarea in Atotfiintare. Despre aceasta intelepciune ne invata Sfantul Duh, Care este intelepciune si cunoastere... gandul la Dumnezeu si la Duhul Sfant reprezinta, in acelasi timp, o forta morala creatoare, care, prin asemanarea cu Dumnezeu, pe calea desavarsirii ascetice si harice, inmulteste in om vederea si intelegerea lui Dumnezeu si a lumii. Invierea prin Duhul Sfant este singura arta care, dintr-o creatura pestrita si complicata, il face pe om personalitate asemanatoare cu Dumenezeu, dupa chipul lui Hristos. Cunoasterea lui Dumnezeu, in Duhul Sfant, este compusa, astfel, din acele adevaruri despre Dumnezeu, lume si om, numite de catre Biserica Ortodoxa dogme ale credintei. De aceea, Dogmatica este stiinta despre adevarurile eterne ale lui Dumnezeu, care le sunt descoperite oamenilor, pentru ca acestia sa si le asume, efectiv, si prin aceasta sa atinga scopul vesnic al existentei lor, calatoria martirica de la nefiinta la Atotfiintare...'.'Vietile sfintilor', in 12 volume Din 1972, arhimandritul Iustin a inceput sa publice o alta lucrare foarte importanta, in 12 volume, despre sfintii Bisericii Ortodoxe, intitulata Vietile Sfintilor. Odata cu editarea Vietilor sfintilor, a caror traducere Sfantul Iustin a inceput-o dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au aparut si editii separate ale vietilor celor mai cunoscuti sfinti sarbi. Lucrarea a devenit normativa, iar obiectul de studiu aghiologie a fost introdus in randul materiilor obligatorii ale seminarelor teologice din Serbia. Despre adancurile metafiziceSfantul Iustin spunea ca sfintii sunt intrupari vii ale adevarurilor revelate de Dumnezeu, purtatori, propovaduitori si marturisitori ai acestor adevaruri, iar dogmatistul ortodox trebuie sa apeleze, in scrierile sale, la sfinti, sa invete de la ei, sa fie impreuna cu ei in rugaciune, post si trezvie duhovniceasca, fiindca doar astfel munca lui va fi o lucrare inteleapta.Sfantul Iustin scria ca ontologia personalitatii umane inseamna asemanarea cu Dumnezeu a acesteia. Prin aceasta omului ii sunt descoperite toate puterile dumnezeiesti. 'Valoarea omului se dovedeste prin ceea ce reprezinta lumea sa interioara, care are atingere, in virtutea inconprehensibilitatii sale, cu Realitatea Absoluta, purtatorul Careia se si face. Mentinand o astfel de legatura, adica asumandu-si infinitatea imparatiei duhovnicesti, crestinul, in virtutea cresterii sale spirituale, devine fara sfarsit, desi nu este fara inceput. Şi, intr-adevar, cine poate cerceta adancurile metafizice ale omului? Duhul omului tinde, firesc, sa inteleaga tainicul.' Avand in vedere si componenta naturala, Sfantul Iustin a raspuns in felul urmator marii provocari a antropologiei: 'Se poate conchide ca omul este om anume pentru ca este purtator al darului suprafiresc personal, care se manifesta sub forma desavarsirii, creatiei, activitatii mentale'. Astfel, Sfantul Iustin scria ca tendinta umana spre eternitate si nemurire apartine insasi firii sufletului omenesc. 'Adevarata devenire a omului consta in biruinta asupra mortii si transfigurarea finala a sufletului si a trupului, eliberarea de pacat si rau, care sunt sursele mortii.'

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 774

Id: 6247

Data: May 8, 2010

Imagine: